Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța inaugurează substație la Ovidiu

ro

02 Dec, 2020 08:08 3909 Marime text
  • Astăzi, 2 decembrie, se inaugurează Substația de Ambulanță Ovidiu
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța anunță  inaugurarea Substației de Ambulanță Ovidiu.

Înființarea Substației de Ambulanță Ovidiu, proiect mai vechi al Serviciului Județean de Ambulantă Constanța, nu ar fi fost posibilă fară implicarea tuturor instituțiilor: Consiliul Județean Constanța, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, Instituția Prefectului Județului Constanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgența Dobrogea.

De asemenea, Primaria Ovidiu s-a implicat prin alocarea unui spațiu corespunzător, în care au fost amenajate circuitele funcționale necesare bunei desfășurări a activității, cât și exemplul de bună practică al acestei unități administrativ teritoriale, care prin fonduri europene a achiziționat o ambulanță de tip B2, punând-o la dispoziția Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Necesitatea prezenței unui echipaj medical de urgență prespitalicească în această localitate este justificată datorită poziționării acestei substații de ambulanță la nivelul nodului rutier format din drumuri nationale, judetene DN2A, DN22, DJ226 și a Autostradei A4.

Distribuirea cât mai uniformă a substațiilor de ambulanță în județ, facilitarea accesului cât mai rapid a pacientului critic la unitațile sanitare existente este o prioritate strategică a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța care are ca beneficiar final- pacientul.

Toate aceste realizări sunt rezultatul unor grupuri de lucru interinstituționale care au ca principal obiectiv dreptul la ocrotirea sănătății, precum și dreptul la viață, drepturi garantate constituțional, transmite SAJ Constanța într-un comunicat de presă oficial.

Oficial de la Consiliul Județean Constanța


Astăzi, 2 decembrie 2020, Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima a participat la inaugurarea Substației de Ambulanță Ovidiu. La eveniment au fost prezenți Primarul orașului Ovidiu - George Scupra, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dr. Bădescu Laurențiu.

Proiectul cu privire la înființarea Substației de Ambulanță Ovidiu este rezultatul efortului mai multor autorități publice locale, SAJ Constanța și Primăria orașului Ovidiu. Acest proiect a prevăzut ca administrația locală să pună la dispoziția SAJ spațiul și să asigure valoarea investiției necesare, iar Consiliul Județean Constanța, prin președintele Mihai Lupu, a acționat ca un mediator al autorităților locale și centrale în vederea implementării rapide a proiectului comun între Primăria Ovidiu și SAJ Constanța.

Vicepreședintele CJC Stelian Gima a salutat inițiativa Primariei orașului Ovidiu și a mulțumit în special domnului Primar George Scupra, pentru eforturile depuse în vederea înființării Substației de Ambulanță Ovidiu.


“Îmi doresc ca Substația de Ambulanță Ovidiu să nu rămână un proiect solitar, îmi doresc ca inițiativa să poată fi preluată și de alte UAT-uri din județ, funcționând ca un model de bune practici. Aș vrea să menționez în mod special inițiativa domnului primar Scupra de a se implica în mod direct în procesul de înființare, pe viitor, a unui Centru Medical de Permanență în Ovidiu”.


Sursa foto: Consiliul Județean Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii