Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:29 01 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu Lucreţiu Pătrăşcanu şi gazetarii

ro

07 Feb, 2020 00:00 1848 Marime text
„Jurnal intermitent” este volumul de istorie trăită, în care Pericle Martinescu rememorează anii instaurării regimului comunist în România, din două perioade distincte, intervalele 1945-1947 şi 1964-1984.
 



Textul citat mai jos a fost scris în 1946, primul an de după război, când în fruntea guvernului se afla dr. Petru Groza, iar autorul era funcţionar în Direcţia Presei din cadrul Ministerului Informaţiilor. În această calitate, a avut ocazia unor contacte directe cu „mai marii” zilei, cu personalităţi politice, printre care şi ministrul justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu. Acesta avea sa fie arestat şi executat în 1954, în închisoarea Jilava, fiind perceput ca o ameninţare de către regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Astfel, justiţia pe care Pătrăşcanu o pusese în mâna comuniştilor urma să se întoarcă, în final, împotriva sa.
 

„Azi la prânz, Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei, a chemat reprezentanţii presei, pentru a face declaraţii. Credeam că va vorbi ceva în legătură cu consiliul interministerial de ieri, când miniştrii Internelor, Justiţiei şi Informaţiilor fuseseră convocaţi la Preşedinţie pentru studierea măsurilor de aplicare a hotărârilor de la Moscova. Primindu-ne, Lucreţiu Pătrăşcanu ne-a spus: «Contactul meu cu dv. a fost întrerupt câtva timp şi lucrul acesta a început să se resimtă în presă, unde apar tot felul de informaţii inexacte în legătură cu activitatea acestui Departament. De aceea am hotărât ca, pe viitor, să stăm în fiecare săptămână de vorbă şi să discutăm împreună ceea ce va trebui să apară, în mod exact, în presă.»
 
 A vorbit apoi de diferite legi în studiu ca: reforma electorală, legea sabotajului, legea chiriilor, legea pentru prelungirea termenului operaţiilor de epurare, prelungirea activităţii Tribunalului Poporului, amnistii şi alte chestiuni ce răsuflaseră în presă. 

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

Pe unele le-a dezminţit (amnistia), altele le-a atins în treacăt, nici o lege nefiind elaborată. Ziariştii au luat note, bucuroşi că vor avea material pentru un reportaj. La sfârşit, însă ministrul a rugat ca textul declaraţiilor lui să-i fie arătat înainte de a apărea, spre a-l revedea. Ziariştii şi-au manifestat nemulţumirea: «Domnule ministru, iar ne luaţi libertatea ... », au spus câţiva. «Nu, nu vă speriaţi. Vreau numai să precizez lucrurile, astfel ca să nu apară vreo informaţie inexactă.»
 
La sfârşit, când noi ieşeam din cabinet, ministrul a chemat-o pe d-na Pen Rozopol înapoi (şefa serviciului său de presă), dându-i instrucţiuni: în cursul după-amiezii, d-na va trimite ziarelor textul declaraţiilor revăzute de ministru. «Atunci pentru ce ne-aţi mai chemat pe noi, aici, nene?» a fost concluzia gazetarilor.”

 
#citeşte mai departe în Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu
#„Jurnal intermitent”
#Autor Pericle Martinescu
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. https://www.ziuaconstanta.ro
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: Captură YouTube/Arhivă TVR
 
Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Moartea suspectă a lui Marin Preda

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Agapă printre artiştii Operei. Petru Groza, aşa cum puţini l-au cunoscut

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”
 
Comentarii








Cele mai recente postari