Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:21 29 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful Statului Major al Apărării, la Comitetul Militar al NATO

ro

18 Sep, 2020 20:53 426 Marime text
  • Generalul-locotenent Daniel Petrescu a reliefat importanța concentrării eforturilor Alianței pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare prin consolidarea Prezenței Înaintate Adaptate. 
Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat vineri, 18 septembrie, la Conferința Comitetului Militar al NATO, în formatul șefilor apărării, desfășurată în sistem de videoteleconferință.

Lucrările reuniunii au fost deschise de președintele Comitetului Militar, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach, alături de comandantul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul Tod Wolters, și comandantul Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation - ACT), generalul André Lanata. Pe parcursul conferinței, șefii apărării au avut intervenții referitoare la activitățile, misiunile și operațiile NATO – în special Misiunea „Resolute Support” din Afganistan și Misiunea NATO din Irak –, postura euro-atlantică de descurajare și apărare, conceptul „NATO’s Warfighting Capstone” și răspunsul NATO pentru limitarea pandemiei COVID-19. De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avut o sesiune de discuții cu reprezentanții Consiliului Militar al NATO.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a reliefat importanța concentrării eforturilor Alianței pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare prin consolidarea Prezenței Înaintate Adaptate. În acest sens, regiunea Mării Negre, parte a întregului flanc estic, necesită o abordare defensivă coerentă, inclusiv prin creșterea capabilităților aliate în această zonă.

De asemenea, șeful Statului Major al Apărării a transmis că aplicarea Planului NATO de Răspuns la Pandemie prin realizarea stocurilor de materiale și echipamente medicale și sincronizarea mecanismelor de reacție civil-militare va conduce la o reziliență sporită a statelor față de evoluția pandemiei. Nu în ultimul rând, generalul-locotenent Daniel Petrescu a subliniat că eficientizarea comunicării strategice aliate și cooperarea în acest domeniu cu Uniunea Europeană vor conduce la contracarea campaniilor de dezinformare, duse pe teritoriile statelor membre ale NATO.

Comitetul Militar este cea mai înaltă autoritate militară a NATO. Structura de comandă militară a NATO se reuneşte de două ori pe an, la nivelul şefilor apărării, pentru a discuta despre misiunile NATO şi pentru a oferi Consiliului Nord-Atlantic consiliere militară, bazată pe consens, asupra modului în care Alianţa poate răspunde eficient la provocările globale de securitate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii