Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare meteorologică de ultimă oră! Se răcește vremea. Ploi însemnate cantitativ, vânt și ninsori la munte

ro

20 Nov, 2019 13:17 7757 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o informare meteorologică. Potrivit meteorologilor, vor fi ploi însemnate cantitativ, răcire, ninsori la munte, precipitații mixte în Moldova, Transilvania și zona deluroasă a Munteniei, dar și intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul 20 noiembrie, ora 18:00 – 23 noiembrie, ora 10:00 temporar va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării, unde local se vor acumula cantități de apă care vor depăși 20...25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40...60 l/mp.
     
Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) și sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.
     
În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala și în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și în dealurile Munteniei.
     
La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70...80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi și în zonele mai joase de relief.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii