Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:18 20 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGA Polițist de frontieră, reținut pentru luare de mită

ro

20 Feb, 2026 09:57 131 Marime text
Sursa foto: Poliția de Frontieră

La data de 19 februarie 2026, ca urmare a activităților de cercetare desfășurate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, în dosarul penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un agent principal de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, transmite un comunicat din partea DGA.

În cursul aceleiași zile, persoana reținută urmează să fie prezentată Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă, iar unui alt agent de poliție de frontieră i-a fost adusă la cunoștință, la data de 19 februarie 2026, calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, la data de 17.10.2025, un cetățean bulgar, conducător auto al unui ansamblu de vehicule tip camion, după intrarea în România, a fost abordat într-o parcare de un echipaj de poliție de frontieră format din cei doi agenți.

Aceștia i-au comunicat conducătorului auto că nu a parcat regulamentar, solicitându-i actele de identitate și documentele ansamblului auto. Ulterior, i-a fost adus la cunoștință faptul că urmează să fie sancționat contravențional cu amendă ce ar putea ajunge la 2.000 de euro și că i-ar putea fi reținut permisul de conducere pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an.

În acest context, utilizând o aplicație de traducere, unul dintre agenții de poliție de frontieră i-ar fi solicitat suma de 1.250 de lei (echivalentul a aproximativ 250 de euro) pentru a nu dispune măsurile menționate.


Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa suma solicitată, acesta a fost însoțit cu autospeciala poliției de frontieră la un bancomat, de unde a reușit să retragă suma de 600 de lei, pe care a înmânat-o agentului principal de poliție de frontieră. După primirea sumei de bani, cei doi agenți nu au dispus nicio măsură față de conducătorul auto, permițându-i continuarea deplasării.

Cauza a fost înregistrată ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor din cadrul DGA - SJA Bihor.
 

Facem precizarea că dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.




Citește și:
Știri România: Medic de la un spital public, prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o intervenție chirurgicală
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii