Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţia pentru reabilitarea Muzeului de Istorie, anulată pentru a doua oară

ro

13 Nov, 2019 00:00 2436 Marime text
Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa face un pas înapoi în ce priveşte salvarea şi punerea sa în valoare. Pentru a doua oară deja, licitaţia ce priveşte atribuirea contractului pentru reabilitarea instituţiei a fost anulată. Potrivit Sistemului Electronic al Achiziţiilor Publice, procedura a fost anulată întrucât „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului“. Astfel, s-a decis „Anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile articolului 212, alin. 1, lit. c şi alin. 2 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice“.
 
Este de menţionat că, pentru acest contract, finanţat din fonduri europene, s-a înscris ca unic ofertant un consorţiu format din Actaeon Invest SA, Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. şi Princer SA. Oferta unică înaintată de cele trei firme în parteneriat, la o primă evaluarea a ofertelor, a dus la anularea primei licitaţii, întrucât Consiliul Judeţean Constanţa a considerat că există neclarităţi din partea ofertantului.
 
Totuşi, lucrurile nu au rămas aşa, iar afaceriştii au atacat decizia CJC de a anula licitaţia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ulterior analizării actelor din dosar, reprezentanţii CNSC au admis contestaţia formulată de reprezentanţii celor trei firme în parteneriat şi au obligat Consiliul Judeţean Constanţa să reia procedura.
Ulterior reluării procedurii, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu ne-a declarat, cu o ocazie anterioară, că s-a solicitat inclusiv sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice în legătură cu această atribuire.
 

Ofertanţii, acceptaţi pentru reabilitarea Cetăţii Carsium

 
Totuşi, se pare că nici de această dată contractul nu a putut fi atribuit, iar licitaţia a fost anulată. Rămâne însă de văzut dacă afaceriştii vor respecta, de data aceasta, decizia Consiliului Judeţean Constanţa cu privire la anularea licitaţiei, ori dacă se vor adresa din nou Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pentru a-şi exprima punctul de vedere.
 
Contractul pentru reabilitarea Muzeului de Istorie este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5: „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural“, Prioritatea de investiţie 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Operaţiunea este „Impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a identităţii culturale“.
 
Valoarea totală estimată a contractului este de 13.132.373,33 de lei, din care suma alocată serviciilor de proiectare este de 330.800 de lei, fără TVA, Serviciile de asistenţă tehnică sunt în valoare de 172.800 de lei fără TVA, iar pentru execuţia lucrărilor este prevăzută suma de 12.628.773,33 de lei fără TVA. „Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit nu cuprinde suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute, de 1.339.862,79 de lei fără TVA, precizată în buget (devizul general), acestea putând fi accesate, după caz, în funcţie de necesităţi, prin modificarea contractului, în condiţiile prevăzută la art. 221 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, privind achiziţiile publice“, se mai arată în documentele oficiale încărcate pe SEAP.
 
Ca o paranteză, nu mai departe de săptămâna trecută, reprezentanţii asocierii Actaeon Invest – Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. – Princer şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa au semnat contractul pentru reabilitarea Cetăţii Carsium, în valoare de circa 7,5 milioane de lei.
 
Citeşte şi:
 

Sprijin de la ANAP pentru CJC, la licitaţia pentru Muzeul de Istorie Țuţuianu - „Măsura s-a luat pentru a se atribui contractul fără a încălca prevederile legale“

A fost semnat contractul pentru reabilitarea Cetăţii Carsium. Iată care sunt firmele câştigătoare! (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii