Daniel Mantea, candidat PSD la Lumina „Vreau organizare și lucrări făcute așa cum trebuie, nu pe fugă”
Daniel Mantea, candidat PSD la Lumina: „Vreau organizare și lucrări făcute așa cum trebuie, nu pe fugă”
180
Marime text

Daniel Mantea este candidat din partea PSD la Lumina și pentru satele Oituz și Sibioara la alegerile de duminică 7 decembrie. Se descrie ca având „și experiența celor 4 ani de proiecte” de care s-a ocupat, „dar și multe idei noi”. E de părere că ritmul proiectelor s-a pierdut în perioada de interimat și că e nevoie de un restart și de o mai bună organizare. Are sloganul „Pus pe treabă” și „Primarul de pe strada ta”, în ton cu dorința sa ca primarul să asculte mai mult cetățenii.
Reporter: Care este cea mai importantă problemă din Lumina în viziunea dvs?
Daniel Mantea: Organizarea și atenția față de oameni. Știu ce avem de făcut. Avem resurse să facem mult mai mult. Avem o localitate cu oameni gospodari, muncitori și care merită un primar pe măsură. Vreau, deci, organizare și lucruri făcute așa cum trebuie, nu pe fugă, cum văd în prezent. Investiții făcute ca lumea, pe termen lung, realizate cu cap, nu peticeli și șantiere deschise peste noapte. Bani putem aduce, pentru că avem o echipă bună, iar eu vin și cu organizarea. Și mai vreau neapărat ceva: să răspundem cetățenilor, să-i ascultăm.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu proiectele deschise pe vremea fostului primar Chiru?
Daniel Mantea: Comuna a intrat așa, într-o perioadă de băltire, după acel moment. Stagnare. Acum sunt proiecte mari amânate – unele chiar foarte importante, cum este gazul la Oituz și Sibioara. E limpede că este nevoie de un fel de restart la nivelul comunei, la nivel de primar și în atitudinea în care se lucrează cu oamenii. Voi face acest restart. Și mă refer la a corecta inclusiv ce nu mergea bine pe vremea domnului Chiru. Am și experiența celor 4 ani de proiecte, dar și multe idei noi.
Reporter: Am văzut că ați fost frecvent pe străzi. V-au cerut asta oamenii din comună în timpul campaniei?
Daniel Mantea: Foarte mult! Dar eu cunosc lucrurile astea, pentru că am fost practic un manager al multor proiecte făcute în comună – canalizare, asfalt și multe altele – și am fost în teren, pe străzi, am vorbit cu oamenii timp de mai bine de 4 ani. Dacă trebuia ridicată sau coborâtă bordura, dacă nu era lumină, dacă se turna asfalt – cu mine vorbeau, eu rezolvam. Acum, problemele astea sunt parcă tot mai multe, uitate – de la gunoi, până la câini agresivi sau lipsește cineva care să-i asculte, să le dea răspuns la cereri. Lucrurile astea le voi rezolva cu fermitate și implicare.

Reporter: Vă spun oamenii și despre problemele sociale, cu veniturile? Vă sperie în vreun fel asta?
Daniel Mantea: Da, există o apăsare mare. Simt și eu aceste probleme. Toți le simțim și trebuie să trecem împreună peste toate. De aceea, eu vreau să folosim o parte din resursele comunei pentru a-i proteja pe cei vârstnici și vulnerabili. Vreau să ajut și să avem grijă, ăsta e rolul primarului, al primăriei. Duminică, la vot, e vorba despre noi, despre comuna noastră, despre viitorul nostru. Nu vom uita pe nimeni.
Reporter: Aveți un mesaj, pentru concetățenii dvs, înainte de vot?
Daniel Mantea: Dacă încă mai stai pe gânduri, dacă să mergi sau nu la vot, gândește-te că avem șansa să facem Lumina o comună frumoasă în care băiatul meu, copiii și nepoții dvs., ai tuturor, să vrea să trăiască. E crezul meu, dincolo de proiectele pe care le-am realizat!
- Comandat de Partidului Social Democrat Filiala Constanta
- CMF: 51250001 ⦁ Alegeri locale parţiale, 7 decembrie 2025
- Notificarea privind transparența: https://ultrashort.info/97ou1t
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


