Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:11 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Le-a dat cu rest la împărţire Câte microbuze pentru transportul elevilor ajung în judeţul Constanţa? (galerie foto)

ro

20 Sep, 2014 00:00 1346 Marime text


Vineri, cheile celor şase microbuze şcolare noi au fost înmânate primarilor din comunele constănţene norocoase că au primit un astfel de cadou din partea guvernanţilor. Coincidenţă sau nu, aceste microbuze au fost înmânate celor şase localităţi cu o zi înainte de lansarea oficială a candidaturii la prezidenţiale a lui Victor Ponta, iar toţi şefii administraţiilor locale „cadorisite“ sunt membri PSD.

Emoţionaţi şi nerăbdători, primarii comunelor Ostrov, Pantelimon, Saligny, Horia, Independenţa şi viceprimarul de la Ion Corvin au primit cheile noilor autovehicule galbene destinate transportului elevilor chiar de la vicepreşedintele CJC Gheorghe Darie, care, apoi, i-a invitat pe toţi sus, pentru semnarea proceselor-verbale de predare-primire. „Ştim că până la sfârşitul anului mai trebuie să vină încă 25 de microbuze. Nu sunt suficiente, pentru că un microbuz face două sau chiar trei drumuri în fiecare dimineaţă cu elevii“, a spus Cristian Darie, reprezentantul CJC la repartizare.

Alte patru microbuze vor ajunge în judeţ săptămâna viitoare

Cele şase microbuze noi se alătură celorlalte două primite în luna iulie de către primarii comunelor Curcea şi Agigea, ale căror chei au fost înmânate atunci chiar de vicepremierul Liviu Dragnea, la o întâlnire în capitală. „Alte patru microbuze vor veni în cursul săptămânii viitoare, pentru Deleni, Chirnogeni, Corbu şi Dobromir. Începând cu luna octombrie şi până în decembrie, toate cele 34 de microbuze restante vor ajunge în judeţ. Faptul că în judeţ copiii noştri se vor bucura de siguranţă şi confort este ceea ce contează şi le urez elevilor spor la învăţătură“, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, prezent, de asemenea, la procesul de predare a noilor autovehicule.
„Astfel se rezolvă o problemă importantă reprezentată de transportul elevilor, de transferul lor dintr-un sat către unitatea școlară. O promisiune respectată de actualul Guvern. Sperăm ca, în curând, să primim celelalte microbuze destinate altor unităţi şcolare. Un sprijin pentru elevi, un sprijin important pentru educaţie“, a afirmat Răducu Popescu, inspector şcolar general.

Greu cu cifrele...

Vizibil încurcaţi în cifre, autorităţile locale şi centrale par să nu îşi fi făcut bine temele înainte de a spune numărul corect al microbuzelor care vor sosi în judeţul Constanţa. Reprezentanţii CJC au declarat iniţial că 40 de microbuze vor ajunge în total în judeţul Constanţa. Apoi, au afirmat că numărul total este de 46, adică ar mai trebui repartizate încă 40, în vreme ce alte surse susţin că numărul final ar fi, de fapt, 12. Vicele Gheorghe Darie afirmă că ar trebuie să fie repartizate încă 25 de microbuze, în timp ce prefectul Radu Volcinschi spune că până în decembrie trebuie să mai sosească încă 34 de microbuze restante. Adevărul este, cu siguranţă, undeva la mijloc, însă nu putem să nu ne întrebăm în funcţie de ce criterii vor stabili numărul exact de autovehicule destinate transportului elevilor care vor ajunge de la centru către comunele din judeţul Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii