Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis şi liderii politici din România, mesaje de condoleanţe după moartea lui David Sassoli

ro

11 Jan, 2022 09:48 1406 Marime text

Klaus Iohannis a transmis, marţi, 11 ianuarie, un mesaj de condoleanţe la moartea preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli.


 

"Sunt profund întristat de moartea bruscă a lui David Sassoli, preşedintele Parlamentului European. A fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene. Moştenirea sa europeană va dăinui.

Gândurile mele se îndreaptă spre familia lui", a scris Iohannis pe Twitter.





Preşedintele Parlamentul European David Sassoli s-a stins din viață în această noapte, 11 ianuarie la ora 01:15. 


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a scris că, prin decesul lui Sassoli, România a pierdut un prieten.

 

„Sunt profund întristat de moartea subită a președintelui Parlamentului European, David Sassoli. Am pierdut un prieten și un susținător puternic al României și al unei Europe sociale. Condoleanțe celor dragi lui”, a transmis Ciolacu pe Twitter.

 



Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a scris pe Facebook că „am primit cu adâncă tristeţe vestea trecerii timpurii în nefiinţă a preşedintelui Parlamentului European, domnul David Sassoli”.





Diaconescu a spus despre Sassoli că a fost  „un om valoros şi un profesionist desăvârşit, aflat mereu în slujba valorilor europene”.


 

„Este o zi de doliu pentru întreaga Uniune Europeană. Sincere condoleanţe familiei, poporului italian şi tuturor celor care l-au cunoscut”, a mai transmis liderul PMP.





Premierul Nicolae Ciucă a transmis și el un mesaj de condoleanțe.



 

„Europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice și un constructor devotat al Europei unite. În numele meu și al Guvernului transmit sincere condoleanțe familiei președintelui Parlamentului European, omului politic și jurnalistului David Sassoli”, se arată în mesajul său de pe contul de Twitter.



 

 
Sursa foto: Administratia Prezidentiala 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii