Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 21 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Macaragiu, apel după ce i-au fost respinse daunele de 100.000 de lei cerute pentru un presupus accident de muncă

ro

21 Aug, 2026 13:06 173 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Freepik

Marian-Virgil Scripcaru a formulat apel împotriva hotărârii prin care Tribunalul Constanța i-a respins cererea de acordare a unor daune materiale și morale în valoare totală de 100.000 de lei de la Company Name SRL.
 
Apelul a fost înregistrat pe 20 august 2026 la Curtea de Apel Constanța, iar dosarul cu nr. 3948/112/2024 are ca obiect „pretenții”.
 
În proces, Scripcaru are calitatea de apelant-reclamant, iar Company Name SRL este intimată-pârâtă. Până la data ultimei actualizări a portalului instanțelor nu fusese stabilit un termen pentru judecarea apelului.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Primul fond: Tribunalul Bistrița-Năsăud și-a declinat competența
 
Procesul a fost deschis inițial la Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde dosarul a fost înregistrat în decembrie 2024. Reclamantul a solicitat obligarea Company Name SRL la plata a 80.000 de lei daune morale și 20.000 de lei daune materiale.
 
Potrivit rejust.ro, reclamantul a susținut că a lucrat ca macaragiu în străinătate, în mai multe perioade din anul 2024, fără să îi fie încheiat un contract individual de muncă. Acesta a afirmat că ar fi fost recrutat în urma unui anunț publicat pe Facebook și că i s-ar fi promis un contract de muncă, asigurare medicală, transport și cazare.

 
Conform rejust.ro, bărbatul a susținut că, pe 8 septembrie 2024, a căzut de la aproximativ un metru și jumătate în timp ce lucra pe o macara. Deși acuza dureri, și-ar fi continuat activitatea în zilele următoare, iar ulterior s-ar fi întors în România pentru investigații medicale. Reclamantul a arătat că a fost diagnosticat cu o fractură de coastă și că a suportat personal costurile tratamentului, întrucât societatea nu i-ar fi achitat contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate.
 
Tot potrivit rejust.ro, reclamantul a acuzat societatea că nu ar fi înregistrat și raportat accidentul autorităților competente și că nu i-ar fi acordat drepturile corespunzătoare unui accident de muncă. Societatea pârâtă nu a depus întâmpinare în această etapă procesuală.
 
Tribunalul Bistrița-Năsăud nu a analizat însă fondul pretențiilor. La 5 mai 2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a trimis cauza Tribunalului Constanța.
 
Conform motivării publicate pe rejust.ro, instanța a reținut că, în materia conflictelor de muncă, competența revine tribunalului de la domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantului. Bărbatul avea domiciliul în orașul Murfatlar, județul Constanța, iar la dosar nu exista un contract individual de muncă sau o altă dovadă din care să rezulte că locul său de muncă se afla în județul Bistrița-Năsăud.
 

Potrivit rejust.ro, judecătorul a considerat că redirecționarea sesizării de către ITM Constanța către ITM Bistrița-Năsăud nu era relevantă pentru stabilirea instanței competente. În consecință, dosarul a fost trimis Tribunalului Constanța, instanța în a cărei circumscripție se afla domiciliul reclamantului.
 
Al doilea fond: Tribunalul Constanța a respins cererea
 
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța pe 22 mai 2025. După administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, instanța a respins cererea ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 1776 din 30 iunie 2026.
 
Conform rejust.ro, Tribunalul Constanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe presupusa răspundere civilă a societății pentru neîncheierea contractului individual de muncă, nedeclararea raportului de muncă și neplata contribuțiilor aferente. Bărbatul nu a solicitat însă, ca cerere principală, constatarea existenței unui raport de muncă între el și societatea pârâtă.
 
Potrivit rejust.ro, judecătorul a apreciat că, în lipsa unei asemenea solicitări, nu putea verifica mai întâi dacă între părți a existat efectiv un raport de muncă și, ulterior, dacă erau îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția.
 
Instanța a arătat că existența unui raport de muncă nu depinde exclusiv de încheierea unui contract scris, ci poate fi stabilită pe baza unor elemente precum prestarea efectivă a muncii, subordonarea față de angajator și plata unei remunerații. O astfel de constatare trebuia însă cerută expres în cadrul procesului.
 
Conform rejust.ro, Tribunalul Constanța a avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia o persoană care a muncit fără contract scris poate solicita constatarea existenței raportului de muncă, inclusiv după încetarea activității. Numai după recunoașterea acestui raport ar putea fi analizate drepturile care decurg din calitatea de salariat, precum vechimea, contribuțiile sociale, asigurarea de sănătate și eventualele prejudicii.
 
Prin urmare, potrivit rejust.ro, Tribunalul Constanța a concluzionat că solicitarea de acordare a daunelor era neîntemeiată în forma în care fusese formulată. Hotărârea nu este definitivă, urmând să fie verificată de Curtea de Apel Constanța.
 
Despre Company Name SRL
 
Firma Company Name SRL a fost fondată în anul 2018, are sediul în Bistrița, strada Libertății nr. 50B, județul Bistrișa-Năsăud și se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
 
Compania este inactivă fiscal din anul 2024.
 
Conform termene.ro, asociat și administrator este Varvari David.
 
În anul 2019, societatea Company Name SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 294.000 lei, cu un profit de 290.493 lei, la niciun angajat, având datorii în valoare de 940 lei.
 
Pentru documetarea materialului s-au folosit informații de pe platformele portaljust.ro, rejust.ro și termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Spitalul Județean Constanța, reclamat de 17 angajați prin Sindicatul Sanitas pentru recalcularea salariilor

Ti-a placut articolul?

Comentarii