Atacul de panică în public, la Constanța Cum să transformi criza de anxietate dintr-un inamic într-un aliat

 

Spațiile aglomerate din Constanța și nu numai, pot deveni decorul unor experiențe fizice și emoționale copleșitoare pentru persoanele care suferă de anxietate.

Specialistul în dezvoltare personală, Lavinia Tiliana, analizează pentru cotidianul ZIUA de Constanța anatomia unui atac de panică și propune o schimbare radicală de perspectivă: trecerea de la luptă la cooperare.

 
Manifestarea fizică și impactul aglomerației


În locurile publice, simptomele par adesea fatale. Specialistul subliniază că anxietatea devine o realitate fizică, nu doar mentală, manifestată prin sufocare și tahicardie, fiind greu de ascuns sau gestionat sub presiunea socială.

„Într-un mall plin sau într-un autobuz aglomerat, senzația de sufocare poate apărea brusc, fără avertisment. Inima începe să bată accelerat, respirația devine superficială, iar gândul că „nu mai ai aer” sau că „se întâmplă ceva grav” pune stăpânire pe tine. Pentru mulți oameni, acesta este momentul în care anxietatea nu mai este doar o stare, ci o experiență fizică intensă, greu de gestionat în public.”

 

Mecanismul de „alarmă falsă” a creierului

Lavinia Tiliana explică faptul că atacul de panică este, în esență, o reacție biologică de supraviețuire activată într-un context greșit. Deși instinctul ne îndeamnă la fugă, înțelegerea faptului că nu există un pericol real este esențială pentru dezamorsarea crizei.
„Atacul de panică nu este periculos în sine, dar felul în care îl trăiești poate fi copleșitor. În astfel de momente, instinctul este să fugi, să ieși cât mai repede din acel spațiu.

Uneori ajută, dar nu rezolvă cauza. Mai util este să înțelegi ce se întâmplă în corpul tău: sistemul nervos intră într-o stare de alertă maximă, ca și cum ai fi în pericol pe bune, deși contextul nu o justifică.”


Tehnici de ancorare și reglare în atacul de panică


În loc să încerci să deții controlul absolut, specialistul recomandă „însoțirea” senzației. Respirația controlată și concentrarea pe elemente tactile (podeaua, obiecte din jur) sunt „ancorele” care readuc creierul din modul de supraviețuire în prezent.

„Primul pas nu este controlul, ci reglarea. În loc să lupți cu senzația, încearcă să o însoțești. Respiră lent, chiar dacă pare dificil la început; inspiră pe nas, expiră prelung pe gură și lasă corpul să își recâștige ritmul. Adu atenția în prezent, la lucruri concrete: podeaua sub picioare, un obiect din jur, sunetele din ambient. Aceste ancore simple ajută creierul să iasă din spirala gândurilor catastrofice.”

 
Cooperarea cu anxietatea

O schimbare majoră de paradigmă este încetarea „războiului” interior. Prin setul de carduri „Cum să cooperezi cu anxietatea”, se promovează ideea că anxietatea nu trebuie respinsă, ci înțeleasă ca un semnal, fapt ce schimbă complet starea de spirit a victimei.

„Un alt aspect important este relația pe care o ai cu anxietatea. În loc să o percepi ca pe un dușman, poți începe să o vezi ca pe un semnal. Setul de carduri „Cum să cooperezi cu anxietatea” propune exact această schimbare de perspectivă: nu respingi trăirea, ci înveți să stai lângă ea, să o înțelegi și să o traversezi fără să te pierzi în ea. În mijlocul unui atac de panică, această abordare face diferența între „nu mai pot” și „pot să trec prin asta”.”
 

Importanța sprijinului extern în atacul de panică

Teama de judecată socială este un obstacol major. Lavinia Tiliana încurajează cererea ajutorului, amintind că majoritatea oamenilor sunt empatici. Recunoașterea vulnerabilității poate scurta durata și intensitatea crizei.

„În spațiile publice, apare adesea și teama de a cere ajutor. Gândul că „o să mă fac de rușine” sau „nu o să mă înțeleagă nimeni” te poate bloca. În realitate, majoritatea oamenilor răspund empatic la vulnerabilitate. Un simplu „nu mă simt bine, mă puteți ajuta?” spus unui angajat sau unei persoane din apropiere poate crea un punct de sprijin. Nu trebuie să explici tot, ci doar să îți permiți să nu duci singur acel moment.”

 
Rădăcinile profunde și mesajul final

Atacul de panică este doar vârful aisbergului. Specialistul concluzionează că acesta reprezintă modul corpului de a descărca stresul acumulat și că autocompasiunea și cooperarea sunt cheile către o vindecare reală.

„Pe termen lung, atacurile de panică nu țin doar de context, ci de acumulare: oboseală, stres, conflicte nerezolvate, presiune interioară. Când acestea se adună, corpul găsește propriul mod de a „descărca”.

De aceea, îngrijirea zilnică a stării emoționale devine esențială, nu doar intervenția în criză. Atacul de panică în public nu este un eșec și nici o slăbiciune. Este un mesaj al corpului că ceva are nevoie de atenție. Iar învățarea de a coopera cu anxietatea, nu de a o combate, poate transforma aceste momente din experiențe înfricoșătoare în puncte de înțelegere mai profundă de sine.”


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:

Când corpul tău strigă „Stop” în mijlocul agitației din Constanța. Cum putem coopera cu episoadele de panică