Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scafandrii constănţeni execută lucrări subacvatice pentru scoaterea la suprafaţă a unei epave

ro

25 Mar, 2019 09:47 1657 Marime text
Scafandrii de mare adâncime execută, în perioada 18-29 martie, o gamă diversă de lucrări subacvatice, în zona portului militar Mangalia, pentru a scoate la suprafața apei rămășițele unei epave, scufundată în urmă cu mai mulți ani, care încurcă circulația navelor pe șenalul navigabil al Lacului Mangalia.

Scafandrii militari folosesc echipamente speciale de scufundare cu alimentare de la suprafață, pentru a tăia, utilizând procedeul de tăiere prin sudură subacvatică oxi-arc, și pentru a îndepărta obstacolul imers, în vederea desfășurării navigației în condiții de siguranță.


Scafandrii militari de mare adâncime sunt o structură unică în România și sunt specializați în realizarea unor lucrări subacvatice la adâncimi de peste 60 m. Acești specialiști militari au realizat numeroase recorduri naționale de-a lungul timpului, unul dintre acestea fiind recordul de adâncime de scufundare la 500 m, obținut în anul 1984, în timpul executării unei scufundări în saturație, la Laboratorul Hiperbar al Centrului de Scafandri din Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii