Justiție Constanța Strog System Brothers SRL din Mangalia, la judecată cu ITM Tulcea! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța
Justiție Constanța: Strog System Brothers SRL din Mangalia, la judecată cu ITM Tulcea! Dosarul a ajuns la Curtea
159
Marime text
Pe rolul Curtea de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul 3504/327/2022 la Secția I Civilă. Dosarul are ca obiect – pretenții, stadiul fiind recurs. Părți în dosar sunt Strog System Brothers SRL - Recurent Reclamant și Inspectoratul Teritorial De Muncă Tulcea - Intimat Pârât.
Momentan nu a fost stabilit un termen în acest dosar.
Recursul a fost declarat atît de Strog System Brothers, cât și de Inspectoratul Teritorial De Muncă Tulcea.
Dosarul s-a mai aflat și în atenția Judecătoriei Tulcea și a Tribunalului Tulcea.La data de 25 iunie 2025 Judecătoria Tulcea a admis cererea și a obligat pârâta la achitarea sumei de 21.420lei, către reclamantă.
Potrivit rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### la data de 25.05.2022 sub nr.####/327/2022 reclamanta ##### ###### ######## SRL a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ######, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 9250 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu onorariul de avocat în dosarul nr.####/327/2020, cu cheltuieli de judecată.„Solutia pe scurt: Admite cererea. Obligă pârâta la achitarea sumei de 21.420lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu onorariul de avocat în faza de fond şi apel a dosarului nr 7663/327/2020. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de a formula apel, în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunțată, azi, 25.06.2025, prin punerea solu?iei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.
„În motivarea cererii, a arătat reclamanta că aceasta a avut calitatea de petentă în dosarul nr.####/327/2020, având ca obiect plângere contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie ##### ## ########/13.10.2020 încheiat de către intimata ITM ######, solicitând anularea acestuia şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale.
A mai arătat petenta că prima instanţă a admis plângerea contravențională în raport cu capătul subsidiar de cerere, dispunând înlocuirea sancțiunii principale a amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, reținând în mod corect, lipsa istoricului contravențional al petentei, fapta fiind tratată de către instanță drept o întâmplare ce trebuie privită cu indulgență, iar nu cu aplicarea unei amenzi contravenționale.
A mai precizat reclamanta că hotărârea a rămas definitivă prin Decizia nr. ###/2022 din data de 17.03.2022, pronunțată de Tribunalul ######, care a reținut ca fiind corectă motivarea primei instanțe, dând, de asemenea, câștig de cauză petentei. Instanța a luat act totodată de faptul că reclamanta din prezenta cauză a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Aceste cheltuieli au vizat angajarea de servicii de specialitate juridică privind redactarea de acte și reprezentarea în fața instanței de judecată și au constat în onorariul de avocat în cuantum total de 9.250 lei (inclusiv TVA), achitat de către societatea ###### ####### ######## SRL“ – conform rejust.ro.
Ulterior, dosarul a ajuns la Tribunalul Tulcea care la data de 19 mai 2026 a schimbat total sentința și a respins acțiunea cu pretenții.
Potrit rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### la data de 25.05.2022 sub nr.####/327/2022 reclamanta ##### ###### ######## SRL a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ######, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 9250 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu onorariul de avocat în dosarul nr.####/327/2020, cu cheltuieli de judecată.„Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în totalitate sentinţa civilă nr. 2361/25.06.2025 a Judecătoriei Tulcea, în sensul că respinge acţiune în pretenţii, ca nefondată. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 19.05.2026“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.
„La data de 01.08.2022, prin serviciul email, pârâtul a depus întâmpinare care a arătat că nu se poate vorbi despre o pierdere a procesului de către ITM ###### întrucât instanţa de fond nu a admis plângerea contravenţională anulând sancţiunea aplicată, ci a transformat sancţiunea amenzii contravenţionale în cea a avertismentului.
Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr. ####/25.06.2025, instanţa a admis cererea având ca obiect pretenţii, acţiune formulată de către reclamanta ##### ###### ######## SRL, cu sediul în localitatea Mangalia, ############# ####, #####, judeţul Constanţa şi cu sediul procesual ales la sediul SCA ######, ########, ####### – prin avocat ##### #####, situat în ########## ######, str.Concordiei nr.6, ####### ######, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ######, cu sediul în ########## ######, ########### ######, ####### ######.
Astfel, a obligat pârâta la achitarea sumei de 21.420 lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu onorariul de avocat în faza de fond şi apel a dosarului nr ####/327/2020“ – conform rejust.ro.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ######.
Verificând speța dedusă judecății, tribunalul reține că apelanta pârâtă I.T.M. ###### nu a comis vreo faptă ilicită, în calitate de agent constatator, întrucât fapta contravențională sancționată prin procesul-verbal ##### ## ### #####/13.10.2020 (vol. I, fila 8 dosar nr. ####/327/2020), a cărei legalitate și temeinicie a fost examinată în dosarul nr. ####/327/2020, există și a fost comisă de intimata SC ###### ####### ######## SRL, care, la pct. 1 din plângerea contravențională ce a făcut obiectul cauzei de mai sus, nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu ar fi primit angajați la muncă, ci că ar fi chemat niște angajați la o instruire (vol. I, fila 5 dosar nr. ####/327/2020).„În motivarea apelului a arătat că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin pierderea procesului.
O primă condiție este cea referitoare la pierderea procesului.
În cazul de față, nu se poate vorbi de o pierdere a procesului de către ITM ######. Instanța de fond nu a admis plângerea contravențională anulând astfel sancțiunea aplicată, ci a transformat sancțiunea amenzii contravenționale în cea a avertismentului.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr. ####/21.09.2025, reține că ”prin procesul verbal de contravenție ##### ## ########/13.10.2020 încheiat de către intimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ######, petenta a fost sancționată pentru faptul că a primit la muncă mai multe persoane identificate cu contract de muncă suspendat.
Lucrătorii au fost descoperiti în urma unui control inopinat al prepușilor intimatei.
Din inscrisurile existente la dosar rezultă că angajații petentei, in perioada de somaj tehic au prestat muncă pentru societatea reclamantă. Acest aspect rezultă chiar din susținerile petentei.
Prin urmare, sub această perspectivă, procesul verbal de contravenție este temeinic. ”
Instanța de fond apreciază că, ”deși fapta există, sancțiunea, pentru acest caz particular, este prea aspră, astfel că se va înlocui amenda cu sancțiunea avertismentului.”
Soluția instanței de fond indică faptul că aceasta a apreciat că fapta contravențională a fost dovedită, dar sancțiunea aplicată inițial (amenda) a fost considerată prea aspră, fiind înlocuită cu avertismentul.
În Decizia civilă nr.###/17.03.2022, Tribunalul ###### reține: ”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prezenta intimată se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa”.
Potrivit din OG nr. 2/2001, atât amenda cât și avertismentul reprezintă sancțiuni contravenționale principale care se aplică în situația săvârșirii cu vinovăție a unor fapte, stabilite și sancționate prin lege.
În consecință, solicită apelantul pârât a se observa că nu se poate vorbi de o pierdere a procesului de către ITM ######.
Totodată, potrivit art.453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ”Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. #### este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată. ”
In situația în care considerați cererea formulată de către reclamant întemeiată, solicită apelantul pârât a se avea în vedere prevederile art.451 alin. 2 Cod de procedură civilă conform cărora „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse, Tribunalul constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce succedă.
În esență, litigiul de fond a ridicat problema obligării apelante pârâte I.T.M. ###### la plata unor cheltuieli de judecată suportate de intimata reclamantă SC ##### ###### ######## SRL în dosarul nr. ####/327/2020, având ca obiect o plângere contravențională ce a fost admisă, în sensul înlocuirii unei amenzi contravenționale cu avertisment.
În acest context, tribunalul observă că prima instanță nu a motivat în fapt soluția de admitere a cererii în pretenții, citând doar un temei de drept al cererii, considerat ca fiind prevederile art. 453 Cod de procedură civilă.
####, tribunalul reține că respectivele dispoziții trebuiau examinate doar ca un element ale condițiilor de atragere a unei răspunderi civile delictuale, analiză pe care prima instanță a omis-o“ – conform rejust.ro
Despre Strog System Brothers SRL„Prin urmare, comiterea unei fapte contravenționale și caracterul legal al constatării acesteia a fost reținut, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. ####/21.09.2021 a Judecătoriei ######, definitivă prin decizia civilă nr. ###/17.03.2022 a Tribunalului ######, prin care s-a respins apelul ca nefondat, reținându-se, în esență, că: "Iniţial, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ##### ## ### ##### din 13.10.2020 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă ###### prezenta intimată SC ###### ###### ######## SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art.260 alin.1 lit. e2 din Legea nr.53/2003 reţinându-se în fapt că intimata a primit la muncă 19 salariaţi în perioada în care aceştia aveau contractele individuale de muncă suspendate", iar "Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prezenta intimată se face vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale reţinută în sarcina sa".
Tribunalul a mai reținut că: "În mod judicios prima instanţă a observat că nu există un istoric contravenţional în acest domeniu al intimatei, societatea a dispus restituirea către AJOFM ###### a sumelor primite de angajaţi cu titlu de îndemnizaţie de şomaj şi a procedat la plata salariilor cuvenite acestora pentru perioada în care au prestat munca, au fost achitate contribuţiile şi şomajul aferent drepturilor salariale şi au fost revocate şi deciziile de suspendare".
Prin urmare, chiar dacă prima instanță a admis plângerea contravențională și a înlocuit amenda cu avertisment, nu a admis capătul principal al plângerii contravenționale, prin care s-a cerut să se constate că nu ar fi fost comisă o faptă contravențională.
Din toate cele de mai sus nu rezultă vreo faptă ilicită comisă de apelanta I.T.M. ######, cât timp amenda aplicată prin procesul verbal de mai sus a fost stabilită în limitele impuse prin lege, iar simpla împrejurare că agentul constatator, angajat al I.T.M. ######, nu a aplicat contravenientei un avertisment în loc de amendă nu constituie o faptă ilicită, ci exercitarea unui drept de dispoziție instituit prin lege, într-o marjă de apreciere legală și rezonabilă.
În concluzie, chiar dacă s-a admis plângerea contravențională, apelanta I.T.M. ###### nu a comis vreo faptă ilicită și nici nu a pierdut procesul, în accepțiunea art. 453 alin. 1 teza întâi Cod de procedură civilă, pentru că i-a fost menținut ca legal și temeinic procesul-verbal de mai sus, fiind doar înlocuită sancțiunea contravențională cu una mai blândă, pentru un criteriu de proporționalitate, apreciat de instanța de judecată.
Mai mult decât atât, pe lângă inexistența vreunei fapte ilicite comis de apelanta I.T.M. ######, care, în opinia tribunalului, nu a pierdut procesul, nu se poate reține vreo existență a unei culpe a apelantei, chiar dacă s-ar accepta, prin reducere la absurd, că pretinsa pierdere a procesului ar fi rezultatul unei fapte ilicite.
Împrejurarea că apelanta de mai sus, pârâtă în dosarul nr. ####/327/2020 mai sus rubricat, a solicitat instanței, în respectiva cauză, menținerea procesului verbal și a sancțiunii aplicate a constituit o exercitare a unui drept procesual legitim, permis de lege actorilor procesuali, fără a atrage vreo culpă a acestei părți (și fără a constitui o faptă ilicită).
Pentru toate considerentele de mai sus, nu existau temeiuri juridice valide pentru ca apelanta pârâtă I.T.M. ###### să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în dosarul evocat, astfel că soluția primei instanțe este greșită, urmând a se admite apelul și a se schimba în totalitate sentinţa civilă nr. ####/25.06.2025 a Judecătoriei ######, în sensul că se va respinge acţiunea în pretenţii, ca nefondată“ – conform rejust.ro
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 14 august 2026 Strog System Brothers SRL, firmă în reorganizare judiciară, a fost înființată în anul 2013, are sediul social în Mangalia și se ocupă de construcția de nave și structuri plutitoare.
Pentru anul 2025 societatea a raportat cifră de afaceri de 613.848 lei (în creștere cu 74%), profit de 288.580 lei la 8 angajați.
Firma are punct de lucru în Tulcea în incinta Vard Tulcea SA.
Asociat unic este Lucian Popescu, iar administrator sunt Florența Voicu și Dascalescu & CO SPRL.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și platforma rejust.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


