Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:57 23 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală Carmen Aldea Vlad, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

17 Nov, 2020 00:00 1640 Marime text
 
Carmen Aldea Vlad:
Înainte de toate, o urare de mulți ani, pentru pământul dintre Dunăre și Mare, multimilenara noastra Dobroge! În urma cu vreo patru ani și ceva, într-una dintre întâlnirile obisnuite, pe care le aveam cu Mitică, prieten de drum lung, pe traictoria celor șapte note muzicale, compozitorul mi-a facut o provocare, cu privire la partitura unui IMN.
 

Cine mă cunoaște știe viteza mea de racordare, cu linia melodică, iar muzele, care erau și ele, pe-aproape ne-au facilitat starea de inspirație. Și așa s-a născut, în studioul, de pe strada cu nume artistic-premonitiv Oleg Danovschi, cu fereastra, la câțiva metri, de mare, Imnul Dobrogei... Dumitrana Teodora Lupu, primul nostru critic, după o atentă ascultare, ne-a acordat girul, cu entuziasm.
 
Fina mea, la fel Sipo, Ileana, de regulă participau la, așa cum îi plăcea lui Mitică să afirme,  Premiera Mondială, a multora, dintre lucrările noastre, de-a lungul rodnicei colaborări... Și cum Maica & Taica au desăvârșit creația, rămânea alegerea interpretului, nimeni altul decât tenorul Iulian Bratu, artist liric, al Teatrului Național de Operă și Balet Constanța, care a imprimat, printr-o timbrare inspirată, solemnitatea genului muzical. Mitică Lupu a plecat grăbit, pe drumul fără întoarcere, dar nu înainte de a-și înscrie numele în Panteonul Cultural, al Cetății, printr-o impresionantă zestre componistică.
 
De atunci sediul primăriei, înaintea fiecărei ședințe de consiliu , răsuna de acordurile lucrării noastre. Fanfara Marinei Militare, de asemenea deschide orice eveniment important, al urbei intonând Imnul Dobrogei, pe muzica compozitorului Mitică Lupu și versurile semnate Carmen Aldea Vlad. De ziua DOBROGEI am simțit necesitatea confesiunii <genezei> Imnului nostru, al tuturor dobrogenilor, trăitori aici, unde mental, încă mai exista urmele pașilor poetului latin, exilat la Tomis, Ovidius Publius Naso, dinaintea nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cât și ale Înaintea Mergătorului său, Cel Dintâi Chemat, Sfântul Apostol Andrei, protectorul Dobrogei și al României, a cărei zi sacra va încheia, luni 30 noiembrie, luna în curs. Sfântului Apostol i se mai spune și CAP DE IARNĂ! Dobroge, străvechi pământ / Creștinat de-Andrei cel Sfânt/Cu legende și povești/Unde să te regăsești!
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari