Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Un subtil cunoscător al sufletului uman, pictorul Corneliu Baba...

ro

18 Nov, 2015 00:00 2469 Marime text


Un subtil cunoscător al sufletului uman, Corneliu Baba, cunoscut mai ales pentru portretele sale, s-a născut la data de 18 noiembrie 1906, la Craiova.
 
Baba a fost al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Baba. Pentru o scurtă perioadă, a studiat la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, optând să-şi continue studiile la Iaşi, unde a obţinut o diplomă în Arte Frumoase. În 1930, a terminat Facultatea de Litere şi Filosofie. După ce şi-a finalizat studiile de pictură, a fost asistent şi apoi profesor la Academia de Arte Frumoase.
 
Prima expoziție publică a sa a avut loc în anul 1934, la Băile Herculane. S-a remarcat prin prisma originalităţii creaţiilor sale, multe dintre ele fiind considerate o meditaţie metaforică asupra condiţiei umane. Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui Corneliu Baba și-a câștigat o mare prețuire în țară și peste hotare, lucrările lui fiind prezentate în expoziţii din Tokio, New York sau Berlin.


În 1962, guvernul român îi acordă titlul de Artistul poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române.
 
Corneliu Baba s-a stins din viaţă în anul 1997, la București. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
 
Sursa foto: www.ipedia.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii