Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITM Constanța Amenzi în valoare de peste 897.000 lei pentru nereguli în controalele din luna aprilie

ro

17 May, 2024 10:35 449 Marime text

                                                       
  •  În perioada 1 - 30.04.2024, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța a continuat activitatea de verificare și control conform Programului Cadru de acțiuni pentru anul 2024, aprobat de Inspecția Muncii.

În perioada 1 - 30.04.2024, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța a continuat activitatea de verificare și control conform Programului Cadru de acțiuni pentru anul 2024, aprobat de Inspecția Muncii, transmite un comunicat din partea ITM Constanța.

Astfel, echipele de inspectori de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă, au efectuat un număr de 367 controale în urma cărora au sancționat contravențional 46 de angajatatori la care au aplicat 62 sancțiuni contravenționale.

Din cele 62 sancțiuni contravenționale aplicate, 42 au fost sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 709.600 lei, respectiv 14 sancțiuni contravenționale avertisment conform prevederilor OG 2/2001.

Cu ocazia controalelor efectuate au fost identificați 6 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, unde au fost depistate 8 persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REVISAL, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni contraventionale cu amendă în valoare de 160.000 lei.

Cele mai frecvente neconformități constatate: nu s-au încheiat contracte individuale de muncă în forma scrisă, contracte care nu s-au înregistrat și transmis în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea, cu mai mult de 30 de zile, a datei de plată a drepturilor salariale.

Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 171 măsuri obligatorii de remediere cu termene scadente de realizare.

În perioada 23.04 - 26.04.2024 s-a desfășurat Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul: „Întreținerea și repararea autovehiculelor" - cod CAEN 452, ocazie cu care s-au efectuat un număr de 50 controale din punct de vedere al relațiilor de muncă, fiind aplicate 2 sancțiuni în sumă de 6.500 lei iar în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, s-au efectuat un număr de 14 controale, fiind  constatate 3 neconformități sancționate cu amendă în sumă de 13 000 lei de asemenea, s-au stabilit 3 masuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
 
Tot în luna aprilie, în domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 150 controale, în urma cărora s-au constatat 59 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere.

S-au aplicat 59 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 sancțiuni contravenționale cu avertisment și 45 sancțiuni contravenționale cu amendă contravențională în  valoare totală de 188.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate.

In aceiași perioadă, au fost înregistrate un numar de 130 sesizări ale cetățenilor, referitoare la neplata drepturilor salariale, netransmiterea în REVISAL a contractelor individuale de muncă, refuzul eliberarii documentelor solicitate la cererea salariatului, neplata orelor suplimentare, neplata sporurilor, nerespectarea timpului de lucru și de odihnă, neândeplimirea masurilor dispuse cu ocazia altor verificari, nerespectarea normelor de securitate și sănătate și a condițiilor de lucru.

În conformitate cu prevederile OUG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, acestea au fost repartizate inspectorilor de muncă, pentru a se efectua verificări și a se formula răspunsuri în termenul prevăzut de lege de maxim 30 de zile, a încheiat sursa citată.


Citește și:
ITM Constanța: Victimele accidentelor de muncă, onorate de Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii