Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:31 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru ce protestăm? Cât de sănătoasă este sănătatea?

ro

16 Jan, 2012 00:00 1056 Marime text
corina_samoila.jpgProtestele din ultimele zile ne-au arătat o faţă pe care românii nu păreau a o mai avea.

Mi-e teamă însă ca, la fel ca în orice ocazie, revolta mioriticilor să nu fie o manipulare sau o făcătură. Oricum, cu un motiv de plecare şi un altul de urlat în stradă, nişte oameni au protestat. De ce? Am plecat de la defiinţarea SMURD şi am ajuns la Băsescu. Vă place sistemul sanitar din România? Să vă povestesc eu cum mai bine de doi ani mi-am petrecut mult prea mult timp în „cea mai mare unitate sanitară din judeţ", aşa cum îi spunem, în limbaj de lemn, Judeţeanului?! Să vă spun cum mi-am plimbat bunicul cu căruţul prin tot spitalul, chinuindu-mă să nu-l scap, pentru că nici măcar o infirmieră nu a catadicsit să mă ajute? Sau cum, în disperare de cauză, am ales să-l transferăm la Bucureşti? Ori că sfârşitul i-a venit în urma infectării, în Spitalul Judeţean Constanţa, cu... „celebrul" stafilococ auriu? Că aproape un an a fost chinuit de febră şi frisoane? Poate că toate astea sunt neimportante pentru cei care protestează şi urlă „Jos Băsescu!". Ştiţi ceva?! Mi-e totuna cine ocupă Cotroceniul. În momentul în care îmi amintesc chinurile prin care a trecut bătrânul meu iubit din pricina unui stafilococ „dăruit" de Spitalul Judeţean Constanţa.... chiar nu-mi pasă cine conduce ţara, ci realizez doar că sistemul sanitar nu ne aduce sănătate, ci durere. Da, sunt şi excepţii. Aici însă excepţiile nu confirmă regula. Nu spun să schimbăm tot, dar ar trebui să ne învăţăm cu normalitatea. Să nu ne mai dea afară din Urgenţă bodyguarzii plătiţi din banii pe care noi îi dăm asigurărilor de sănătate. Să nu stăm câte cinci ore pentru a fi consultaţi, să nu murim pe holurile spitalelor sau să nu ni se facă mai rău după ce plecăm de acolo. Să nu ne mai fie teamă să naştem în spitalele de stat şi să dăm zeci de milioane pentru a deveni părinţi. Îmi amintesc de „Copilul divin" al lui Bruckner, care a refuzat să se nască după ce a aflat toate nenorocirile lumii. Şi eu aş refuza în aceste condiţii, în această ţară. Şi vă mărturisesc că mi-am pornit scrierea cu intenţia de a-l întreba pe marele revoluţionar al oraşului, proaspăt întors din Honduras şi din Venezuela, de ce nu iese în stradă. Acum, el, revoluţionarul, are revoluţie, dar tace. Se duce în club şi... atât. Mucles! Am realizat că de fapt întrebarea mea ar fi de prisos. Nu mai contează politica acum. Contează că ni se încalcă poate cel mai de preţ drept: cel de a trăi. Şi că trebuie să realizăm, dincolo de cuvinte, de manipulări şi de interese, că nimeni nu a făcut nimic să se schimbe asta. Şi că vinovaţii suntem noi. Că le-am permis să ne aducă în starea asta...

Ti-a placut articolul?

Comentarii