Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Dacă omul ar înțelege glasul pietrelor...”

ro

01 Mar, 2021 00:00 2474 Marime text

Profesorul Ion Simionescu, unul dintre primii geologi și paleontologi ai României, mare savant și om de cultură ajuns, în 1940, Președinte al Academiei Române, descoperea ținutul fermecător al Dobrogei, la începutul secolului XX.



În lucrarea pe care i-o dedica tărâmului dintre Dunăre și Mare,  „O ţară din poveşti”, vol. I”, afirma cu tărie că:

Cel care cunoaşte trecutul istoric al Dobrogei şi a călcat mai îndelung pământul ei, nu va socoti drept exagerare părerea că ea nu are seamăn în Europa”.
Pământul dobrogean și bătrânii săi munți îi prilejuiesc autorului momente de contemplație asupra legilor universale, care guvernează pretutindeni, stăpânind peste ființe vii, plante, ape sau pietre.

Din textul publicat sub titlul „Priveliști dobrogene”, în revista „Analele Dobrogei” Anul I, nr. 3 (1920), am ales un fragment relevant pentru sensibilitatea și profunzimea academicianului poet Ion Simionescu.
 
 

„Legile firii sunt neclintite şi fără alegere. Nimeni şi nimic nu se poate ascunde dinaintea lor. Una din acestea e legea schimbării formelor. Minuta care trece lasă brazdă pe fața omului - fie împărat ori cerşetor - după cum macină fir cu fir măreţul munte, încununat de nouri. Tinereţea şi bătrîneţea, la fiinţe, nu sunt de cât răstimpuri de schimbări mai încete, mai spre viaţă, sau mai repezi, mai distrugătoare, cu cât sunt mai aproape de sfârşitul zilelor. Dar nu numai corpurile vieţuitoare au vârste, ci se poate vorbi tot aşa de bine de tinereţea sburdalnică, plină de putere, a unui pârâiaş de munte ce nu se osteneşte lesne în salturile sale zglobii, după cum se zice «bătrâna Dunăre» liniştitului fluviu dela noi, care abia are puterea să-şi împingă noianul de ape în albia-i lată de peste un kilometru. Nişte munți sunt tineri, când de curând au fost ridicaţi prin zbuciumările puterilor pământeşti; ei sunt bătrâni, când au avut de îndurat viforul miilor de ani și când și-au schimbat îmbrăcămintea de brazi și mantaua de ghiaţă în ţesutul rar al tufanului şi gorunului.
În această fază e pământul dobrogean faţă de şira continuă, impunătoare, tânără, a Carpaților [...]
 
Munții ne apar din Măcin în toată frumusețea lor. Ei nu doboară prin o înfățișare uriașă; norii nu se anină de vârfurile lor prăpăstioase; concertul isvoarelor, a pârâiașelor spumoase și a pădurilor de brad nu se prea cunoaște în ținutul lor. Doar vulturii pleși, mari cât niște curcani, rotindu-se în cercuri din ce în ce mai înguste, aduc aminte de maiestatea piscurilor carpatice. În colo, e liniștea țintirimului părăsit, ori melancolia pietrelor dintr’un vechiu oraș redus în ruine; căci dacă numirea de munți ce se dă crestei Măcinului nu e usurpată, nu mai puțin adevărat e că ei sunt ruinele unor falnice înălțimi de odinioară, cioturile unei păduri de mândri stejari, tăiați de securea vremii. Și dacă omul ar putea înțelege glasul pietrelor și al apelor, în taina nopții de vară cu lună plină, ar asculta întreaga povestire a celor doi vrăjmași de demult, unul învins, altul învingător, dar pe cari vremea i-a redus la liniștea ultimelor zile de trai.”

 
 
#citește mai departe în „Analele Dobrogei”, anul I, nr. 3 (1920)
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: imagoromaniae.ro
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Sunt neuitate clipele trăite prin aceste ţinuturi”

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari