Un teren din situl arheologic „Orașul antic Tomis” este supus atenției consilierilor județeni Constanța (DOCUMENT)
Un teren din situl arheologic „Orașul antic Tomis” este supus atenției consilierilor județeni Constanța
26 Nov, 2025 11:17
ZIUA de Constanta
46
Marime text
46
Marime text

Pe 28 noiembrie a.c., de la ora 10:00, are loc ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța.
Consilierii se vor întruni în format fizic și vor dezbate 23 de proiecte.
Unul dintre proiectele ce se află pe ordinea de zi se referă la exercitarea/neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la imobilul situat în municipiul Constanța, strada Revoluției din 22 decembrie 1989 nr. 5A, înscris în Cartea funciară nr. 212562.
Este vorba despre un teren în suprafață de 262 mp, aflat în situl arheologic „Orașul antic Tomis”.
Acesta se află în proprietatea lui Șapera Hristian, fostul asociat și administrator din firma Avantech Cont SRL. El dorește să vândă imobilul, fixând un preț de 110.040 euro. În acest sens, a solicitat Consiliului Județean Constanța să comunice dacă își exercită sau nu dreptul de preempțiune.
CJC a solicitat punctul de vedere al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu privire la existența lucrărilor de cercetare arheologică ce vizează terenul intravilan descris anterior sau dacă acesta prezintă vreun interes pentru cercetări arheologice viitoare. MINAC a precizat faptul că nu desfășoară lucrări de cercetare arheologică și propune neexercitarea dreptului de preempțiune.
Terenul a fost în patrimoniul firmei Avantech Cont SRL
În adresa transmisă Consiliului Județean Constanța, Șapera Hristian a precizat că în anul 2010, când tatăl Șapera Stere era asociat în Avantech Cont SRL, a fost majorat capitalul social al firmei cu contravaloarea a două terenuri, printre care și cel din prezentul articol.
Un an mai târziu, Șapera Stere a cesionat cele 237 de acțiuni din Avantech Cont SRL (societate pe acțiuni la vremea respectivă) către Șapera Hristian, care devenea noul asociat, Șapera Stere rămânând ca administrator.
În 2012, după decesul celui din urmă, Șapera Hristian a preluat funcția de administrator. (AGA nr. 3/04.12.2012)
În 2024, fiul Șapera Hristian s-a retras din afacere concomitent cu diminuarea capitalului social reprezentat de cele două terenuri aduse ca aport în natură de către Șapera Stere. (AGA nr. 1/25.11.2024)
Ca urmare a retragerii sale și a diminuării capitalului social, cele două terenuri au intrat în posesia persoanei fizice Șapera Hristian.
Despre Avantech Cont SRL
Potrivit termene.ro, societatea a fost fondată în anul 2002, are sediul social pe Aleea Daliei nr. 5 din Constanța și obiectul de activitate este „închirierea și subînchirierea bunurilor proprii sau închiriate”.
În 2024 a avut o pierdere de peste 60.000 lei, o cifră de afaceri de peste 7.000 lei, datorii de peste 460.000 lei și doar un angajat.
Conform termene.ro, asociat unic și administrator este Stere Raiciu.
Conform termene.ro, Avantech Cont SRL nu are achiziții publice adjudecate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
O firmă care vrea să ridice un P+3E, în Tomis Nord, cheamă în judecată Primăria Constanța. Cere daune de 100.000 euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


