Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCINA Constanţa te învaţă cum să obţii avantaje prin negociere constructivă

ro

04 Nov, 2014 00:00 1332 Marime text
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa organizează, în data de 11 noiembrie, între orele 10:30 - 18:30, la sediul CCINA Constanţa, cursul „Negociere - Obţine avantajele dorite prin negociere constructivă“.
 
Cursul îşi găseşte justificarea mai ales în contextul în care, în viaţa economică modernă, abilitatea de negociere a devenit o competenţă-cheie şi pentru executivi, manageri şi salariaţi, în toate domeniile de activitate. Fie că se negociază cu furnizorii, clienţii, superiorii, colegii, subordonaţii, autorităţile statului, membrii familiei, prietenii şi persoanele străine sau chiar cu noi înşine, zi de zi ne confruntăm cu numeroase situaţii în care ne dorim să obţinem cât mai mult de la partenerii de negociere. Performanţele sunt, în mare parte, rezultatul unui mecanism complex de negocieri constructive pe care îl derulam zilnic la nivel raţional şi emoţional.
 
„Învăţaţi la acest curs ce înseamnă de fapt negocierea, care sunt principiile care guvernează negocierea, ce tipuri de negociere există, cum să vă pregătiţi pentru o negociere de succes, care sunt elementele şi etapele unei negocieri, ce strategii şi tactici de negociere să utilizaţi pentru a obţine rezultatele dorite, care sunt stilurile de negociere cărora trebuie să le faceţi faţă, care este rolul comunicării în negociere şi cum să gestionaţi situaţiile dificile. În felul acesta, veţi putea obţine rezultate de excepţie în negocierile pe care le desfăşuraţi la nivel interpersonal sau organizaţional“, a declarat purtătorul de cuvânt CCINA Constanţa, Lucia Calenici.
 
Temele abordate în cadrul cursului sunt: ce este negocierea, elementele negocierii, principii fundamentale ale negocierii, tipuri de negociere, stiluri de negociere, etapele negocierii, strategii şi tactici de negociere, abilităţi comunicaţionale în negociere, cele şase reguli ale influenţei, cum gestionaţi situaţiile dificile.
 
Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, sunt puse la dispoziţie numerele de telefon 0241.619.854 şi 0725.308.583, fax 0241.619454 şi adresa de email lucia.calenici@ccina.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii