Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru seri de muzică bună, la Mangalia Festivalul Callatis şi invitaţii săi de seamă

ro

22 Aug, 2013 00:00 7132 Marime text
Primăria Mangalia, împreună cu Fanomania Holding şi Asociaţia Callatis Fest-Marea Neagră, organizează, în perioada 22-25 august, în Portul Turistic Mangalia, o nouă ediţie a Festivalului Callatis.
 
Pe durata celor patru seri ale festivalului vor evolua artişti consacraţi din România. Cele patru seri ale evenimentului vor fi structurate astfel: Seara I – Gala Premiilor VIP, Seara II – Dor de Callatis, Seara III – Miss Diaspora şi Seara IV – Fanomania. Pe scena plutitoare din Portul turistic vor urca trupa Compact şi Felicia Filip, Timpuri Noi, Mihai Mărgineanu, Nicole Cherry, Julia şi Romeo Saleno, Gheorghe Gheorghiu, DJ Ryno şi Silvia, Ovidiu Komornic şi mulţi alţii. La secţiunea dedicată muzicii populare, spectatorii prezenţi vor putea asculta melodii ale unor interpreţi celebri, printre care Maria Dragomiroiu, Aneta Stan, Valeria Arnăutu, precum şi ansambluri de dansuri din România, Bulgaria şi Republica Moldova. Ca şi anul trecut, finanţarea Festivalului Callatis se va realiza fără implicarea bugetului local.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii