Ași ai motorsportului din Mangalia, laureați la Gala Campionilor FRAS 2025 „Sunt mândru să fac parte din această familie!“ (GALERIE FOTO)
Ași ai motorsportului din Mangalia, laureați la Gala Campionilor FRAS 2025: „Sunt mândru să fac parte din
04 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
165
Marime text
165
Marime text

- Emil Ghinea, o nouă stagiune reușită în Campionatul Național de Viteză în Coastă, cu victorii și recorduri de traseu, care l-au urcat pe podium la categoria Open.
Finalul de sezon în automobilismul sportiv românesc a fost marcat cu ocazia Galei Campionilor FRAS 2025, un eveniment spectaculos, desfășurat la Timișoara, la Venue Ballroom & Events, în organizarea Federației Române de Automobilism Sportiv.
Aproape 1.000 de persoane (500 de sportivi și invitații lor) au participat la gală, iar, ca și în evenimentele similare din anii trecuți, printre cei prezenți s-a numărat și Emil Ghinea, din Mangalia, unul dintre piloții care se menține în top de mulți ani în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
„Privim înainte cu determinare și ambiție pentru noul sezon 2026!“
La capătul unei noi stagiuni reușite, cu victorii și recorduri de traseu, în care a obținut locul 3 la categoria Open în CNVC, Emil Ghinea a menționat:
„În cadrul Galei Campionilor Motorsport Timișoara, am avut onoarea de a urca pe podium și de a primi distincția pentru locul 3 la categoria Open - un rezultat care încununează un sezon intens, plin de muncă, provocări și satisfacții.
Acest moment este cu atât mai special cu cât motorsportul românesc marchează 20 de ani de FRAS, două decenii în care această comunitate a crescut, s-a profesionalizat și a oferit șansa sportivilor să performeze la cel mai înalt nivel. Sunt mândru să fac parte din această familie și să fiu martor al evoluției sale.
Performanța din acest an nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor oameni extraordinari:
Mulțumiri echipei tehnice - celor care au fost mereu în spatele mașinii, care au pus pasiune în fiecare reglaj, fiecare test și fiecare cursă. Profesionalismul și dedicarea voastră fac diferența pe traseu.
Mulțumiri familiei mele - pentru susținere necondiționată, pentru răbdare și pentru că ați fost mereu motivația mea în momentele dificile. Fără voi, drumul ar fi fost mult mai greu.
Mulțumiri sponsorilor - parteneri de încredere care au crezut în mine și în proiectele mele competiționale. Sprijinul vostru face posibilă această performanță și mă ajută să rămân competitiv sezon după sezon.
Le mulțumesc tuturor celor care mă susțin, fanilor care îmi sunt alături la fiecare etapă și comunității motorsportului românesc pentru energia extraordinară.
Felicitări, Cosmin Ionuț Sava și Vlad Postică! ACS Auto Speed Mangalia.
Privim înainte cu determinare și ambiție pentru noul sezon 2026!“.
Citește și:
Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, în prim plan și la Gala Campionilor 2024
„Vis împlinit“. După 14 ani de muncă, a venit și răsplata supremă! (GALERIE FOTO)
De la Norma M20F Evo la Osella PA21 4C Turbo. Același succes!
Campion național absolut în stagiunea 2024 a Campionatului Național de Viteză în Coastă la bordul unui bolid Norma M20F Evo, Emil Ghinea a început campionatul 2025 cu aceeași mașină, iar pe parcurs a trecut, având același succes, pe Osella PA21 4C Turbo, un model mai performant.
Cosmin Ionuț Sava și Vlad Postică, vicecampioni
La startul ediției 2025 a Campionatului Național de Off-Road, s-a aliniat și echipajul din Mangalia format din pilotul Cosmin Ionuț Sava și copilotul Vlad Postică, ambii de la clubul lui Emil Ghinea, ACS Auto Speed Mangalia (înființat în anul 2019). Astfel, cei doi i s-au alăturat lui Emil Ghinea în motorsportul românesc, sperând să facă o figură frumoasă în campionat, ceea ce s-a și întâmplat, fiind premiați și ei la Gala Campionilor FRAS 2025, în calitate de vicecampioni ai României!
„Vicecampion național la Trophy Challenge SSV
Vicecampion național la Trial Challenge SSV
Și Vlad Postică a iesit vicecampion național, și la Trophy, și la Trial la copiloți!
Când am intrat în Campionatul Național de Off-Road JD365, nu ne așteptam la rezultate. Am zis că, dacă reușim anul acesta să luam măcar o cupă la una din cele 8 etape este bine. Și, de fapt, am reușit o adevărată performanță! Mulțumim sponsorilor!“, a postat, printre altele, Cosmin Sava.
Cei doi au concurat, la clasa SSV (Side by Side Vehicle), subclasa SSV Challenge, cu un spectaculos Can - Am Maverick X3, mașină upgradată de Cosmin Sava.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Imaginile din galeria foto au fost preluate de pe conturile de Facebook „Emil Ghinea“, „Sava Cosmin Ionuț“ și „Vlad Postica“.
Citește și:
Bolidul Osella PA21 4C Turbo a „zburat“!
Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, victorie în Trofeul Poiana Brașov 2025. Premieră în carieră (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


