Paradoxul de la Constanța Tot mai mulți constănțeni suferă de singurătate urbană într-un oraș supraaglomerat

 Constanța se confruntă cu o criză invizibilă: izolarea socială a locuitorilor săi. Lavinia Tilina, specialist în dezvoltare personală, atrage atenția că aglomerația urbană nu garantează conexiunea umană, ci, dimpotrivă, poate accentua sentimentul de înstrăinare. Într-o comunitate unde blocurile devin „stupi” de străini, iar spațiile publice sunt dedicate aproape exclusiv consumului, singurătatea încetează să mai fie o alegere personală, devenind o problemă sistemică.

Specialistul subliniază fractura dintre generații și modul în care ritmul alert al orașului fragilizează legăturile dintre vecini.


Distanța dintre vecini și viața la bloc

Aglomerația, zgomotul și ritmul alert al Constanței nu se traduc prin conexiuni umane, ci, din contră, pot amplifica izolarea. Fenomenul este vizibil mai ales în zonele rezidențiale, unde viața la bloc și programele de lucru fragmentate i-au transformat pe vecini în simpli străini care împart același spațiu fără a interacționa.

„Singurătatea urbană: o problemă reală în Constanța. Constanța este un oraș plin de oameni, dar tot mai mulți locuitori se simt singuri. Aglomerarea, zgomotul și ritmul urban nu înseamnă automat conexiune umană. Dincolo de străzile pline și de sezonul estival agitat, izolarea a devenit o realitate tăcută. Viața la bloc, programul fragmentat și lipsa interacțiunilor reale transformă vecinii în străini. Oamenii împart aceleași spații, dar rareori își vorbesc.


În timp, această distanță creează un sentiment de neapartenență, prezent în tot mai multe vieți”- punctează specialistul.

Dramele vârstnicilor din Constanța


Specialistul evidențiază un alt aspect critic al singurătății urbane din Constanța: îmbătrânirea accentuată a populației și abandonul emoțional al vârstnicilor. Specialistul explică faptul că orașul trece printr-o schimbare structurală profundă, unde numărul persoanelor în vârstă îl depășește pe cel al tinerilor. Această situație este dublată de fenomenul migrației, mulți părinți și bunici rămânând singuri în apartamentele lor, în timp ce copiii sunt plecați la muncă în străinătate sau în alte centre urbane din țară.

„Un factor important este schimbarea structurii populației. În Constanța, numărul persoanelor în vârstă este mai mare decât cel al tinerilor, iar mulți vârstnici trăiesc singuri, cu copiii plecați în alte orașe sau în străinătate. Lipsa contactului zilnic, a sprijinului și a dialogului amplifică singurătatea și fragilitatea emoțională”- mai punctează Lavinia Tilina.

 
Lipsa spațiilor comunitare reale

Aceasta concluzionează prin identificarea unei cauze structurale: absența spațiilor de socializare autentice. Orașul oferă puține alternative pentru întâlniri reale care să nu implice consumul, ceea ce îi exclude automat pe cei cu resurse limitate, în special pe vârstnici. În acest context, izolarea încetează să mai fie o opțiune personală și devine o stare permanentă impusă de mediul urban.


Expertul avertizează că această problemă depășește sfera individuală, devenind o amenințare la adresa coeziunii întregii comunități. Într-un oraș care vizual pare „plin”, realitatea interioară a multor locuitori este marcată de un gol social profund, fapt ce necesită o regândire a modului în care interacționăm și ne construim spațiile comune.

„În același timp, orașul oferă puține spații de întâlnire reale, în afara celor bazate pe consum. Pentru multe persoane, în special pentru vârstnici, izolarea devine o stare permanentă, nu o alegere. Singurătatea urbană nu este doar o problemă individuală, ci una socială, care afectează coeziunea comunității. Într-un oraș care pare mereu plin, tot mai mulți oameni trăiesc, de fapt, singuri”- conchide specialistul.



Citește și:

Divorțul prin ochii copiilor. Poverile invizibile ale despărțirii în familiile din Constanța