ITM Constanța atenționează angajatorii asupra măsurilor de protecție a salariaților care lucrează în aer liber pe timp de frig extrem
ITM Constanța atenționează angajatorii asupra măsurilor de protecție a salariaților care lucrează în aer
20 Jan, 2026 15:14
ZIUA de Constanta
166
Marime text
166
Marime text

În contextul temperaturilor foarte scăzute înregistrate în această perioadă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța reamintește angajatorilor obligațiile legale privind protecția persoanelor încadrate în muncă care desfășoară activități în aer liber.
Conform OUG nr. 99/2000, angajatorii trebuie să adopte măsuri specifice pentru prevenirea efectelor temperaturilor extreme asupra sănătății salariaților, inclusiv acordarea de pauze, asigurarea echipamentului de protecție și monitorizarea medicală periodică. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni contravenționale.
Iată comunicatul integral din partea ITM Constanța:
Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța atenționează angajatorii că au obligația să aplice măsuri corespunzatoare pentru asigurarea protecției persoanelor încadrate în muncă, care desfașoară activități în aer liber, în conformitate cu prevederile OUG 99/2000:
Urmare temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile, reamintim angajatorilor măsurile ce pot fi aplicate în perioada ianuarie -martie pentru protecția persoanelor încadrate în muncă care lucrează în aer liber.
Astfel, în sensul O.U.G nr. 99/2000 pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă, cu modificările și completările ulterioare, prin temperatură extremă scăzută se înțelege temperatura exterioară a aerului care scade sub -20°C sau, corelată cu condiții de vânt intens, poate fi echivalată cu acest nivel.
În acest context, pentru menținerii stării de sănătate a salariaților, angajatorii sunt obligați să adopte următoarele măsuri:
a) distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb;
b) acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
c) asigurarea echipamentului individual de protecţie.
Angajatorii care sunt în imposibilitatea asigurării măsurilor enunțate, iar temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive, de comun acord cu sindicatele sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, vor lua următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
a) asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi scăzute;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme.
Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului securitate și sănătate în muncă vor monitoriza preventiv angajatorii care desfășoară activități în aer liber pentru a verifica respectarea măsurilor prevăzute de O.U.G. nr.99/2000.
Nerespectarea acestor prevederi poate atrage, conform legislației în vigoare și aplicarea de sancțiuni contravenționale.
Citește și:
Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM Constanța în decembrie 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


