Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:57 02 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amintiri despre Marea Neagră Harta, marca, testamentul (galerie foto)

ro

10 Jan, 2020 00:00 4471 Marime text

Au trecut deja şase ani de la despărţirea de cel care a fost unul dintre reputaţii specialişti topografi ai Direcţiei Hidrografice Maritime (DHM) din Constanţa, regretatul colonel Virgiliu Moroianu, ofiţer cu o carieră de excepţie, integral dedicată slujirii Marinei Române.





Îndrăgit şi unanim apreciat atât de camarazii hidrografi alături de care s-a format, a profesat şi s-a afirmat prin performanţele notabile înregistrate, cât şi de elita filateliştilor dobrogeni, pe care a condus-o şi onorat-o cu prestanţă, ofiţerul a lăsat posterităţii trei originale lucrări memorialistice, care constituie, dincolo de pertinentele rememorări de ordin personal, pagini autentice din viitoarea monografie a Direcţiei Hidrografice Maritime. Este vorba dspre “Amintiri, Amintiri...”, “Amintiri, Amintiri… despre hidrografia românească. Documente, studii şi mărturisiri, Edţia a II-a revizuită şi completată” şi “Amintiri despre Marea Neagră, Dunăre şi Delta sa”, toate apărute la Editura Muzeului Marinei Române în 2010, 2012 şi respectiv 2013.


Scrise cu naturaleţe şi o debordantă sinceritate, cele trei tomuri se încheie cu confesiunile autorului legate de marea pasiune a vieţii sale spirituale - filatelia, moştenire de familie, o adevărată lecţie de cultură şi civilizaţie, în care predominante sunt domenii enciclopedice precum evoluţia navei, istoria navigaţiei, epopeea marilor descoperiri geografice, nave şi navigatori celebri, istorie şi artă universală, emisiuni şi expoziţii filatelice interne şi internaţionale, evenimente nautice memorabile ş.a.


Născut în Constanţa, la 12 ianuarie 1932, şi-a petrecut copilăria pe dunele de nisip de la Tăbăcărie şi pe plajele de la Mamaia până la Viile Noi. A înfruntat alături de fraţii săi grozăviile războiului şi pe cele ale secetei din anii 1945 -1946.


După o absenţă de opt ani, revine la Constanţa, oraşul său natal, în calitate de ofiţer în specialitatea Topografie. Fiind şeful promoţiei sale, 1955, alege fără rezerve Comandamentul Marinei Militare. Este încadrat la Serviciul Hidrografic, care va deveni, câteva luni mai târziu, actuala Direcţie Hidrografică Maritimă.


Îmbinând cu pricepere cunoştinţele sale de topograf cu cele ale colegilor hidrografi, a contribuit cu maximă responsabilitate la îndeplinirea misiunilor specifice. Cu teodolitul, planşeta topografică sau nivela pentru nivelmetru de precizie a măsurat şi redat în plan întregul ţărm românesc la Marea Neagră. La nevoie, în situaţii de urgenţă, şi-a ajutat colegii, participând la realizarea lucrărilor hidrografice cu barca, şalupa sau nava hidrografică NH 112.


Ofiţer riguros şi temeinic pregătit în meseria aleasă, cu calităţi morale remarcabile, a contribuit, alături de colegii săi Gheorghe Nistor, Eugen Iordache, Stoica Puşcaşu, Liviu Ignat şi de şeful şi colegul său, comandorul Marin Jianu, la realizarea unor documente pentru siguranţa navigaţiei, precum şi la redactarea şi editarea hărţilor de marină.
 

Copilărie la ţărm de mare


“Amintirile mele despre Marea Neagră datează de mai bine de 75 de ani - mărturiseşte în ultima sa carte colonelul Virgiliu Moroianu. Era prin anii 1937 - 1938, nu împlinisem încă 6 ani, când am mers, cu fraţii mei, mai mari, să facem baie la mare. În dreptul străzii noastre, până la strada Oneşti şi de la strada Unirii spre ţărmul mării se întindeau dunele de nisip de la “Tăbăcărie’’. În această parte a Constanţei, foarte aproape de ţărm, se afla o clădire masivă, unde în acel timp funcţionau garajul şi atelierele auto ale Societăţii de Transport „Săgeata”. În această clădire, cu mult timp în urmă, a fost o tăbăcărie mare, de la care cartierul nostru s-a ales cu numele de “Tăbăcărie”.


Malul mării, cu înălţimea sa, apărea, în viziunea mea de atunci, ca o prăpastie uriaşă. Nu se ajungea la linia apei decât prin locuri bine amenajate.


Noi coboram la plajă ca să ne scăldăm, pe o scară din lemn, realizată de către personalul Societăţii „Săgeata”. Această scară se afla chiar în dreptul garajului, unde pe ţărm exista şi o groapă mare cu urme de var. Jos, chiar în apa mării, fusese o construcţie din beton, unde probabil, cu ani în urmă, a fost o pompă cu care se ridica apa de mare în interiorul atelierelor care prelucrau pieile de animale.


În vara anului 1938, la linia apei s-au depus blocuri mari de calcar cu scopul de a proteja malul înalt de erodare. Pe timp de furtună, valurile mari ajungeau până la baza malului. […]


Anii au trecut, repede, şi din 1939 activitatea constructorilor încetează. Sus, pe faleză, se instalează baterii navale şi antiaeriene. În dreptul Atelierelor “Săgeata’’ au început să vină baterii antiaeriene pentru trageri, de antrenament, pe o manşă trasă de un avion. Ceva mai la Sud, în dreptul străzilor Muncel şi Ion Raţiu, se afla amenajat un poligon pentru tragerile cu armamentul uşor de infanterie. Noi, copiii, ne vedeam de scăldat şi de jocurile noastre. De cum venea primăvara, întreaga vară şi până la începerea cursurilor, plaja de la malul mării era locul unde ne petreceam timpul vacanţelor.


La noi, la “Tăbăcărie", plaja se întindea mult în apa mării, fără a fi pericol de înec. După ce apa devenea adâncă, înotam câţiva zeci de metri şi ajungeam la “apa mică’’ unde curenţii marini depuneau nisip şi aluviuni. Când m-am făcut mai mare, plecam spre Nord până la “Pescărie’’, unde funcţionau laboratoarele Institutului de Cercetări “Ion Borcea’’. Noi spuneam că am fost la “Pescărie’’, deoarece acolo se afla un punct unde brigăzile de pescari aduceau, cu bărcile lor, peştele prins la talienele din mare, cel prins la paragate, în zona cu placă de pietre, ce înainta mult în apa mării la Cap Singol. Se mai pescuia, pe acele vremuri, cu năvodul.


La “Pescărie’’, era şef Buzatu, care locuia chiar acolo. Aproape de clădirea Institutului se aflau mai multe case locuite de pescari sau de către o parte din personalul ce lucra în laboratoarele institutului. În una din aceste clădiri locuia şi Ionică Malciu, căsătorit cu sora tatălui meu, Sanda. Acolo mergeam şi eu ca să mă întâlnesc cu verişoarele mele Lucica, Lenuţa, Marioara şi Constanţa.


Mai târziu, călătoriile noastre estivale s-au prelungit până la Cazinoul din Mamaia, ca să facem baie şi să ne dăm pe tobogan. Uneori intram în apă, cu mare atenţie, înarmaţi cu o sârmă, mai groasă, ce avea vârful ascuţit şi cu o ţesătură, ca la cârligele de pescuit şi punctam acolo unde cambulele şi calcanii se ascundeau în nisipul mării.


Plimbările se prelungeau, uneori, până la “Casa Vapor’’, de pe malul lacului Siutghiol. Călătoriile noastre estivale, de agrement, se îndreptau şi spre sudul litoralului, pe plajele de la Tataia, Trei Papuci, Modern şi chiar mai departe, până la Vii. Erau anii frumoşi ai copilăriei şi adolescenţei noastre, fără să ne pese de zvonurile ce anunţau războiul care începuse în Europa.


După ce am început să merg la şcoală, mă duceam şi veneam la şi de la orele de curs pe malul mării. Școala pentru băieţi se afla pe bulevardul Regina Maria, unde se află în prezent o parte a Universităţii “Ovidius’’. În anul 1941 eram în clasa a treia primară. La începerea anului şcolar, în clasa noastră a venit la ore Corina Popescu, care ne-a comunicat că ea va fi învăţătoarea noastră, deoarece fostul nostru dascăl Cristian, din clasele I şi a II-a, a fost concentrat şi a plecat pe front cu marea lui unitate.


Înainte de luarea vacanţei, în curtea şcolii noastre, a fost adusă o mare cantitate de materiale pentru construcţie. Mulţi meseriaşi lucrau de zor să construiască nişte barăci. Ni s-a spus că sunt destinate trupelor germane, care vor începe “războiul sfânt’’ împotriva ruşilor bolşevici. La puţin timp după ce barăcile au fost gata, au apărut primele maşini şi motociclete cu avangarda nemţilor. […]


Anii au trecut repede. Războiul era în plină desfăşurare, cu multe zile şi nopţi cu alarme şi bombardamente. În timpul orelor de curs sunau, uneori, sirenele care anunţau un nou atac aerian. Sub îndrumarea profesorilor eram conduşi în adăpostul de protecţie, care se afla undeva la subsolul teatrului actual care nu era încă terminat. În sala de spectacole erau internaţi prizonierii ruşi. Tremuram acolo fie de frica sau de frig impreună cu colegii
mei, între care şi Ion Nicodim, Gologan, Ștefănuţ, Ganciu sau Lembrau.


La 4 aprilie 1944, capitala ţării şi Valea Prahovei sunt puternic bombardate. La 12 aprilie, acelaşi an, este bombardată şi Constanţa. Alarma a fost dată puţin după ora 20. Două bombe lansate prin surprindere de către aviaţia atacatoare au căzut pe strada Decebal, foarte aproape de Regimentul 34 Infanterie (în prezent curtea şi o parte din fosta proprietate a regimentului sunt ocupate de Centrul Militar Zonal, de Biblioteca Judeţeană “I.N. Roman” şi Universitatea Maritimă). A fost o noapte de groază, credeam că venit iadul pe pământ; cădeau bombe care explodau, de jos bateriile antiaeriene trăgeau, cerul era luminat de reflectoarele de la sol şi de către paraşutele luminoase lansate de către agresori.


Eram în săptămâna mare din postul Paştelui. Tata primeşte ordin să însoţească o parte din arhiva Poliţiei la Călăraşi. În această situaţie, de teama bombelor, mama hotărăşte să plecăm şi noi. Cu puţină veselă şi îmbrăcăminte de vară, plecăm cu toţii la Călăraşi. Acolo vom locui, provizoriu, cu chirie, în două camere, într-o locuinţă situată pe strada Portului. Această locuinţă se afla între străzile Bucureşti şi Sf. Nicolae. […]


La începutul lunii septembrie ne-am înapoiat, cu toţii, la Constanţa şi aici - aceeaşi situaţie - principalele obiective şi construcţii sunt trecute sub administraţie rusească. Aici fusese puse în circulaţie, de curând, pe bulevardul Regina Maria, o linie de transport public cu tramvaiele aduse de la Odessa. Traseul acestora era, pe o singură linie, din centrul oraşului, pe bulevardul Regina Maria (azi bulevardul Mamaia), până în zona actualului Delfinariu. Dacă instalarea liniilor şi repararea tramvaielor a durat mai mult de doi ani şi jumătate, ele au fost ridicate, cu linii cu tot şi trimise urgent la Odessa, în mai puţin de o lună de zile. Autobuzele Societăţii “Săgeata’’ au fost confiscate, cu lozinca “Totul pentru front’’.


Marea surprindere a fost la începerea anului de învăţământ, când tot Liceul nostru “Mircea cel Bătrân”, a fost ocupat de către ruşi. În aceeaşi situaţie se vor afla şi Spitalul Militar, Centrul Militar , Tribunalul, Curtea de Apel. Zona peninsulară a oraşului a devenit aproape în întregime cartier al ruşilor.


Noi, elevii, am fost nevoiţi ca o perioadă să urmăm cursurile în diferite locaţii şi apoi la Liceul de fete “Domniţa Ileana”. Fetele învăţau dimineaţa şi noi, băieţii, după amiază. Cum autobuzele “Săgeata’’ au fost luate pentru front, nu mai exista nici un mijloc de transport. Eram nevoit să plec de acasă cu o oră şi jumătate pentru a ajunge, la timp, la cursuri. De cele mai multe ori mă deplasam pe jos pe malul mării. Uneori, când eram norocoşi, ne agăţam la spatele unei trăsuri sau cu o căruţă, dacă proprietarul ne înţelegea.


Lecţiile durau de la orele 14 până la 19 sau 20, aşa că la înapoiere eram obligaţi să venim prin centrul oraşului, drum care era mult mai lung. Traseul cel mai scurt, la ducere, era bulevardul Regina Maria până la Spitalul Militar, pe strada Eroilor, pe malul mării până la intersecţia cu bulevardul Ferdinand, apoi în continare până la Biserica Grecească şi de aici la liceu.
 

Exilul postbelic


Anii postbelici şi ai secetei 1945 - 1947, cu toate privaţiunile şi lipsurile, au trecut repede. Anul şcolar 1946 - 1947 se încheie. Fiind în clasa a IV-a, de liceu, la terminarea anului de învăţământ, în mod normal, trebuia să susţinem examenul de capacitate pentru a promova în cursul superior de liceu (clasele V-VIII). Absolvenţii acelui an nu au susţinut acel examen, permiţându-ne să ne înscriem direct în clasa a V-a.


În acel an situaţia în familia noastră devine din nou grea, chiar foarte critică. În urma unor cursuri promovate cu succes, tata este avansat în grad şi numit şeful Poliţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea. Din motive ştiute numai de el, de teama persecuţiei comuniste şi ruseşti acceptă numirea, şi, hotărăşte să ia cu el întreaga familie. (După începerea războiului şi reîncorporarea Basarabiei, tata a fost mutat la Tighina, ca poliţist. Ruşii căutau acele persoane care au avut funcţii de stat în Basarabia. De teama aceasta, hotărăşte mutarea întregii familii, spre a fi cât mai departe de ochii duşmanilor).


Patru ani (1947 - 1951) cât am urmat cursurile la Liceul “Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea şi patru ani în şcolile militare (Infanterie şi de Ofiţeri topografi), în total opt ani am fost departe de oraşul meu natal, Constanţa şi de Marea Neagră.


În cei trei ani (1952 - 1955) din Școala Militară de Ofiţeri topografi am avut mulţi colegi din Constanţa, între care şi pe Liviu Ignat. De la el mai aflam noutăţi din oraşul mult iubit. Urmând cursurile Școlii Militare de Topografie, ne pregăteam să lucrăm la harta ţării, să măsurăm munţii, văile şi oraşele ţării.
 

Carieră în Forţele Maritime Militare


Norocul ne-a surâs şi mie şi lui Liviu. La avansare am aflat că la Marina Militară sunt patru locuri de ofiţeri topografi. Fiind declarat şeful promoţiei, am avut dreptul să aleg oraşul în care îmi voi desfăşura activitatea. Am ales Constanţa, oraşul meu de suflet. Odată cu mine au venit colegii locotenenţi Ignat Liviu, Ologu Paul şi Șerban Ilie. După un binemeritat concediu, pe 15 septembrie 1955 ne-am prezentat cu toţii la Comandamentul Marinei Militare. Am fost repartizaţi la Serviciul Hidrografic al Marinei. Cu această dată începea adevărata posibilitate pentru cunoaşterea şi cercetarea Mării Negre.


Odată cu noi s-au prezentat si locotenenţii de marină Agud Ion, Chiriac George, Jianu Marin şi Popa Constantin. Auzind cuvântul hidrografie, mi-am amintit de prima mea călătorie pe mare, aceea când, copil fiind, am fost la Capul Midia şi am văzut cum se măsoară marea. Chiar în aceeaşi zi am făcut cunoştinţă cu ofiţerii mai vechi din serviciu şi cu şeful direct, căpitanul-locotenent Ovidiu Huruban, care ne-a condus la şeful Serviciului Hidrografic, căpitanul de rangul 2 Constantin Necula, ambii foarte buni cunoscători ai problemelor de topografie. Eu şi locotenentul Ignat Liviu am fost încadraţi la detaşamentul de lucrări hidrografice. Locotenenţii Chiriac George, Jianu Marin şi Popa Constantin au urmat un curs intensiv de cunoaştere a limbii ruse şi apoi au plecat la Leningrad, la Facultatea de Hidrografie. […]


Cu adevărat activitatea mea de cunoaştere a Mării Negre va începe în anul 1956, când am participat la lucrările hidrografice pentru determinarea batimetriei din avanportul Mangalia, a adâncimilor de la mare din faţa avanportului până la şi pe digul genovez.


A urmat ridicarea hidrografică din portul Constanţa (rada sa), pentru realizarea planului Bazei Maritime Mangalia, la scara 1/5000 şi harta portului Constanţa la scara 1/10000. Tot în perioada de pionierat în desluşirea problemelor de hidrografie am participat alături de colegii mei, locotenentul major Nistor Gheorghe şi locotenentul Ignat Liviu, sub conducerea căpitanului-locotenent Huruban Ovidiu, la două activităţi importante: prima - plantarea geamandurilor care marcau pasele de intrare şi ieşire în şi din portul Constanţa (la acea dată accesul în portul Constanţa se făcea numai pe două pase, de Est şi de Sud); a doua - asigurarea din punct de vedere hidrografic a activităţii de dragaj de fund în zona Nord Constanţa, de la pasa de Est la Midia (în timpul executării barajelor de apărare se putea întâmpla ca o mină să nu se ridice la imersiunea reglată şi rămânea la fund, devenind, în timp, un pericol pentru navigaţie.).


În anul 1957 am avut de executat lucrări de topometrie privind determinarea poziţiilor punctelor în care se vor construi farurile noi Mangalia şi Constanţa, în care se vor ridica semnalele bazei de viteză Tuzla şi semnalele pentru siguranţa navigaţiei Chituc, Perişor, Ciotica şi Câşla Vădanei.


Anul 1959 începe cu pregătirea şi lansarea primelor lucrări din campania hidrografică 1959 - 1964 privind cunoaşterea concretă a apelor noastre teritoriale şi, mai departe, pe coasta de Vest a Mării Negre - batimetria şi principalele caracteristici ale apelor din punct de vedere hidrometeorologic: adâncimi, natura fundului, transparenţa, pH, salinitate, curenţi, dispunerea straturilor aluvionare, formarea plajelor, cordoanelor litorale, grindurilor, aspectul şi conturul ţărmului, fenomenul de erodare a malului mării prin transgresiune şi regresiune, descoperirea de obstacole submarine ş.a.


[…] Mie şi colegului meu Ignat Liviu ne-a revenit sarcina ca în primul rând, până la începerea lucrărilor hidrografice, să asigurăm baza topografică de-a lungul ţărmului: îndesirea punctelor din reţeaua geodezică de stat, astfel încât pe fiecare foaie de hartă să existe cel puţin 3-4 puncte de cordonate xy bine determinate şi o cotă precisă. Aceste puncte au fost marcate în teren cu borne din beton, inscripţionate DH. Din aceste puncte de bază s-au executat drumuiri tachimetrice din 3-400 metri, care s-au marcat în teren prin ţăruşi din lemn de esenţă tare, numerotaţi cu o literă, de regulă iniţiala executantului şi un număr (ex. I. nr. 1, I.2…. sau M.1, M.2 etc., Ignat Liviu, Moroianu Virgiliu, sau numai L., V.). Distanţele între punctele drumurilor s-au măsurat cu lanţul metalic de 50 metri, prevăzut cu întinzătoare şi fise. Detaliile de planimetrie s-au determinat grafic pe trapeze la 10000 din punctele bornate sau marcate cu ţăruşi. Distanţele la detaliile de planimetrie şi nivelment s-au determinat prin citirea lor pe stadie şi anume: conturul ţărmului, linia apei şi cotele terenului pe o suprafaţă de 4-500 metri de la linia apei.


După terminarea lucrărilor topografice din teren, s-au realizat planşetele de urmărire pentru lucrările hidrografice cu barca sau şalupa, care se înmânau executanţilor. Pentru barcă, unde punctul se determina prin intersecţie înapoi, grupa topografică ridica semnale de formă diferite, pentru a fi uşor recunoscute de către cei care măsurau cuplul de două unghiuri orizontale. Unghiurile de intersecţie trebuiau să fie cuprinse, ca mărime, între 30 şi 150°.
Lucrările topografice s-au executat înaintea celor hidrografice. Determinarea adâncimilor se va face pe profile perpendiculare pe linia ţărmului. Pe fiecare planşetă s-au executat câte două linii de control paralele cu linia ţărmului.


Campania hidrografică s-a desfăşurat, conform proiectului tehnic, în perioada anilor 1959 -1964 în zona Vama Veche - gârla Musura. În anii 1959 - 1961 lucrările s-au executat în zona Vama Veche - Constanţa. În anul 1962 lucrările au început cu multă întârziere din cauza mutării unităţii de la Mangalia la Constanţa şi a faptului că ofiţerii care trebuiau să execute lucrările din teren au fost detaşaţi la Comandamentul trupelor de grăniceri pentru a executa lucrări de-a lungul frontierei cu U.R.S.S. Lucrările pe frontieră au fost executate de formaţiuni mixte topografi - hidrografi români cu formaţiuni similare sovietice. […]


Eu, împreună cu un locotenent major sovietic, am determinat talvegul, prin profile transversale, acolo unde albia Prutului era modificată, de la Bivolari în aval până la gura Prutului. Schiţele cuprinzând măsurătorile din teren au fost predate Comandamentului de Grăniceri de la Iaşi. Campania hidrografică din anul 1962 se va desfăşura, cu multă întârziere, în sectorul Nord Constanţa - Sud Periboina. Ea va continua în anii 1963 - 1964 în sectorul Periboina - Sfântu Gheorghe, respectiv Sfântu Gheorghe - gura Musura.


Pe toată durata campaniei hidrografice, atât eu cât şi colegul şi prietenul meu Ignat Liviu vom participa, în funcţie de situaţie, şi la lucrările hidrografice cu barca, şalupa sau la cele de la nava hidrografică NH 112. În lunga noastră prezenţă la Direcţia Hidrografică vom participa la activităţile unităţilor de nave din subordinea Statului Major al Marinei Militare. Am fost în mare la bordul vedetelor torpiloare, vedetelor purtătoare de rachete, vânătoarelor mici sau mari, dragoarelor de radă şi, la începutul activităţii, la bordul distrugătoarelor sau al dragoarelor de bază.


Activitatea noastră la bordul navelor a constat ca în timpul zilei sau noaptea să culegem datele necesare pentru actualizarea Cărţii Pilot a Mării Negre sau emiterea de alte documente pentru siguranţa navigaţiei, să verificăm din mare dacă datele din hărţile editate de DHM corespund cu realitatea din mare. De la bordul unei nave, cu un radiolocator performant, am executat un marş de la Mangalia la Sulina şi am fotografiat aspectul litoralului din puncte diferite de cordonate cunoscute. Cu aceste imagini, prelucrate cartografic, am realizat un album care a fost difuzat unităţilor de nave.


Am repetat marşul, noaptea pe acelaşi drum, ca să constatăm eficienţa albumului. Cu aprobarea Marelui Stat Major al Armatei, eu împreună cu căpitanul inginer Chiriac George, am fost ambarcaţi la bordul unei nave hidrografice sovietice care avea permisiunea de a planta nişte geamanduri de care să se sprijine racordarea lucrărilor hidrografice sovietice cu lucrările noastre.


În anul 1968, din luna martie până la finele lunii octombrie, voi urma un curs de cartografie la Făgăraş şi susţinerea examenului pentru avansarea la gradul de maior. În anii 1969 - 1972 voi participa, sub conducerea căpitanului de rangul 2 ing. Jianu Marin, la ridicarea hidrografică a lacurilor Techirghiol, Agigea, Siutghiol, Tăbăcărie, Taşaul şi Babadag, precum şi la a doua campanie hidrografică din anii 1970 - 1972, cu barca şi şalupa, în sectorul Vama Veche - Midia. Sondajul s-a realizat pe profile perpendiculare pe coastă, din sută în sută de metri.


De reţinut că, la cererea Întreprinderii de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) Bucureşti, în zona Sud Eforie Nord - Constanţa, sondajele s-au executat pe profile trasate la 50 metri. Determinarea punctului s-a făcut la barcă, precum şi la şalupă, prin reperaj direct cu două teodolite orientate pe nordul geografic.


În zona Vama Veche - Eforie, conducerea lucrărilor hidrografice a fost realizată de căpitanul de rangul 2 ing. Jianu Marin. În zona Eforie - Constanţa, unde profilele au fost executate la 50 metri, s-a format o a doua echipă, care va executa sondajele dinspre larg cu şalupa hidrografică 572, conducerea lucrărilor aparţinând căpitanului de rangul 2 Nistor Gheorghe. Determinarea punctului s-a realizat prin intersecţie înainte prin vizări de la uscat cu patru teodolite orientate pe Nordul adevărat. Legătura teodolite - barcă, respectiv şalupă s-a realizat prin staţii de radio R 105.


Dările de seamă au fost predate pentru banca de date cartografice a DHM. Darea de seamă Eforie - Nord Constaţa a fost trimisă, în copie, la IPTANA Bucureşti, contra cost, pentru proiectarea portului comercial Constanţa Sud.
 

În echipa de cartografi


După anul 1972, am fost mutat la Secţia de Cartografie, ca redactor al hărţilor de navigaţie, sub conducerea căpitanului rangul 1 Gheorghe Ioan. După pensionarea, în 1975, a acestuia, şef de secţie este numit căpitanul de rangul 1 ing. Jianu Marin. O numire extrem de utilă, deoarece el, ca redactor principal şi eu, ca redactor, cu ajutorul cartografilor Gheorghe Leca, Veronica Botez, Petrov Mihaela şi Jianu Cornelia, vom redacta toate hărţile de navigaţie de la scările 1/10000 la 330000 pentru coasta de Vest a Mării Negre privind litoralul românesc.


Anul 1986 vine cu pensionarea comandorului ing. Jianu Marin şi, în 1990, cu pensionarea mea. Lua astfel sfârşit o colaborare fructuoasă, care a dăinuit mai bine de 30 de ani în cadrul unităţii de elită a Marinei Militare - Direcţia Hidrografică Maritimă.”.
La finalul celei de-a doua ediţii a Amintirilor sale, regretatul colonel Virgiliu Moroianu plasează, cu premoniţie, un testament versificat, pe care îl încheie astfel:


“Mă mai rog la Cel de Sus
Să asculte ruga mea,
Să m-ajute cum vrea El,
Să termin lucrarea mea,
Și s-o las celor dragi mie,
Ca să vadă cum a fost,
Și ce am făcut noi
Pentru tinereţea lor,
Spre folosul tuturor.


Și le las drept moştenire
Colecţia mea de filatelie,
Revistele cu articolele mele,
Și îi rog a le păstra
Sau poate a le republica,
Într-o carte voluminoasă
Care să fie mai frumoasă.”.


A trecut la cele veşnice la 7 decembrie 2013, fiind condus pe ultimul drum şi înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din Constanţa.


În această lună ar fi împlinit 88 de ani...
Fie ca amintirea sa să rămână eternă iar Amintirile sale atât de sensibile şi de consistente să călăuzească în viaţă şi în profesie membrii familiei şi viitoarele generaţii de topogeodezi şi hidrografi ai Forţelor Navale Române.


Bibliografie: Virgiliu Moroianu, “Amintiri despre Marea Neagră, Dunăre şi Delta sa”, Editura Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2013


Sursa foto: Colecţia colonelului Virgiliu Moroianu


Despre Marian Moşneagu

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  

 

Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Protest la rege Camarazi de front (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii