Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată pe cine se bazează Nouă Republică la Constanţa (galerie foto)

ro

09 Jan, 2012 00:00 4492 Marime text
noua_republica.jpgPartidul Noua Republică numără 36 de membri în municipiu. Până în data de 25 martie speră să aibă 700 de simpatizanţi

Partidul Noua Republică şi-a lansat ieri la Constanţa platforma politică de centru-dreapta în prezenţa Silviei Savin (fost reprezentant al Convenţiei Democrate la Constanţa), membru al grupului de iniţiativă locală, a lui Daniel Scarlat - directorul executiv al formaţiunii politice în formare şi a lui Mihail Neamţu - preşedintele partidului la nivel naţional. La eveniment au participat şi o serie de constănţeni interesaţi de ce poate aduce nou oferta politică a partidului în curs de formare. În prezent, partidul numără la nivel naţional circa 1.500 de membri activi, dintre care 36 provin de la Constanţa. Printre obiectivele filialei locale se regăsesc în acest an înscrierea partidului şi pregătirea listelor pentru Consiliul Municipal şi pentru Consiliul Judeţean. „În perioada aceasta ne ocupăm de strângerea de semnături pentru a număra în data de 25 martie cele 700 de semnături necesare pentru înscrierea partidului. De asemenea, ne-am propus să avem liste complete pentru Consiliul Municipal şi Consiliul Judeţean. Încă nu ne-am orientat pentru Primăria Constanţa. Dar nu este exclus să venim cu un candidat", a precizat ieri, Silvia Savin. În perioada următoare, partidul va lansa mai multe campanii on-line pentru a-şi face cunoscute obiectivele. „Furtul ucide" este numele unei campanii aflate deja în desfăşurare. Partidul şi-a propus să lucreze cu românii din diaspora. Formaţiunea politică are deja reprezentanţi la Londra, la Milano, dar şi în Cananda. Pentru început, Partidul Noua Republică şi-a propus să cucerească marile oraşe şi să trezească o emoţie civică în rândul clasei de mijloc, care nu se mai vede reprezentată de niciunul dintre partidele politice aflate astăzi la putere. Reprezentanţii partidului consideră că sunt necesari şapte paşi pentru redresarea României. Şapte paşi ce-i vor transforma pe români în cetăţeni care să aparţină unui popor unde există justiţie, piaţă liberă, o nouă Constituţie, credinţă şi memorie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dana 09 Jan, 2012 16:32 Alt partid?Numai de asta nu mai aveam nevoie.iar dupa fetele lor nu inspira nimic,nici macar curiozitate.O adunatura de OTV-isti care se uita la doua muieri si un nefericit.