Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:45 04 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Medic de la un spital public, prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o intervenție chirurgicală

ro

04 Feb, 2026 17:44 167 Marime text
sursa foto: Freepick.com
Un medic angajat al unui spital public din municipiul Sibiu este cercetat penal după ce a primit suma de 1000 de lei cu titlu de mită.

Operațiunea a fost declanșată în urma unui denunț efectuat la Call Center Anticorupție de către fiul unei paciente. Acesta a sesizat faptul că medicul i-a condiționat efectuarea unei intervenții chirurgicale necesare mamei sale de plata respectivei sume de bani.


Ce spune Prim procuror adjunct Simion Dan Octavian, în calitate de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu 
      
La data de 03.02.2026, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ca urmare a unui denunţ făcut prin apel la Call Center Anticorupție.
     

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele:
       
În fapt, o persoană de sex masculin a denunţat faptul că un medic, angajat în cadrul unui spital public din municipiul Sibiu la care s-a deplasat mama sa în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, i-a solicitat aceteia suma de 1000 lei, cu titlu de mită, pentru pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în concret, efectuarea acestei intervenţii chirurgicale.

Ulterior, denunţătorul a fost desemnat colaborator cu identitate reală.

       
La data de 04.02.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, alături de organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au intervenit și au constatat în flagrant fapta de luare de mită, consumată în forma acceptării unei sume de bani de către medic procedându-se la întocmirea unui proces verbal și la ridicarea sumei de 1000 de lei primită cu titlu de mită de către funcționarul public, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
       
Prin ordonanţa din data de 04.02.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva medicului, acesta dobândind calitatea de suspect, urmând ca în următoarea perioadă să se aprecieze asupra oportunităţii luării unor măsuri preventive.
       
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice și a lucrătorilor de poliție din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu.
 
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.       



 
Citește și:

Doliu în Poliția Română. A condus poliția într-o perioadă dificilă. Familia și foștii colegi polițiști își exprimă regretul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii