Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:00 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tănăr, cercetat după ce a încercat să mituiască un poliţist. Bărbatul era băut şi a provocat un accident

ro

04 Jun, 2018 13:34 481 Marime text
Ofiţerii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant ieri, 3 iunie a.c., o persoană fără calitate specială în timp ce a oferit și a remis, cu titlu de mită, unui polițist, suma de 1.000 euro cu scopul ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Acțiunea de flagrant a fost organizată în baza denunţului depus la S.J.A. Bistrița-Năsăud de către un agent de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud – Poliția Municipiului Bistrița – Biroul Rutier, prin care acesta sesiza faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 03:05, un tânăr în vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, a pierdut controlul volanului și a avariat un autoturism parcat regulamentar. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că alcoolemia celui aflat la volan era de 0,68mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În intervalul de timp cuprins între momentul constatării evenimentului rutier și până după prelevarea ultimei mostre de sânge, autorul faptei a promis în mod repetat agentului de poliție suma de 1.000 euro pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Agentul de poliție a refuzat categoric, de fiecare dată, oferta și a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Bistrița-Năsăud.

Faţă de tânărul prins în flagrant a fost dispusă măsură preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 h pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca procurorul competent să dispună în cauză.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii