Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, îmbrăcat de Frangipani Fashion din Bucureşti (document)

ro

14 Dec, 2019 00:00 3062 Marime text

Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa SA a semnat cu Frangipani Fashion SRL din Bucureşti. Societatea şi-a adjudecat contractul „Furnizare echipament tipizat personal aeroportuar (îmbrăcăminte)“, în valoare de 374.380 lei.
 
Contractul şi documentaţia de atribuire au fost întocmite pentru elaborarea şi prezentarea ofertei privind achiziţia echipamentului tipizat, necesar pentru echiparea personalului aeroportuar al  Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, astfel încât acesta, aşa cum este specificat în Regulamentul pentru portul echipamentului tipizat, este compus din: echipament tipizat de vară pentru femei şi bărbaţi (sacou, vestă, pantalon, fustă, cămaşă, eşarfă, cravată, încălţăminte), echipament tipizat de iarnă pentru femei şi bărbaţi (sacou, vestă, pantalon, fusta, cămaşă, fular, eşarfă, pulover, mănuşi, pantofi, ghete, cizme); însemne distinctive (epoleţi, trese) femei/bărbaţi, şepci femei/bărbaţi.
 
Fiecare produs va fi ambalat în folie sau sac din material plastic, cutie carton în funcţie de tipul de produs, care trebuie să conţină următoarele informaţii: talia şi grosimea, mărimea, compoziţia materialului folosit, a fibrelor, prin marcarea simbolurilor pentru condiţii de întreţinere şi spălare care vor cuprinde temperatura de spălare, tipul substanţelor şi utilajelor indicate în operaţiunile de spălare, curăţare, uscare, călcare. Fiecare produs în ambalaj sau lipit va avea eticheta cu numele persoanei căreia îi revine produsul respectiv.
 

Responsabili de atribuirea procedurii publice

 
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: director general - Artagea Bogdan-Ionuţ, director economic - Acatrinei Horia-Mihail, director operaţional – Șuţă Nicuşor, director Dezvoltare - Moldoveanu Anca, director tehnic - Zamani Gheorghe, director Resurse Umane şi Juridic - Irina Petronela-Sargu, Control Financiar Preventiv - Sinorchian Simona-Liliana, membrii AGA - Petcu Ramona Zena, Meteş Călin Adrian, Ionescu Mihail-Victor, Clim Mihaela, precum şi membrii Consiliului de administraţie: Teşeleanu George, Matichescu Mirela-Florenţa, Romani Tony Avramescu Gruia, Marcosanu Silviu-Mihai, Șerbănescu Mirel-Ionuţ, Artagea Bogdan-Ionuţ, Acatrinei Horia-Mihail.
 

Frangipani Fashion SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 2007, Frangipani Fashion SRL are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Schoppmeyer Daniela este asociat unic şi administrator al firmei care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
În anul fiscal 2016, firma cu 5 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.128.810 lei şi o pierdere de 175.872 lei. De asemenea, în anul 2017, Frangipani Fashion SRL a avut 2 salariaţi, un profit de 1.174.158 lei şi o cifră de afaceri de 1.413.446 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: un singur salariat, un profit de 776.950 lei şi o cifră de afaceri de 1.091.503 lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
 
Citeşte şi:
 
SC Frangipani Fashion SRL va furniza echipamente pentru personalul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii