Ghid ITM Constanța Ce obligații au angajatorii în zilele de caniculă și cum trebuie protejați angajații care lucrează la peste 37°C
Ghid ITM Constanța: Ce obligații au angajatorii în zilele de caniculă și cum trebuie protejați angajații
29 Jun, 2026 11:22
ZIUA de Constanta
175
Marime text
175
Marime text
În contextul temperaturilor exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, când indicele temperatură-umiditate atinge praguri echivalente. (indicele de temperatură-umiditate ITU mai mare de 80 unități), angajatorii au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de caniculă.Astfel, potrivit ITM Constanța, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
- reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului fizic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele măsuri:
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea condițiilor pentru efectuarea de duşurilor necesare reglării temperaturii corpului.Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menționate, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în O.U.G. nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din același act normativ.
În acțiunile de control din această periodă, inspectorii de muncă monitorizează și modul în care angajatorii respectă obligațiile privind sănătatea și securitatea în muncă a salariaților, cu precădere aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 - privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


