Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
În săptămâna care a trecut, dedicată ”gâtului” – am descoperit la nivelul acestei regiuni mult mai multe ”slăbiciuni” și ”probleme” decât am anticipat inițial.
În afară de dificultățile evidente legate de LUAREA DECIZIILOR și de introducerea mâncării în organism, am aflat cum COMUNICAREA și modul în care mă exprim, vorbesc, ”grăiesc” cu ceilalți și cu mine – îmi influențează FUNDAMENTAL stare de bine și sănătatea.
Am înțeles, mai bine ca niciodată, cum sunt ținută ”prizonieră” în capcanele sociale prin conceptul de ”PREA MULT” – ce mi-a fost ”imprimat” în obișnuințe din primele zile ale vieții.
Sunt inundată în permanență CU ”PREA MULT” – la toate nivelele.
Se ”așteaptă” ”PREA MULT” de la mine (primele așteptări, și cele mai împovărătoare, sunt din partea familiei și celor apropiați, care ”mă vor” într-un anumit fel și mă țin, efectiv, într-un anumit tipar, cu care se simt ei confortabil).
EU AȘTEPT ”PREA MULT” și ”PREA MULTE” de la mine.
Dacă fac doar câțiva pași oriunde în lumea din jurul meu, mă trezesc că ”peste mine” vin PREA MULȚI STIMULI – zgomote, mirosuri, stimuli vizuali, lumini, vehicule în mișcare, oameni, animale, păsări, insecte etc
Și în fiecare zi, de dimineața și până seara, încerc să introduc într-o zi normală PREA MULTE ACTIVITĂȚI, încerc să ”obțin” prea multe rezultate, VREAU PREA MULTE ÎN ACELAȘI TIMP.
Prea multă mâncare.
Prea multă socializare – prea multă vorbă – prea multe activități.
Prea mult de învățat.
Prea mult de citit.
Prea mult stat la calculator – sau la mobil
Prea multă muncă.
Prea multe obiecte
etc etc etc
În săptămâna ”gâtului” am realizat cum apare ”nodul în gât” (precursorul plânsului) de câte ori ”așteptările” mele nu se potrivesc cu POSIBILITĂȚILE REALITĂȚII din jurul meu.
Este o stare atât de familiară, din copilărie, pe care am repetat-o atâtea mii de zile la rând, încât deja reacțiile interioare ”se declanșează” automat – fără participarea conștienței mele.
EU VREAU – UNIVERSUL NU VREA CE VREAU EU – se face ”voia lui” și nu ”voia mea” și eu sunt NEMULȚUMITĂ, frustrată, cu ”nodul în gât” și suprarenalele slăbite.
Am avut o ”realizare” legată de sistemul de învățământ, care este principalul instrument al prizonieratului nostru interior.
Din prima zi de școală, suntem ”inundați” la propriu cu informații, cu stimuli, cu sarcini, cu activități (fără să fim întrebați sau consultați dacă le dorim sau nu), suntem ținuți în stare de ”tensiune” și priză continuă – astfel încât corpul noastru să NU SE POATĂ RELAXA – ATENȚIA noastră (acea energie extraordinară de care dispunem pentru a NE ADAPTA vieții pe pământ) este ÎN PERMANENȚĂ ȚINUTĂ focalizată pe obiective aberante și frustrante (învățat pentru note, luat examene etc etc) și consumul general de energie al corpului este imens.
În învățământul organizat, totul se face cu prețul sănătății, cu sacrificarea stării de bine a corpului fizic: de la stat în bănci incomode cu orele (când corpul meu vrea mers și alergare în aer liber, în parc, într-o pădure) și până la stare de tensiune continuă (să fiu atentă să nu greșesc), spate încordat, umeri ridicați, transpirații intense și dureri de cap (după ore de urmărit raționamente teoretice INUTILE și alambicate).
Considerațiile de mai sus au venit datorită experienței pe care o trăiesc în această perioadă – și mi-a reamintit de multe altele din trecut.
Particip în prezent la un curs desfășurat într-un mediu academic, alături de participanți mai tineri, dar am reușit să mă detașez oarecum de ”miza” cursului (testele periodice ce trebuie trecute, notele ce trebuie luate, competiția între participanți, examenul final etc etc) și să observ PROCESUL, în sine.
În loc să primesc INFORMAȚIA care speram să mă ajute să învăț și să înțeleg ceva ce doream să învăț (de aceea m-am înscris la curs), m-am trezit iarăși că primesc doar bucățile PE CARE CEI CARE PREDAU le vor apoi, redate, la teste și examene – așa cum au fost ele prezentate.
Adică, în loc să capăt INFORMAȚIA, capăt iar ”tehnici de luat examenele și testele”.
Pentru că una este să înveți ceva ca să știi, pentru frumusețea și dragul procesului de învățare – și alta este să înveți ceva ca să iei un examen.
Sunt două activități COMPLET DIFERITE – și din lungul meu periplu prin școală (deja am zeci de ani de ”școlarizare”!) – am reușit să învăț ceva FOARTE BINE: CUM SĂ IAU UN EXAMEN!
Cea mai importantă și semnificativă cunoaștere din viața mea, cea cu REALA aplicare și utilitate practică NU AM DOBÂNDIT-O în școală.
Niciun curs și nici un program ”academic” nu a reușit vreodată decât să-mi dezvolte și mai tare abilitatea ”de a face pe plac profesorilor” și a ”răspunde corect” la întrebările puse.
În plus, am mai observat la prezentul curs, la care particip acum, cât de obositoare sunt orele de stat cu fundul pe scaun, mai ales într-o încăpere cu aer condiționat și mai ales cât de stresante sunt testele și ”confruntările” directe cu profesorii – care îți repetă de nu știu câte ori – ”greșit, greșit, nu-i așa, nu-i bine, nu este în regulă” etc etc!
Păi, dragii mei profesori, dacă știam, mai veneam eu la cursurile astea?
Nu mai bine stăteam acasă relaxată și-mi beam fresh-ul de portocale, fără dureri de cap (și de suprarenale)?
La finalul unei zile de cursuri – îmi simt spatele efectiv înțepenit, am hainele ude de transpirație (și realizez cât de puțin am dat atenție corpului, ore întregi) – și de multe ori realizez cât de tare m-am concentrat să fiu CONTINUU atentă, să nu-mi ”scape” nimic, să nu fiu ”prinsă” pe picior greșit.
Și este GROAZNIC să fii atent ore întregi DOAR pe procesul de învățare.
Niciun copil NU FACE ASTA – ci variaza mereu activitățile – schimbă continuu jocurile (încă îmi amintesc cum și eu făceam asta, natural, în primii ani ai vieții!).
Dar noi, adulții, suntem DRESAȚI să ne comportăm NENATURAL – mai ales începând cu sistemul școlar și apoi cu ”viața muncită”.
Precum Charlie Chaplin în celebru său film în care muncește într-o fabrică și face aceeași activitate până devine un automatism!
Acum, mai mult ca niciodată – am realizat cât de rigid, de chinuitor și de solicitant este ”învățământul organizat”!
Și realizez că mi-am epuizat organismul mult mai mult decât am crezut – în anii de școală!
După câteva ore de curs – am resimțit o senzație de foame atât de intensă, o senzație de slăbicune atât de mare (hipoglicemia pe consum de glucoză a creierului) – încât fiecare zi a fost o mare provocare să-mi pot respecta, cât de cât, dieta sănătoasă.
De multe ori, după ore de stat în bancă, mi-am simțit picioarele foarte grele (staza limfatică era uriașă) și în general, m-am simțit atât de slăbită, încât am realizat că nu mai am putere pentru nimic altceva, decât pentru zăcut într-un pat, cu ochii într-un ecran.
Nici măcar somnul de noapte nu a fost de bună calitate (pentru că starea de ”excitație” produsă de atenția continuă la curs nu reușea să dispară în 5-6 ore, până la ora de culcare) așa încât – toată perioada cursului am resimțit-o ca pe o ”tortură” ce mi-a amintit de toate ”torturile” copilăriei – ce n-am îndrăznit să le categorisesc ca atare, întrucât adulții din jurul meu le ”învăluiau” în lozinci pompoase: ”înveți pentru viitorul tău, înveți să știi, înveți să fii mai bună, mai competentă, să-i ajuți pe ceilalți, să ”lași” o urmă în jurul tău” etc etc
Dar nimeni nu mi-a atras atenția asupra CHINULUI la care mi-am supus ANI (ZECI DE ANI) corpul fizic, suprarenalele, sistemul endocrin și cel nervos vegetativ și asupra FORȚAJULUI la care mi-am supus mintea și energia.
Și am realizat, către finalul acestei săptămâni, care a trecut – cum dresajul copilăriei mele m-a făcut să accept acest tip de ”programe de formare” – ani de zile, fără să realizez cât de toxice, de dăunătoare sunt pentru corpul meu – și cât de inutile sunt pentru sufletul meu.
A fost o lecție excelentă pe care am primit-o, la prima mână, despre ”MANIPULĂRILE” din viața mea (la început, în copilărie, realizate de adulții din familia mea, în prezent, realizate de mine în stare de maximă inconștiență și aflată pe ”pilot automat”, bine implementat în zeci de ani de repetiție!).
Și ce am observat perioada aceasta, a fost DIFICULTATEA cu care am VERBALIZAT toată starea de nemulțumire acumulată în interior.
Ca și în copilărie – am acceptat cu gura închisă tot ceea ce s-a ”oferit” la pachetul de ”curs” – fără proteste și fără plângeri.
Eu am ales programul, așa încât, mi-am ”înghițit” alegerea, așa cum am făcut întreaga copilărie, cu mâncarea ce mi s-a pus în farfurie.
Nu știu ”să scuip” ceva care nu-mi place (trebuie să fie ceva ORIBIL să pot refuza în acest fel ”înghițirea”).
Și am realizat că NU ȘTIU să vorbesc direct, clar, simplu și mai ales fără agresivitate sau altă emoție – când este vorba SĂ REFUZ sau SĂ NU MAI ACCEPT ceva anume.
Am realizat că după ”săptămâna gâtului” – în care toate durerile lumii s-au adunat în ”gâtul meu” (da, am avut zile întregi de ”dureri de gât” datorate clar alimentelor consumate – prea multe, prea amestecate, prea grele și consumate prea târziu – pe motive de ”ore de curs” și alte ”programe obligatorii”) – este aproape NATURAL să urmeze o săptămână dedicată VORBIRII – GRAIULUI – VERBALIZĂRII – enunțării cu voce tare a mesajelor inimii.
VORBIREA – COMUNICAREA – EXPRIMAREA este o altă funcție importantă care se derulează pornind de la nivelul GÂTULUI și ieșind la exterior – prin activitatea gurii (și a structurilor sale, limba și dinții).
LIMBAJUL reprezintă o tentativă a ființelor umane de a comunica DIFERIT decât o fac celelalte entități (știm că toate animalele comunică la nivel ”energetic”, de stol, de turmă sau de grup).
CUVINTELE NU ÎNSEAMNĂ NIMIC decât semnificația pe care le-o oferă oamenii, de comun acord.
CUVINTELE sunt DOAR ZGOMOTE, produse în diferite feluri – dar dacă există un consens, o acceptare mutuală din partea multor oameni a semnificației lor – atunci ele devin VORBE cu înțeles.
Este foarte interesant să călătoriți într-o țară străină (și să fie mai palpitant, mergeți cât mai departe, într-o cultură complet diferită de cea care vă este familiară) și să realizați că NU ÎNȚELEGEȚI ABSOLUT NIMIC din ce se vorbește, NU PUTEȚI COMUNICA cu oamenii și nu vă puteți deloc relaționa cu socialul pe care ei îl organizează prin intermediul CUVINTELOR.
Abia atunci înțelegeți că orice cuvânt este doar un zgomot: ping ping, jing jing, tam tam bam bam.
Nu înseamnă NIMIC.
Cuvintele pe care le citiți acum, scrise de mine, au înțeles pentru voi, cei care lecturați articolul, pentru că ați fost ”dresați” în zeci de ani de școală SĂ LE DAȚI ACEST ÎNȚELES, cu care am fost de acord, împreună.
Cuvintele pe care le folosiți zeci de ani vă modelează mușchii din zona gurii și limbii (astfel încât, vă este FOARTE GREU să învățați o altă limbă străină, care necesită ALȚI mușchi și alte poziții ale limbii și dinților – care NU VĂ SUNT FAMILIARE!), cuvintele folosite vă declanșează reacții neuro-vegetative (începeți să transpirați sau să vă înroșiți la anumite cuvinte – pe care dacă le-ați auzi rostite în altă limbă, ce nu o înțelegeți, nu ați reacționa deloc!) – cuvintele folosite vă configurează structura corpului, a casei în care locuiți și a grupului social din care faceți parte.
AȘADAR – ce vă afectează, ce ne afectează în timpul VORBIRII este SEMNIFICAȚIA vorbelor, ÎNȚELESUL pe care îl dăm acestora – și care reprezintă doar o ADERARE ȘI O ACCEPTARE A APARTENENȚEI LA UN ANUMIT GRUP SOCIAL.
Am înțeles CÂT DE PUTERNIC IMPACT poate avea LIMBAJUL – GRAIUL – COMUNICAREA asupra stării de sănătate – din primele mele zile de lucru, ca medic, în cabinet.
Am realizat cum zilele mele ”bune” – devin ”zilele bune ale pacienților mei și zilele mele ”proaste” afectează oamenii mai mult decât ”cunoștințele mele medicale” dobândite cu mult efort.
Am realizat din nou acest IMPACT formidabil al ”vorbirii” / graiului – în toate călătoriile în țări străine, ”exotice”, în care comunicarea cu ceilalți s-a putut face doar la nivel de ”zâmbete”!
VORBIREA – GRAIUL – LIMBAJUL ne afectează FUNDAMENTAL – chiar mai mult decât MÂNCAREA sau celelalte măsuri fizice directe.
Și m-am gândit să vă propun un exercițiu interesant, tuturor pentru săptămâna ce urmează – pe care am botezat-o ”SĂPTĂMÂNA GRAIULUI”.
Să încercăm să petrecem o săptămână în care să ne OBSERVĂM CU ATENȚIE modul în care comunicăm cu ceilalți – și să observăm MODUL ÎN CARE COMUNICĂM CU NOI ÎNȘINE!
Vorbim cu noi înșine în fiecare secundă – ÎN MINTEA NOASTRĂ.
Acel dialog interior din minte, din cap – este DIALOGUL MEU CU MINE!
OBSERVAȚI-L și fiți atenți CE CUVINTE folosiți, când vă adresați propriei persoane!
Și observați și cuvintele pe care le folosiți în relația cu ceilalți.
Ce ”stereotipii” aveți? Ce folosiți cel mai des? (”nicio problemă”, ”deci”, ”ce vreau să spună este că….” și altele asemenea).
Haideți să încercăm împreună să petrecem o săptămână în care să fim ATENȚI și CONȘTIENȚI cu privire la modul în care COMUNICĂM cu ceilalți și cu noi înșine.
ȘI de câte ori este posibil – să folosim cuvinte SIMPLE și BLÂNDE.
Să încercăm să oprim (dacă este posibil) BÂRFA ȘI COMENTARIILE cu privire la ceilalți – și să ne concentrăm DOAR PE NOI ÎNȘINE și pe conlocutorii noștri.
Când vorbim cu cineva, să vorbim DOAR DESPRE PERSOANELE DE FAȚĂ – nu și despre alte persoane (ce nu sunt prezente).
ACESTA ESTE CEL MAI GREU EXERCIȚIU pe care vi l-am propus până acum (chiar mai greu decât dieta!)
SĂ VORBIȚI doar despre voi înșivă și despre persoana (persoanele) cu care sunteți – și să REFUZAȚI să fiți atrași în conversații ”despre alții” – sau ”despre altele”!
Știu că este o provocare cumplită să vă propun așa ceva – întrucât ADORĂM cu toții bârfele și discuțiile despre ”alții” (pentru că ne fac să ne simțim foarte bine cu noi înșine și ne ajută să ne ascundem, temporar, în spatele poveștilor altora!).
Dar GRAIUL BLÂND înseamnă ENERGIE BLÂNDĂ.
Vorbele puține și pline de iubire – înseamnă economie de energie pentru corp!
Să ne ”centrăm” doar pe noi înșine și pe încă o altă ființă umană – ar însemna ca și cum v-aș propune să mâncați ”monofruct” (doar struguri, doar pepene, doar cireșe) – adică să consumați MINIMĂ ENERGIE CU DIGESTIA!
Ar însemna să ieșiți ”temporar” din șuvoiul de ”PREA MULT” în care suntem continuu îmbăiați – și să faceți o PAUZĂ TEMPORARĂ – să vă recăpătați un pic energia.
Credeți că ne-ar putea ieși acest exercițiu provocator?
Să vorbim PUȚIN – și DOAR DE BINE – cu oricine ne întâlnim, timp de o săptămână?
Și doar DESPRE NOI înșine și despre conlocutorul nostru – fără alte ”divagații” și ”deviații” exterioare?
(cred că deja aud energia Universului hohotind de râs și pregătind niște provocări pe cinste, pentru fiecare dintre noi care măcar a considerat câteva secunde participarea la ”Săptămâna graiului!”).
Mintea noastră este PLINĂ DE GÂNDURI și plină de STIMULII pe care fiecare dintre noi i-am introdus generos ”în sistem” – iar gura noastră poate elimina doar o cantitate limitată de vorbe (deși mintea ar vrea MAI MULT – ȘI MAI MULT!).
OBSERVAȚI ce încearcă să iasă prin vorbele voastre – prin comunicarea și GRAIUL vostru.
Și observați dresajul tip ”PREA MULT” ce se vede extraordinar de bine în LIMBAJ, ÎN GRAI, ÎN VORBIRE.
Dacă apar CONFLICTE mai ales în comunicarea cu voi înșivă – dar și cu ceilalți – nu intrați în panică! Nu vă judecați, nu vă blamați și nu vă învinovățiți.
Soluția pe care am găsit-o este IUBIREA de sine și acceptarea de sine.
Vă propun pentru săptămâna care urmează să avem drept ”motto” următoarele cuvinte ale lui Matt Kahn, din cartea lui ”Whatever arises, love that” (dedicate, în special, tuturor celor care încearcă să schimbe ceva, în viața lor, în acest moment).
Citiți-le de fiecare dată când NU VĂ IESE EXERCIȚIUL SĂPTĂMÂNII!
ACCEPTARE
”Nu știu cum să iubesc tristețea pe care o resimt,
Nu știu cum să iubesc frica pe care o simt,
Nu știu cum să iubesc gelozia pe care o încerc
Nu știum cum să-mi iubesc durerea,
Nu știu cum să-mi iubesc judecățile pe care le fac
Nu știu cum să iubesc provocările cu care mă confrunt
Nu știu cum să iubesc trecutul pe care mi-l amintesc
Nu știu cum să iubesc oamenii care m-au rănit
Nu știu cum să-i iubesc pe cei care mă ignoră
Nu știu cum să-i iubesc pe cei care m-au pedepsit
Nu știu cum să-i iubesc pe cei care m-au abuzat
Nu știu cum să iubesc rezistența pe care o resimt
Nu știu cum să iubesc îndoiala în care mă aflu,
Nu știu cum să-mi iubesc întunericul din interiorul sufletului
Nu știu cum să iubesc ceea ce nu-mi place la mine.
Nu știu să iubesc ceea ce se află aici să fie iubit,
Nu știu cum să iubesc ceea ce n-aș fi niciodată dispus să iubesc
Nu știu cum să iubesc pe cel care pare că nu reușește să se schimbe,
Nu știu cum să iubesc pe cel care nu vrea să uite
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care refuză să crească
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care simte că doar el are dreptate
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care mereu se trezește că este victimă
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care crede că este îndreptățit pe socoteala celorlalți
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care mereu are nevoie de ajutor.
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care este întotdeauna disperat, singur și niciodată împlinit
Nu știu cum să-l iubesc pe cel niciodată satisfăcut, care totdeauna are nevoie de mai mult
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care se teme să aibă mai puțin
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care întotdeauna simte că trebuie să câștige ceva
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care vrea doar să plece înapoi acasă.
Nu știu cum să-i iubesc pe cei care m-au refuzat
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care mereu a fost refuzat.
Nu știu cum să-l iubesc pe cel care mereu se simte fără valoare
Nu știu cum să-l iubesc pe cel ce-și dorește mereu ceva, și când obține, dă la o parte tot ce i se oferă
NU ȘTIU CUM SĂ IUBESC TOT CE SUNT.
Dar acceptând că NU ȘTIU CUM SĂ IUBESC, mă eliberez de orice conflict, povară sau greutate, intru în inima mea și mă predau ei”.
Matt Kahn – ”Whatever arises, love that” (Iubiti orice apare).
Vă doresc tuturor o săptămână în care să fiți proprii voștri prieteni și cei mai buni parteneri de comunicare – vorbind DIN INIMA și CU INIMA.
Cu iubire, tuturor,
Sorina
http://www.centrulnatura.ro/saptamana-graiului/
