Romanul recent lansat al scriitoarei Irina V. Boca, Scrisori de Dragoste, o provocatoare incursiune într-o preistorie românească a iubirii

 

• Cartea va fi lansată pe 5 decembrie, de la 19.30 și la Târgul de carte Gaudeamus, în spațiul de evenimente Eugen Preda

 
Apărut recent la editura Moft, „Scrisori de Dragoste” de Irina V. Boca readuce în atenția publicului o poveste de dragoste iscată din rudimentul rustic și inedit al trecutului nostru îndepărtat. De la bun început, romanul recalibrează bine cunoscutele șabloane tragi-comice ale amorului și propune o originală și surprinzătoare întoarcere la originile sentimentale dar și conștiente a ceea ce înseamnă a fi român și a iubi fără sfârșit imediat. Printr-o narațiune ce restabilește sau destabilizează conexiunile platonice dintre real și imaginar, romanul traversează planurile onirice, reiterative și comice, iluminând relația atemporală dintre artist și artă, creație și creator, îndrăgostită și îndrăgostit.
 
„Este un roman al dejucărilor pasionale imposibile, care reformulează canoanele epice ale dragostei și memoriei și propune o reîntoarcere la începuturile preistorice ale iubirii”, subliniază Irina V. Boca.

Adresată cititorilor „care se regăsesc la început/sfârșit de răspântii sufletești, plictisiți sau pierduți într-un oracol mediatic sau altul, sau doar făcând față (de)mascată prezentului” – după cum spune autoarea – Scrisori de Dragoste atrage atenția prin originalitate, subtilitate și umor. Probând limitele patosului ca substitut al amorului imposibil, interzis, sau doar irațional, atât din perspectiva feminină cât și din cea masculină, Irina V. Boca oferă o versiune românească a originilor amoroase.
 
Romanul transpune cititorul în timpuri preistorice, într-o lume arhaică în care supraviețuirea depinde adeseori de ingeniozitate, solitudine sau pur noroc, pe când iubirea sau accidentul providențial devine singura formă de transcendență. În acest cadru primitiv, simbolic, frescele străvechi și multitudinile de hieroglife reconstruiesc lumile (in)finite ale ființării, evoluției și, mai ales, ale limitelor subtile ce despart fantasticul de banalitatea senzuală sau hilară a erosului.
 

Cartea se impune cu o voce literară care nu este doar narativă, ci și neobișnuită din punct de vedere livresc – un personaj pictat pe o stâncă preistorică, prinde viață și conștiință din liniile de sânge și cărbune ale primitivului ei creator. Acest început aproape idilic stabilește de la primele pagini tema centrală a romanului: relația dintre creator și creație, dintre artă și ceea ce poate prinde formă în afara sau în locul ei. Protagonista primei părți a romanului, o hieroglifă pictată într-o grotă descoperită „înainte de animale și politică”, capătă contur, simțuri, memorie, dorințe, și chiar și trup – toate modelate de atenția, absența sau gesturile omului care a i-a dat formă. În partea a doua a romanului, el este cel pictat pe un perete, în aceeași grotă a memoriilor primitive, și istoria lor se schimbă încă o dată, devenind hilar de contemporană. Dialogul tăcut al protagoniștilor, uneori tandru, alteori dureros, devine o scrisoare dublă, scrisă cu dâre de sânge și resturi de animale, fluturi minerali, foc, tăciuni, și întuneric.
 
Narațiunea se încheagă în epistole adresate unui „tu” sau unor „voi” mitic/i – creatorului, ursuzilor supraviețuitori ai vremurilor sau doar alter-egourilor avute, visate, și adeseori uitate. Scrisorile sunt în același timp confesiuni, povești reale sau mistice și monologuri existențiale, în care vocea naratoarei reconstruiește universul perceptiv și cognitiv al pasiunii românești.

În Scrisori de Dragoste, Irina V. Boca explorează cu finețe temele iubirii, identității, singurătății, dependenței de celălalt și repetiției existențiale. Atmosfera reînvie o lume arhaică ce se animă treptat în fața cititorului, făcând materia – piatra, sângele, pământul, focul, aerul – să devină un limbaj prin care creaturile și creatorul/creatoarea lor își caută propriul sens: ființe de sine stătătoare sau proiecții ale unor obiceiuri, tare, sau conștiințe neverosimile?


Stilistic, romanul se remarcă printr-o proză epistolară cu accente nedogmatice, redată într-o manieră realistă și nu mai puțin lirică. Autoarea dezvăluie o voce narativă distinctă – rațională și irațională în același timp, lucidă și visătoare, ancorată într-o realitate brută a trăirilor și a simbolisticii lor, dar profund rezonantă cu tiparele contemporane ale identității și apartenenței culturale.
 
„Iubirea asta a noastră pare a fi o hanță căpătată în altă viață (de-am fi avut-o). Nu prea mă încred în logica asta. Și pe urmă parcă da, și iarăși nu, și ce mai tevatură a dubiului cert prin prisma căruia conchid că nu putem fi decât o vedenie de pe vremea când ne încredeam în amintiri, fie așteptându-ne, fie căutându-ne unul pe altul în umbra sorții împletite ca o eșarfă găsită în drum” – iată un fragment reprezentativ al profunzimii realiste și emoționale a romanului.
 
Scris într-o manieră elocventă, captivantă și presărat cu escapade lirice și bravade umoristice, Scrisori de Dragoste „întâmpină cititorii cu vești din trecut, dileme existențiale atemporale și rebele răspunsuri la întrebarea: ce înseamnă a fi român/că?”.
             
Scrisori de Dragoste este cel de-al patrulea roman publicat de Irina V. Boca de la reîntoarcerea în România. La editura Moft, au apărut în ultimii doi ani romanele Zaria, Surghiun și Dame, și Orașul Alb (reeditat, 2025).
 



Citește și:
Viața secretă a emoțiilor, de Ilara Gaspari – ce ne spune enigma fiecărui sentiment trăit