Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:32 15 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul XVII (1936) Memento Grigore Sălceanu. Din dor de satiră fină

ro

18 Jul, 2020 00:00 2098 Marime text


 
În urmă cu patru decenii, se stingea, la Constanța, Grigore Sălceanu (23 aprilie 1901, Galați – 19 iulie 1980), cel care avea să devină constănțean, prin adopție, și să slujească, peste jumătate de veac, pe tărâmul poeziei și dramei.
Elev și apoi profesor al liceului constănțean „Mircea cel Bătrân”, Grigore Sălceanu, a condus, timp de 20 de ani, cenaclul literar unde a călăuzit, cu pasiune și entuziasm, tinerele condeie.
 
A tradus în românește din Baudelaire, Verlaine sau Hugo și, pe lângă dramaturgie, a publicat cinci volume de versuri, lirica sa putând fi parcursă și în revista „Analele Dobrogei“pe care o puteți descoperi, de asemenea, în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța.
 
Textul mult preţuitului dascăl de limba şi literatura franceză, absolvent de Sorbona, a fost valorificat cu talent de o echipă de prestigioși actori ai vremii. La 22 septembrie 1957, Teatrul dramatic constănțean propunea, în premieră absolută, spectacolul „Ovidius“, o tragedie în versuri scrisă de poetul şi dramaturgul constănţean Grigore Sălceanu. Spectacolul era regizat de maestrul Val Mugur, scenografia (foarte originală și modernă pentru acele vremuri) fiind semnată de Mircea Marosin.
 
În 1925, primește „Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză”, în 1934, „Premiul de poezie Ioan N. Roman”, iar în 1943, „Premiul Adamachi”, decernat de Academia Română, pentru poemul „Fata de împărat”. În 1971 este decorat cu „Ordinul Meritul Cultural”. Piesele sale de teatru sunt publicate în revistele literare ale vremii și jucate pe scena Dramaticului constănțean.
 
Traduce din marii poeți romantici francezi și transpune în limba lui Voltaire Luceafărul eminescian, Pastelurile lui Alecsandri precum și baladele românești Meşterul Manole şi Mioriţa.
 
Redăm mai jos câteva satire publicate în revista „Analele Dobrogei”, anul XVII, 1936, aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.
 

„Maimuțele și leul”
Între tigri și pantere, o maimuţă a zărit
leul stând trufaş la mijloc, admirat și măgulit.
Iar sub fruntea ei turtită, de necaz, urzi un gând :
Ce-ar fi leul să ia masa cu maimuţele la rând?
Și s'a dus, ca să se'nalțe printre alte animale,
Cu smerenie să ceară vizita Măriei Sale.
Leul a tăcut o clipă, neştiind ce să priceapă.
Apoi, mila cuprinzându-l, s'a gândit că'n drum spre apă,
Ar putea pe la moşia maimuţoilor să treacă;
Doar nu-i scris numai cu tigri laolaltă să petreacă.
Iar a doua zi, maimuțele aşezară trufandale și podoabe împrejurul unei mese tropicale.
Şi, mă rog, unde o să stea? întrebă cu ifos una.
Eu rămân în fruntea mesei, unde-am stat întotdeauna.
Bine, spuse maimuțoiul care leului vorbise;
O să stee lângă tine. Dar o alta se zbârlise.
Frământând din ochi angelic și mişcând păroasa-i frunte,
Legănându-se pe labe, a 'nceput ca să-i înfrunte:
Mi-ați uitat, se vede, rangul; nu mă mir: un leu fireşte 
Dar, să văd cine din locu-mi să mă mişte îndrăsneşte?
Nu-i nimic: va sta alături de Măria Ta, atunci ...
Cum? a isbucnit a treia; îndrăzneşti ca să-mi arunci
O asemenea insultă ? Mi se pare prea de tot !
O să spună toată lumea că ni-i frică de-un netot.
Dacă vrea, cu dinadinsul, leul neamul să-mi cinstească,
Nu în fruntea tuturora, ci la coadă să poftească !
Astfel, pe la gard, vecinii- când or trece, s' or mira
Că la coada mesei noastre leul s'a'nvoit să stea.
Jaguarul, elefantul ne vor şti astfel de frică ;
Chiar pantera 'n faţa noastră se va face mititică.
Toți, atunci, în jurul mesei începură să se'nşire,
Miorlăindu-se în prada nebuniei de mărire.
Cu paşi leneşi, printre arbori, leu 'nainta semeț,
Şi de groază, pe maimuţe le cuprinse un înghieț.
Dar, când leu-n coada mesei l-au văzut cum se aşează,
Frica s'a topit ca umbra în lumina de amiază.
Când îşi dete leul seama de obrăznicia lor,
Pe la gard, pantere, tigri îl priveau surâzător.
Unii simt o cinste rară lâng'o frunte-mpărătească.
Proştii, ca să se înalțe, trebuie să înjosească.

DESCARCĂ INTEGRAL REVISTA „ANALELE DOBROGEI” ÎN FORMAT PDF

 

SATIRA
Gâştele's încredinţate că se trag din Capitol ;
Orice bou cu pete multe şi cu capul plin de gol,
Crede că-i din boul Apis ; şi 'ndărătnicul măgar
Şi-amiteşte cu plăcere că'n pustiul solitar
Un strămoş, odinioară, pe Isus l-a dus departe
Ca să-l scape dela moarte.
Dar, să vezi un om, pe care de-animal osebeşte
Şi o inimă ce simte şi o minte ce gândeşte,
Că îl scade pe un semen, nefiind fiu de bancher,
El, nerodul cu avere, socotindu-se boer
Vrând s'arate că noblețea nu-i în suflet, ci în pungă,
Să nu-i spui ce se cuvine: minte scurtă, mână lungă ?
Iară el, meşteşugarul, chinuindu-se avan,
Când copilul şi-l ridică printr'o muncă de titan
Şi-i dă țării, un tezaur de ştiință şi de minte,
Cea din urmă secătură să-i arunce înainte
Tot ce poate să străbată creerul unui apaş,
Ca'n noroiu să terfelească breasla de meseriaş?
Dar, s'au întrebat vreodată: ei din cine se coboară ?
Arborul genealogic îl presimt pe din afară :
Dacă-i judeci după fapte, dup-a lor înfățişare,
După josnicele inimi, toţi se trag din nişte fiare 
Parcă-i văd cerşind la poartă îndurarea lui Isus,
Dânşii, pleava omenirii, care azi se cred de sus 
Căci sărmana gospodină, mândra fată din popor,
Care țese, zi şi noapte, la vestmântul tuturor,
Lucrătoarele din fabrici, după dânşii, sunt de jos !
A fi castă, e o ruşine ! a munci, e odios !
A minți cu dibăcie e o marcă de noblețe,
A umbla pe stradă goale, aruncând priviri semeţe,
A uita Dumnezeirea în spoelile ştiinţii
Și-a rămâne stană rece înaintea suferinții!
 

Citește și:

#DobrogeaDigitala:  In memoriam Grigore Sălceanu - dascăl, poet și dramaturg tomitan
 
Comentarii








Cele mai recente postari