Percheziții în județul Constanța într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme rulate
Percheziții în județul Constanța într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme
192
Marime text
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico-Financiare Constanța, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța.Potrivit IPJ Constanța, activitățile se desfășoară într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme rulate.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că persoanele bănuite ar fi omis evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate în urma tranzacțiilor de vânzare-cumpărare auto, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
La finalizarea activităților, 6 persoane vor fi conduse la sediu, pentru audieri.
De la domiciliile persoanelor cercetate, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, medii de stocare, precum și 54.880 de euro și 115.335 de lei, care vor face obiectul aplicării unor măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii“ - conform IPJ Constanța
Prejudiciul sesizat în cauză este de 1.275.403 lei.
PRECIZĂRI:În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța“ - mai transmit procurorii
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


