Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:00 24 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală Vasile Moldoveanu, tenorul plecat de la Constanța să cucerească lumea

ro

12 Jan, 2021 00:00 1166 Marime text

În volumul  „Vasile Moldoveanu – un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”, descoperim parcursul uman și profesional al uneia dintre cele mai importante personalități din lumea operei, o voce care, plecată din orașul de la malul mării, a reușit să cucerească lumea întreagă.

Cartea a apărut într-o primă ediție, la Editura Muzicală,în 2011, pentru ca, trei ani mai târziu, criticul Alexandru Pătrașcu și scriitoarea Ioana Diaconescu, autoarea interviului, să se ocupe de ediția a II-a, revizuită, menită să aducă în lumină publicului meloman din România, figura acestui valoros artist.

Am decupat, în cele ce urmează, un fragment din monografia dedicată lui Vasile Moldoveanu, în care tenorul își mărturisește atașamentul față de mare, descoperirea muzicii culte prin intermediul micului radio providențial achiziționat de tatăl său, precum și începuturile sale ca angajat în corul Operei din Constanța.
 

„Grădina copilăriei mele era un mic Paradis! Cu arbori fructiferi, în care ne cățăram după fructe, asta până am crescut și, mergând la plajă, am descoperit marea...
Am petrecut multe ceasuri din viața mea de atunci pe malul mării..
Am adorat marea totdeauna și o voi adora toată viața. Deși locuiesc cu plăcere, de mai multe ori pe an, cu prietena mea Ursula, la Crans-Montana, în Elveția, după o lună marea îmi lipsește, simt nevoia s-o văd, s-o pipăi. Fără mare nu mai pot trăi.

Sunteți dependent de ea... La țărmul mării v-ați născut și marea este cea care v-a inspirat încă de când erați copil... Am deslușit cum a intrat, treptat, muzica naturii și a apelor în sufletul dvs. Dar muzica, ea cum a intrat în viața dvs? Cât de devreme?
Cu toată sărăcia din timpul războiului, nu știu de unde și cum, tata a procurat un mic aparat de radio. Mi-aduc aminte și marca: Orion. La aparatul ăsta mic am prins, ca printr-un miracol, Radio... Monte Carlo, care transmitea încontinuu muzică, de operă, simfonică, de toate. Ascultam, mereu, tot. Acest lucru m-a impresionat enorm, m-a marcat definitiv.
Cântam uneori pentru părinții mei, pentru mine, pentru cei din jurul meu, cântecele care erau la modă, deși erau, toate, triste... Trebuie să vă spun că tata avea o voce foarte frumoasă și ne cânta, nouă, copiilor, seara, înainte de a adormi. Eu am învățat să cânt ascultându-l, apoi ascultând și Radio Monte Carlo, m-a impresionat așa de mult muzica, mi-am dat seama că pot să cânt, că am și eu o mică voce...

Dar cum v-ați hotărât să faceți această meserie, când a fost momentul acestei hotărâri?
Tatăl meu avea cinci frați. Fiica unuia dintre ei, verișoara mea, era prietenă cu o doamnă din corul Operei din Constanța. Eu trebuia să fac altă meserie, ai mei erau disperați, pe vremea aia părinții vroiau să-și vadă copiii ingineri sau medici... Eu nu aveam chemare nici pentru una, nici pentru alta.
Într-o zi, verișoara mea a venit cu prietena ei din corul Operei din Constanța, îndemnându-mă să cânt ceva. Doamna a rămas uimită de vocea mea și mi-a propus ca, a doua zi, s-o însoțesc la o întâlnire pe care urma s-o avem cu dl Constantin Daminescu, pe vremea aceea director al Operei din Constanța și totodată șef de orchestră, dirijor. A doua zi, la Operă, eram depășit de evenimente – nu știam nici pe ce lume sunt! – nu mă așteptasem la această cale a destinului, eram impresionat de tot ce vedeam în jurul meu – operă, teatru, scenă.

 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF  

Domnul Daminescu m-a condus într-o sală, mi-a spus să fac câteva vocalize, să reproduc, după pian, câteva fragmente muzicale și m-a dus cu vocea până în registrul do natural – aveam o voce naturală, o voce tânără, foarte extinsă.
Mi-a spus că trebuie să mă gândesc bine dacă vreau să fac carieră și dacă mă hotărăsc, el mă va angaja de mâine în corul Operei din Constanța, «și pe urmă o să mai vedem».
M-am angajat imediat, am cântat în acel cor vreo doi ani, așa cred. Dirijorul corului era domnul Velea, din Baia Marea, un adevărat muzician pentru meseria pe care o făcea, era foarte exact și foarte sever, preda cursuri de teorie și solfegiu coriștilor care, cei mai mulți, printre care și eu, nu cunoșteau notele. Se făceau angajări și fără studii muzicale, fiindcă, întotdeauna în cor era lipsă de tenori sau de bași.
Într-o zi domnul Velea mi-a spus, uite ce e, tu nu ai ce căuta aici, trebuie să mergi să studiezi. Eu abia  «mă învățasem cu binele», aveam un mic salariu din care mă descurcam... El a insistat, trebuie să pleci de aici, e prea puțin pentru dumneata, trebuie să pleci la București, la Conservator, și de acolo să te decizi, să iei o hotărâre și să fii angajat mai departe.”

 

#citește mai departe în volumul „Vasile Moldoveanu – un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”,


Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Sursa foto: ilustrație din volumul Vasile Moldoveanu – un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Zguduitoarele amintiri ale tenorului Vasile Moldoveanu, din timpul războiului, la Constanța

#DobrogeaDigitală: „Vasile Moldoveanu – un tenor român pe patru continente”, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța
 
Comentarii








Cele mai recente postari