Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:38 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 257 – 13.09.2022. Astăzi sărbătoresc natura umană

ro

14 Sep, 2022 09:38 944 Marime text


Există niște trăsături fundamental umane, pe care le observăm în copii și dispar la adulți, în cursul programării sociale.

Una dintre ele este generozitatea. Și nevoia de a dărui din generozitatea inimii, din empatie sau compasiune. Fiecare om dorește ca acțiunile și cuvintele sale să-i îmbogățească pe cei din jur. Nu vrem ca cineva să facă ceva pentru noi din frică, obligație, vinovăție sau rușine.

Am primit în copilăria noastră o educație acasă, întărită apoi la școală, care seamănă mult cu dresajul animalelor: recompensele și pedepsele repetate ne-au învățat să trăim într-o poveste mentală cu judecăți morale (bine/rău, corect/greșit, da/nu).

Copiii doresc ca acțiunile și cuvintele lor să-i îmbogățească energetic pe adulți. Orice copil vrea ca mama lui să fie fericită, ca părinții să trăiască în armonie și să emane acea vibrație în fiecare moment al vieții lor.

Dar mama condiționată mentală de judecățile morale are dificultăți să se conecteze cu propriile sale trăiri, emoții și sentimente, dar mai ales, are dificultăți să-și definească propriile nevoi. Cele mai multe femei, dar și destui bărbați nu știu ce vor. Doar când ajung să obțină ce vor (o casă, un partener, copiii, un serviciu, un obiect etc) și constată că nu le face mai fericite și că nevoile le rămân neîmplinite, constată ce NU VOR.
Uitând faptul că un om dorește ca acțiunile și cuvintele sale să-i facă pe ceilalți să se simtă mai bine, o femeie își crește copiii cu evaluări, judecăți, critici, etichete și comparații. Toate acestea sunt doar modalități de comunicare ce blochează compasiunea.
Femeia se poartă cu ea, în interior în acest mod: se judecă, se critică, se etichetează și se compară. Nu poate oferi în exterior decât ceea ce-și dăruiește sieși la interior.

Ne este mult mai ușor să definim ”ce nu vrem”, pentru că așa am fost învățați de societate.
Părinții spun copiilor ”nu vreau să alergi, nu vreau să te murdărești, nu vreau să țipi, nu vreau să arunci lucrurile pe jos”.
Copilului i se spune continuu ce ”nu vrea mama” ca el să facă, pentru ca ea să fie mulțumită și fericită. Cele mai multe mame cresc bio-roboți și păpuși de pluș. Unora le reușește foarte bine efortul și mulțumirea lor se observă când povestesc altor femei, spre comparație, reușitele în dresaj. Multora nu le reușește să oprească natura umană, și se confruntă adesea cu partea sa de umbră.

Când nu reușim să îmbogățim viețile altora prin cuvintele și acțiunile noastre, ne simțim triști și tulburați, dar mai ales devitalizați.
Suntem vii doar când compasiunea naturală, conexiunea de la inimă la inimă, definirea simțirilor și nevoilor noastre este posibilă, iar dăruirea empatică curge odată cu viața.

Dacă povestim lucruri din trecut, pe care le-am trăit, dar din care nu ne-am învățat lecțiile, pe care nu le mai putem schimba și încă ne afectează în prezent, pe care nu le folosim ca instrumente de creștere și maturizare interioară, intrăm într-o stare lipsită de vitalitate. De aceea când ascultăm pe cineva care ne istorisește de multe ori ”neplăcerile” sale ne simțim dezenergizați și chiar plictisiți. Întrucât această poveste ne face să ne simțim neputincioși și tulburați. Trecutul nu poate fi schimbat. În schimb, lecția lui poate fi învățată. Dar doar în prezent, conectându-ne cu simțirile pe care le avem ACUM și AICI. Nevoia noastră este să ne simțim vii, în prezența unei alte ființe umane vii. Când doi oameni ”vii”, conectați la simțirile și nevoile lor, comunică, ambii se hrănesc la un nivel care le oferă satisfacție și stare de bine.
Ați avut această experiență?

Ne simțim vii când putem să comunicăm ce simțim și ce nevoi avem celorlalți. Și putem să auzim ”nu”-ul lor fără să ne simțim respinși. Pentru că facem greșeala de a gândi că este ceva în neregulă cu nevoile noastre și exprimarea lor, de pot speria atât de tare o persoană. Nu este dureros să auzi ”nu” de la celălalt. Dureros este să nu-ți poți exprima nevoile și simțirile, să nu fii viu. Dureros este să trăiești ca o mortăciune, în povestea trecutului. Și să asculți poveștile altora, care te mențin în stare de mortăciune.

Cele mai multe povești, ale oamenilor sau ale filmelor, cele mai multe istorisiri pe care le vedem pe ecrane, ne scot din starea de vitalitate. Ne împiedică să fim vii. Pentru că suntem martori neputincioși la fel și fel de întâmplări trecute, care nu ne învață cum să fim mai buni, mai prezenți, mai compasivi sau mai empatici. Ci ne întăresc abilitățile de evaluare, de judecată, de critică, de comparație și de etichetare.

Natura umană nu este să pună etichete. Un copil nu spune: ce copac frumos, sau ce animal urât. Un copil spune doar: ”Uite!” și i se luminează ochii, indiferent că se uită la o insectă, sau la cel mai superb curcubeu ancorat pe cer după furtună.

Astăzi sărbătoresc Natura umană pentru a-mi reaminti că fiecare moment al vieții este prețios, mult prea prețios, așa că atunci când ne scade vitalitatea, să facem ceva pentru a ne trezi. Să ne amintim. Știu că memoria este afectată de hrana pe care o ingerăm și ecranele la care suntem lipiți, ore bune pe zi.

Dar pentru că fiecare om dorește ca acțiunile și cuvintele sale să-i îmbogățească pe cei din jur, îmi reamintesc și o fac în mod public, de natura umană. De faptul că dorim fiecare să dăruim din prea plinul și generozitatea inimii noastre. Și o putem face doar atunci când știm că putem să ne împlinim nevoile și în același timp, să le împlinim și pe ale altora.

Nevoia mea de claritate și introspecție este împlinită prin aceste postări. Sunt recunoscătoare că zilnic mă re-ancorez la inimă și mă conectez cu alte inimii. În acest fel exersez să nu uit. Să nu uit că Natura umană este în mine, în spatele tuturor spălărilor de creier, a tuturor programărilor și a Naturii artificiale impuse discret dar perseverent peste biologia corpurilor.

Să avem o zi cât mai frumoasă astăzi, străduindu-ne ca vorbele și acțiunile noastre să ne facă viața mai frumoasă și să-i îmbogățească pe cei din jur. Dacă nu reușim să obținem acest efect, tăcerea și liniștea interioară este cel mai bun repaus, când nu avem replici empatice și compasive.

Cu iubire, tuturor


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii