Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Viorica Dăncilă, întrevedere cu președintele Parlamentului European, David-Maria Sassoli

ro

16 Jul, 2019 17:42 1465 Marime text
Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată la Strasbourg pentru prezentarea bilanțului Președinției române a Consiliul Uniunii Europene în plenul Parlamentului European, a avut astăzi, 16 iulie 2019, o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, David-Maria Sassoli.

Premierul român l-a felicitat pe David-Maria Sassoli pentru desemnarea sa în această funcție și a transmis mulțumiri Parlamentului European pentru strânsa cooperare avută pe durata mandatului Președinției române a Consiliului. Totodată, a exprimat convingerea că și în noua legislatură cooperarea interinstituțională între autoritățile de la București și Parlamentul European va continua, contribuind astfel la consolidarea proiectului european.

Referitor la rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, șeful Executivului a apreciat că prezența crescută la vot și faptul că forțele pro-europene au reușit să câștige sprijinul majoritar al cetățenilor sunt semnale pozitive, care trebuie valorificate în anii următori, în sensul apropierii instituțiilor europene de cetățeni și al obținerii de rezultate cu impact direct asupra calității vieții acestora. 

În continuare, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat sintetic rezultatele Președinției române a Consiliului, subliniind faptul că aceste rezultate contribuie la îndeplinirea obiectivelor majore la nivel european, în linie cu direcțiile de acțiune recent stabilite prin noua Agendă Strategică. De asemenea, a arătat că, și în continuare, România va sprijini avansarea proiectului european și va milita pentru întărirea unității și a coeziunii în cadrul acestuia.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii