Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Remus Cernea acuză fraudarea votului la Camera Deputaților cu concursul președintelui Valeriu Zgonea

ro

10 Jun, 2014 20:24 2552 Marime text
Deputatul de Constanța, Remus Cernea, susține că astăzi, la ora 14.00, a dorit să întrebe la Biroul Permanent al Camerei Deputaților dacă se discută și ce decizie se ia cu privire la solicitarea referitoare la falsificarea Raportului Comisiei Juridice de Disciplină și Imunități de respingere a propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil.

„Domnul Președinte Valeriu Zgonea mi-a spus că vreau să fac ceva în presă și m-a dat pe ușă afară și mi-a spus că ne vedem la ședința de plen, dar să am cămașa pe mine!!! Am replicat că nu este vorba deloc de nici un fel de presă (care nici nu era acolo) și că doar întreb dacă va fi luată în discuție solicitarea mea, întrucât urma ca în plen să se discute propunerea legislativă pentru recunoașterea parteneriatului civil (era numărul 20 de pe Ordinea de zi). Nu am dorit să intru într-o polemică și am părăsit sala, deși domnul Președinte Zgonea evident s-a comportat într-un mod abuziv și jignitor într-un registru mult prea scăzut pentru demnitatea pe care o reprezintă. După terminarea ședinței Biroului Permanent l-am interpelat pe hol, dar nu mi-a spus absolut nimic despre răspunsul BP la solicitarea mea înregistrată cu numărul 2/2682 din 05.06.2014 care era, de fapt o revenire la o solicitare similară făcută în urmă cu mai bine de o lună! În esență, la Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități a fost falsificat Raportul privind respingerea propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil. În realitate, la momentul votului au participat 11 deputați, dar în Raport s-a scris că au fost prezenți 24 din 25 de membri. Există și o filmare a ședinței în care se poate vedea limpede acest lucru”, susține Cernea într-un comunicat de presă.

„Raportul a fost falsificat pentru că Art. 51 pct. 5 din Regulamentul Camerei Deputaților prevede că dacă un parlamentar lipsește nemotivat de la ședințele Comisiei din care face parte nu i se va mai acorda diurna pe o lună și i se va reține a 21-a parte din indemnizația lunară. Astfel, deși deputații nu au fost prezenți în numărul necesar pentru întrunirea cvorumului la Comisie de minimum 13 (ei fiind, în realitate 11) așa cum o cere Regulamentul la Art. 51 pct. 3., Raportul a fost totuși întocmit și trimis plenului într-un mod fraudulos. Or, acest lucru, indiferent de ce lege este vorba, reprezintă o încălcare a procedurilor și principiilor democrației, fiind, în esență, o fraudare a votului. Reputația Parlamentului României este destul de proastă pe plan intern și internațional și se va menține astfel dacă asemenea atitudini și practici nu vor fi stopate. Astăzi nu s-a ajuns la dezbaterea Pl-x 670/2013 - Propunerea legislativă privind parteneriatul civil - va fi, probabil, printre primele pe Ordinea de zi de miercuri (mâine) dimineață... Îmi voi relua apelul în plen pentru ca propunerea legislativă să fie dezbătută în plen abia după ce va fi întocmit un raport al Comisiei în mod corect! Întrucât Biroul Permanent și Președintele Valeriu Zgonea nu au acționat conform Regulamentului și s-au eschivat de la clarificarea situației îi consider complici la această foarte gravă încalcare a democrației”, se mai arată într-un comunicat de presă.

Iată filmarea invocată de parlamentar. La minutul 41.35 se arată că la momentul votului au participat 11 deputați, deși în Raport s-a scris că au fost prezenți 24 din 25 de membri, susține Cernea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii