Mamaia sau Vama Veche? Ce spune despre tine și nevoile tale alegerea stațiunii de vacanță
Mamaia sau Vama Veche? Ce spune despre tine și nevoile tale alegerea stațiunii de vacanță
04 May, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
184
Marime text
184
Marime text
Alegerea unei destinații de vacanță pe litoralul din România nu este doar o chestiune de buget sau preferințe muzicale, ci o oglindă a stării interioare actuale.Specialistul în dezvoltare personală, Lavinia Tilina, propune o analiză psihologică a dualității dintre Mamaia și Vama Veche, explicând cum fiecare locație răspunde unor mecanisme de autoreglare diferite.
„Nu alegi o stațiune doar pentru mare, muzica sau prețuri; alegi, de fapt, pentru cum vrei să te simți.
Spui “merg în Mamaia” sau “merg în Vamă” ca și cum ar fi o simplă decizie de vacanță, dar în spate e ceva mult mai personal; pentru ca fiecare alegere vine dintr-o nevoie pe care, de multe ori, nici nu o pui în cuvinte”-punctează specialistul.
Mamaia- Căutarea controlului și a predictibilității
Pentru persoanele care traversează perioade de incertitudine, Mamaia oferă un sentiment de siguranță prin structură și confort. Alegerea acestei stațiuni indică, conform specialistului, o nevoie de stabilitate, unde mediul organizat permite relaxarea fără efortul constant de adaptare la situații neprevăzute.
„Mamaia înseamnă control, confort, predictibilitate; știi unde mergi, știi cum arată locul, știi ce găsești, ai opțiuni, ai acces, ai un ritm în care poți să alternezi între relaxare și distractie; pentru unii, asta înseamnă siguranța, pentru alții înseamnă că nu mai vor surprize, nu mai vor să se piardă, nu mai vor să iasă prea mult din zona lor”-mai punctează Lavinia Tilina.
Vama Veche- Nevoia de eliberare și autenticitate
Potrivit specialistului, la polul opus, Vama Veche reprezintă spațiul celor care simt nevoia să evadeze din rolurile sociale rigide. Această opțiune trădează o dorință de libertate și de reconectare cu sinele într-un cadru mai puțin formal, unde lipsa controlului riguros devine o formă de terapie prin expunere și amestec social.
„Vama Veche, în schimb, nu vine cu promisiunea confortului; vine cu libertate, cu haos uneori, cu oameni diferiți, cu nopți lungi și dimineți fără grabă; acolo nu mai controlezi tot, te lași, te amesteci, te expui; și nu toți sunt pregătiți pentru asta, pentru că nu toți își doresc asta.
Sunt perioade în care ai nevoie de liniște, de ceva stabil, de un loc în care să nu mai fii nevoit să te adaptezi; și atunci Mamaia nu mai e “prea comercială”, ci devine exact ce ai nevoie.
Și sunt perioade în care simți că vrei să respiri altfel, să ieși din roluri, din reguli, din “trebuie”; și atunci Vama nu mai e “prea haotică”, ci devine spațiul în care te regăsești.
Nu e despre care e mai bună; e despre unde ești tu”-a menționat specialistul în dezvoltare personală.
Evoluția personală prin filtrul destinației
Analiza subliniază că preferințele noastre se schimbă odată cu noi. O persoană poate alege Mamaia într-un an pentru liniște și Vama în următorul pentru explorare, semn că nevoile emoționale sunt într-o continuă dinamică.
„Același om poate alege Mamaia într-un an și Vama în altul; nu pentru că s-a schimbat stațiunea, ci pentru că s-a schimbat el. Pentru că uneori ai nevoie să te ții pe tine; alteori, ai nevoie să te lași.
Și poate, data viitoare când alegi unde mergi vara asta, nu te mai întrebi doar “unde e mai frumos”, ci “de ce am eu nevoie acum, de fapt?”; pentru că răspunsul nu e despre litoral, ci despre tine”- concluzionează specialistul.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Când corpul tău strigă „Stop” în mijlocul agitației din Constanța. Cum putem coopera cu episoadele de panică
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


