Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tranzacția prin care Holcim SA preia Somaco Grup Prefabricate SRL, aprobată de Consiliul Concurenței

ro

02 Oct, 2019 15:05 1353 Marime text

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care prin care Holcim (România) SA preia Somaco Grup Prefabricate SRL.

Holcim (România) S.A., parte a grupului LafargeHolcim, este specializată în producerea cimentului și betoanelor.  Grupul LafargeHolcim este activ în peste 70 de ţări, în principal în domeniul producerii de materiale de construcții – ciment, agregate, beton şi asfalt.

În prezent, Grupul Lafarge Holcim deține în România două fabrici de ciment, în Câmpulung (jud. Argeș) şi în Aleşd (jud. Bihor), o staţie de măcinare şi trei terminale de ciment la Turda (jud. Cluj), Roman (jud. Iași) și București, 15 stații ecologice de betoane, treistaţii de agregate, două staţii de lianţi speciali.

Somaco Grup Prefabricate S.R.L. operează cinci fabrici de materiale prefabricate din beton în Teiuș, Timișoara, Târgoviște, Buzău, și Roman, precum și o fabrică destinată producției de BCA (beton celular autoclavizat) în Adjud.

Ca urmare a evaluării efectelor concentrării economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii