Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 09 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanț ITM Constanța în luna octombrie 2026 Amenzi de peste 570.000 de lei și zeci de sesizări de la cetățeni

ro

09 Nov, 2026 12:35 90 Marime text
Foto cu rol ilustrativ - sursa: ZIUA de Constanța
 
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 577.000 lei în luna octombrie 2026, în urma acțiunilor de control desfășurate conform Programului Cadru aprobat de Inspecția Muncii.

Inspectorii au descoperit numeroase nereguli privind relațiile de muncă, munca nedeclarată și securitatea în muncă (SSM).
 
Sute de controale pe relații de munge și amenzi pentru muncă la negru
 
În cadrul serviciului de control relații de muncă, inspectorii au efectuat 249 de controale. În total, au fost sancționați 63 de angajatori, fiind aplicate 84 de sancțiuni (55 de amenzi în valoare de 402.500 lei și 29 de avertismente).
Munca nedeclarată rămâne o problemă majoră în județ:
  • 6 angajatori au fost depistați că foloseau muncă nedeclarată.
  • 6 persoane au fost identificate lucrând fără forme legale sau fără ca documentele lor să fie transmise în REGES ONLINE.
  • 220.000 de lei a fost valoarea amenzilor aplicate strict pentru aceste abateri.
Printre celelalte nereguli frecvente s-au numărat întârzierea plății salariilor, nerespectarea timpului de muncă și de odihnă, dar și refuzul firmelor de a elibera documentele solicitate la încetarea activității angajaților. În total, au fost dispuse 135 de măsuri obligatorii de remediere.
 
Nereguli grave în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM)
 
Pe partea de securitate și sănătate în muncă, ITM Constanța a derulat 174 de controale și a descoperit 59 de neconformități.
 
Pentru aceste deficiențe, 49 de angajatori au primit 59 de sancțiuni, dintre care 45 au fost amenzi în valoare totală de 174.500 lei și 14 avertismente. Cele mai des întâlnite probleme au fost:
  • Instruirea necorespunzătoare sau incompletă a angajaților.
  • Neacordarea echipamentului individual de protecție adecvat riscurilor.
  • Utilizarea unor echipamente de muncă neconforme și nesemnalizarea corectă a locurilor de muncă.
 
Val de reclamații din partea salariaților
 
Luna octombrie a adus și un volum semnificativ de plângeri din partea lucrătorilor. ITM Constanța a înregistrat 228 de sesizări de la cetățeni.
 
Oamenii au reclamat în principal neplata salariilor la timp, neplata orelor suplimentare, lipsa contractelor în REGES, refuzul acordării concediilor de odihnă sau concedieri abuzive fără preaviz.

De asemenea, au fost semnalate deficiențe privind echipamentele de protecție. Toate petițiile au fost distribuite inspectorilor și vor primi răspuns în termenul legal de maximum 30 de zile, se mai arată în comunicat.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii