Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:55 27 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Ritualuri funerare în lumea greco-romană a Scythiei Minor (I) - Ovidius, incinerat sau înhumat?

ro

28 Oct, 2020 00:00 1513 Marime text

Stelele funerare antice descoperite în număr foarte mare pe tot întinsul Dobrogei, în ultimele două secole, sunt în măsură să ne ajute la reconstuirea istorică a acestui ținut milenar. Fiecare inscripție descoperită pe astfel de pietre de mormânt, fie ele în greacă sau în latină, ne oferă informații extrem de interesante despre oamenii care au trăit în bătrâna Scythia Minor, în urmă cu 2000, 1800 sau 1600 de ani. Din aceste izvoare epigrafice aflăm numele persoanelor care au existat, în antichitate, pe aceste meleaguri... Aflăm poveștile lor de viață, bucuriile și împlinirile, dramele suferite, meseriile sau funcțiile deținute de-a lungul anilor.



Aceste texte ne oferă detalii despre societatea antică și despre problemele deosebite cu care aceasta se confrunta: speranța redusă de viață, mortalitatea infantilă, epidemiile, războaiele care distrugeau familii și destine... Dincolo de aspectul aparent funest și deranjant pentru cei sensibili, trebuie să înțelegem că aceste izvoare ne pot ajuta să înțelegem atât istoria ținutului, cât chiar și societatea în care astăzi trăim. Mai mult, trebuie spus că în ciuda problemelor existente în acele timpuri, oamenii își duceau traiul cu aceeași intensitate și cu același nivel de optimism pe care le avem și noi astăzi. Chiar dacă nu reușeau să iasă victorioși în lupta cu implacabila soartă, cei care și-au lăsat poveștile scrise în piatră vorbesc adesea cu bucurie și fără regrete despre anii pe care i-au avut pe fața pământului. Ei, reuniți parcă într-un singur glas, ne transmit peste milenii un mesaj extraordinar: "Carpe Diem", "Trăiește Clipa (de azi)", Bucură-te de clipa aceasta, Bucură-te de viață!

Avem tendința să credem, în mod total greșit, că viața noastră este radical diferită de cea a tomitanilor de acum, să spunem, 1800 de ani. Că nu ne leagă de aceștia mai nimic, decât pământul Micii Sciții. Nu realizăm că păstrăm multe dintre obiceiurile greco-romane, obișnuite la acea vreme, că însăși fundația noastră religioasă are la bază multe dintre credințele și tradițiile cărora și ei li se supuneau.

Astăzi nu vom mai vorbi despre poveștile din inscripții (n.a. am publicat deja numeroase materiale pe acest subiect), ci despre tradiții, obiceiuri, ritualuri și chiar cuvinte antice care au supraviețuit până în zilele noastre. Și asta nu în cărțile specialiștilor, ci chiar în cotidianul nostru, al dobrogenilor de tot soiul și de toate neamurile. Vom vorbi despre ritualuri funerare, care își au originea în această lume antică și care au fost adoptate în creștinism, ajungând ca astăzi să ni se pară normale, obișnuite.

Ca să începem acțiunea noastră de explorare, prezentăm totuși o poveste adevărată, foarte mult scurtată. Cea a marelui Publius Ovidius Naso, poetul latin de geniu, emblematic pentru Dobrogea noastră.
Știm că el a fost relegat în toamna anului 8 d.H la Tomis din ordinul împăratului Octavian Augustus. A primit vestea pe când se afla, împreună cu un prieten, în insula Elba (Ilva în latină, după numele tribului ligurian al Ilvaților). S-a întors la Roma și în mare grabă și-a luat bagajele și doi sclavi, “soți de cale”. Călătoria sa, terestră și maritimă, a durat aproape jumătate de an, el ajungând la Tomis în primăvara anului 9 d.H. A murit aici în 17 d.H (după unele surse, în 18 d.H) la vârsta de 60 de ani. Relegarea (relegatio) era o formă mai ușoară de exil, în sensul că persoana relegată nu își pierdea drepturile cetățenești și nici averea nu îi era confiscată.

Motivul relegării lui Ovidius rămâne un mister, există mai multe variante. Poetul însuși a scris că a fost surghiunit pentru “Carmen et error”, "o poezie și o greșeală". Poate că motivul a fost opera "Ars Amandi - Arta Iubirii", o lovitură la adresa moralei rigide impuse de împărat sau poate opera "Metamorfoze", și ea o lucrare revoluționară și care l-a deranjat pe Augustus. S-a mai spus că poetul a avut o influență nefastă asupra nepoatei împăratului, Iulia Minor sau că a greșit față de fiul vitreg al împăratului, viitorul caesar Tiberius. De asemenea, unii zic că “greșeala” amintită de Ovidius este că a văzut-o dezbrăcată, într-o ipostază indecentă, pe soția împăratului, Livia (mama lui Tiberius (14-37 d.H).

Din izvoarele istorice (în special medievale, care citau surse antice) reiese că depunerea sa funerară a fost făcută “ante oppidimi portam”, adică în fața porților cetății. Poarta cea Mare a cetății Tomis pe vremea lui Ovidius era cea descoperită pe strada Dragoș Vodă, care face legătura între străzile Mircea și Ecaterina Varga (în spatele hotelului din zona Esplanada-Modern). La Tomis, Nasone (Năsosul - cognomen, porecla) a scris două opere, “Tristele” ("Tristia") și „Ponticele” ("Epistulae Ex-Ponto").

Mormântul său nu a fost descoperit încă. Unii consideră că sarcofagul său se află pe fundul mării, alții - că este adânc ascuns în pământul ce acoperă Orașul Vechi...

Nu știm nici dacă Publius Ovidius Naso a fost incinerat (din latinul "incineratio"), ars, sau dacă a fost înhumat (din latinul "inhumatio"), înmormântat, îngropat în pământ (sinonim-humă). Dacă vreodată Ovidius va fi găsit, atunci va fi vorba, fie despre urna cenușii sale, fie de oasele-i păstrate în sicriul de piatră numit în antichitate sarcofag. Și această incertitudine este una explicabilă: în perioada sec.I-III d.H, în lumea greco-romană, sunt practicate simultan ambele ritualuri. Astfel, inhumarea a fost mai populară până în sec. II d.H, apoi incinerarea a câștigat teren și a fost folosită ceva mai mult, până la începutul sec.IV d.H (când creștinismul impune definitiv îngropăciunea).

L-am folosit pe marele Ovidius pentru a ne facilita intrarea în acest univers funerar greco-roman, dar este timpul să ne luăm rămas bun de la el. Dacă a fost totuși îngropat, atunci se cuvine să îi spunem "Sib Tibi Terra Levis". În lumea antică romană, pe inscripțiile de pe sarcofage apăreau adesea inițialele S.T.T.L. ("Sib Tibi Terra Levis"), expresie care se traduce din latină "Fie ca pământul care te acoperă să îți fie ușor". Și astăzi, în secolul XXI, noi, creștinii, obișnuim să spunem la moartea unui cunoscut "Fie-i țărâna ușoară"!

(Va urma)
 

Bibliografie


Rădulescu A./ Bitoleanu I. - Istoria românilor dintre Dunăre și Mare, Dobrogea, Editura Științifică și Enciclopedică București

Ovidio, fra Roma e Tomis - Centro Ovidiano di Studi e Ricerche, a cura din Giuseppe popponetti, Sulmona, 2006

Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, vol.I A-C, vol.II D-L, vol.III. M-Q, coordonator Constantin Preda, Editura Enciclopedică, București (1994, 1996, 2000)

Polybius - Histories, edited by MacMillan and Co, London and New York, 1889, downloaded from Stanford University library

Toynbee JMC - Death and Burial inthe Roman World, Cornell University Press 1971, 1996, New York, Ithaca; lucrare accesată pe internet archive.org pe 11.10.2020

William Smith - A dictionary of Greek and Rome Antquities, edited by John Murray, London 1873 (article - Funus)

Hopkins Keith - Death and Renewall, vol.2, Sociological Studies in Roman History, Cambridge University Press, material accesat pe google books pe 11.10.2020

Marc Oliver - Mimes, paid grievers and Masks: The insane theatrics of Antient Romans, articol publicat pe 16 iulie 2018 pe site-ul ancient-origins.net

Ancient Roman funerals - factsanddetails.com


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Ultima călătorie a lui Ovidius (III) - De la Roma, spre Tomis. În ghearele primejdiei




 
Comentarii








Cele mai recente postari