Psihoza de la Constanța din 23 decembrie 1989. S-a murit deși regimul comunist căzuse cu o zi înainte

După preluarea puterii în 22 decembrie 1989, Constanța a intrat, în ziua de 23 decembrie, într-o etapă extrem de tensionată a Revoluției, caracterizată de confuzie generală, focuri de armă, alarme false și primele victime omenești.

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, la Constanța funcționau încă două centre paralele de decizie: Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, constituit la Casa Albă, format din revoluționari civili, dar și Comitetul Provizoriu de Organizare, coordonat de Comandamentul Marinei Militare, cu sediul la Muzeul Marinei, sub conducerea contraamiralului Constantin Iordache.

Această dublă comandă a generat o stare de haos caracterizată de ordine contradictorii și lipsă de comunicare. Situația generală a fost amplificată și de zvonuri privind existența unor „teroriști” fideli vechiului regim.

Pe parcursul zilei, și mai ales după-amiaza, atmosfera s-a degradat rapid. Se trăgea sporadic în diferite zone ale orașului, fără ca cineva să poată identifica un inamic real. Remus Macovei arată că multe focuri de armă au fost declanșate de alarme false, de zgomote neidentificate sau de simple suspiciuni.


Conform documentelor oficiale citate în volum, pentru această dată sunt înregistrate două persoane decedate și trei persoane rănite la Constanța. Seara și noaptea de 23 decembrie au fost, potrivit autorului, cele mai periculoase momente. Vizibilitatea redusă, oboseala acumulată și presiunea psihologică au făcut ca orice mișcare suspectă să fie interpretată ca un atac inamic.

Macovei notează că în această noapte „s-a tras mai mult decât în ziua preluării puterii”, deși, paradoxal, nu a existat niciodată confirmarea prezenței unor teroriști reali la Constanța.

Psihoza constănțenilor

Remus Macovei consemnează că pe parcursul zilei de 23 decembrie, orașul Constanța a fost cuprins de o psihoză colectivă. Zeci de alarme false au fost raportate în jurul unor obiective considerate strategice:

• Casa Albă;

• Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne;

• Comandamentul Marinei Militare;

• Poșta Mare;

• Spitalul Județean;

• diverse unități militare.

Militari, elevi militari și civili înarmați au tras focuri de armă, de cele mai multe ori fără un inamic real identificat, în condiții de vizibilitate redusă și stres extrem.

Autorul subliniază că nu există dovezi certe privind prezența unor teroriști organizați la Constanța, majoritatea incidentelor fiind rezultatul panicii, dezinformării și armelor distribuite haotic.

Armata strângea rândurile

Pe fondul escaladării violențelor, Armata a preluat tot mai ferm controlul asupra orașului. Comandamentul Marinei Militare a întărit paza obiectivelor strategice, a restricționat circulația și a încercat să centralizeze informațiile.

Remus Macovei notează că, abia spre finalul zilei de 23 decembrie, situația a început să se stabilizeze, pe măsură ce:

• accesul civililor înarmați a fost limitat;

• s-au clarificat lanțurile de comandă;

• unitățile militare au primit ordine mai clare.

Ziua de 23 decembrie 1989 rămâne, astfel, una dintre cele mai dramatice și mai puțin înțelese etape ale Revoluției de la Constanța. Este ziua în care s-a murit după căderea regimului. Așa cum sugerează titlul volumului lui Remus Macovei, la Revoluție nu doar că s-a murit, dar s-a murit și atunci când mulți credeau că totul se terminase.
 
Sursă: „La revolutie se și moare, nu-i așa?”, de Col. (r) Remus Macovei
 
Citește și: Revoluția Română la Constanța, 22 decembrie 1989 – Tensiuni în preluarea puterii între Frontul Salvării Naționale și Armată