Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea 139 de ani Prefectul Ioan Albu se va implica în realizarea unui bust al lui Remus Opreanu şi actualizarea albumului intitulat „Prefecţii Judeţului Constanţa“

ro

24 Nov, 2017 00:00 2670 Marime text
Personalitate: Ioan Albu
Onorată asistenţă,

Este pentru al treilea an când sărbătorim în mod oficial reintegrarea Dobrogei în graniţele Statului Român.
Legea 230 privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca sărbătoare naţională a fost adoptată la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaţilor.
Acum 139 de ani, mai precis pe 23 noiembrie 1878, primul prefect al judeţului Constanţa, Remus Opreanu, îşi prelua atribuţiile, dată la care a avut loc oficial „luarea în posesie a judeţului Constanţa“.
Îmi revine deosebita onoare ca acum, la ceas de mare sărbătoare, să spun câteva cuvinte despre Remus Opreanu, primul prefect al judeţului Constanţa, cel care a redactat şi a pus în aplicare legea pentru organizarea Dobrogei. 
 
Remus Opreanu a avut trei mandate de prefect al Constanţei (1878 - 1883) şi, în paralel, unul de Tulcea (mai - septembrie 1881). Activitatea lui s-a extins în toate domeniile vieţii sociale şi economice. Au fost înfiinţate primele târguri de vite la Constanţa şi Ion Corvin. Au fost construite noi drumuri, iar la Constanţa s-a început amenajarea bulevardului Mării.
 
Susţinător al drepturilor legitime asupra Dobrogei, Remus Opreanu a făcut numeroase demersuri pentru ridicarea statuilor lui Ovidiu şi Mircea cel Bătrân. S-a preocupat constant de organizarea serviciului sanitar urban şi rural, din bugetul judeţului fiind repartizate importante sume pentru spitalul din Constanţa.
 
În mai puţin de un an, el anunţa guvernul că funcţionau în judeţ 39 de şcoli, primele fiind cele din Constanţa şi Mangalia. Tot Remus Opreanu a fost cel care a trimis primii bursieri la şcolile şi universităţile din Iaşi şi Bucureşti şi a urmărit să fondeze prima şcoală de comerţ maritim, agricultură şi industrie la Constanţa.
 
Datorită politicii de tratare în mod egal şi corect a cetăţenilor, indiferent de etnie sau religie, au fost demarate o serie de proiecte de dezvoltare a provinciei româneşti. În acest sens, vreau să amintesc Portul Constanţa, Podul de la Cernavodă, căile ferate, zona turistică şi de agrement, Cazinoul Constanţa, Catedrala din Constanţa, Moscheea „Carol I“, instituţii de învăţământ.
 
În Dobrogea, regiune locuită de români, turci, tătari, greci, lipoveni, ucraineni, bulgari şi alţii, este bine-cunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este model de convieţuire interetnică.
 
În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu şi inspirat de exemplul oferit de primul prefect al judeţului Constanţa, voi face demersuri pentru realizarea unei statui a lui Remus Opreanu care să fie amplasată în faţa Prefecturii. De asemenea, am decis să mă implic în reeditarea şi actualizarea albumului intitulat „Prefecţii Judeţului Constanţa“.
 
În încheiere, vreau să felicit organizatorii, cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru desfăşurarea acestui amplu proiect, dedicat împlinirii a 139 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român şi a 17 ani de activitate jurnalistică, denumit sugestiv #sărbătoreşteDobrogea.
 
La mulţi ani, Dobrogea!!! La mulţi ani, dobrogeni!!! La mulţi ani, ZIUA de Constanţa!!!        
Vă mulţumesc!
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari