Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:57 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul de Constanţa Remus Cernea candidează la prezidenţiale, susţinut de MONA

ro

07 Jun, 2014 00:00 2588 Marime text
Deputatul independent de Constanţa Remus Cernea a anunţat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, că va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. „Dragi prieteni, e timpul să ne punem în mişcare! Mâine (n.r. vineri, 6 iunie) voi anunța un nou proiect politic despre care cred că este mare nevoie în România! Mizez pe sprijinul vostru!“, scria, joi seară, Remus Cernea, pe pagina sa de Facebook. Tot prin intermediul reţelei de socializare, cu doar câteva ore înainte, parlamentarul posta o imagine cu celebra pictură „Mona Lisa“, cu mesajul „MONA este doar un nume oarecare? MONA este doar un zâmbet misterios? MONA are doar mintea genială a lui Leonardo în spatele ei? Mai multe detalii în curând... “.
Aşadar, în cadrul conferinţei de ieri, fostul lider al Partidului Verde a prezentat detalii privind vizita efectuată la Departamentul de Stat al SUA şi la Washington DC. Apoi, şi-a făcut publice intenţiile de a candida la alegerile prezidenţiale în calitate de independent, dar susţinut de o nouă formaţiune politică, intitulată „Mişcarea pentru oameni, natură şi animale“ - MONA -, formaţiune din care va face şi Brianna Caradja, prezentă ieri la Constanţa alături de Remus Cernea. Potrivit deputatului, noua mişcare pe care o va înfiinţa va milita pentru drepturile animalelor, ale oamenilor, pentru „dezvoltarea unor afaceri curate, atât în ceea ce priveşte problemele de mediu, cât şi în privinţa luptei anticorupţie“. „Este imposibil de pus pe picioare un partid nou în câteva luni. Este nevoie de 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid în România, în condiţiile în care, în Regatul Unit, de exemplu, poţi face un partid cu o mână de oameni. Am avut o iniţiativă în Parlament de a limita numărul semnăturilor necesare la 1.000, însă propunerea a fost primită, la propriu, cu horcăieli“, a declarat Remus Cernea.
„În politică, este important să nu îţi faci iluzii. Trebuie să rămâi realist. Poate că nu am nicio şansă de a câştiga alegerile, însă este important ca în zona de decizie să fie cât mai multe voci care să facă o diferenţă“, a mai spus deputatul. „Scopul noii formaţiuni este de a aduce în politică şi în consiliile locale cât mai multe voci care să ducă mai departe valorile pe care noi le promovăm“, a adăugat Brianna Caradja.
La începutul anului, Remus Cernea propunea recunoaşterea delfinilor ca persoane non-umane, în imagini apărând îmbrăcat cu un tricou negru inscripţionat cu sloganul „Recunoaşteţi delfinii ca persoane non-umane“. Ieri, parlamentarul a purtat tot un tricou, de această dată înfăţişând imaginea unui tigru, motivând că partidul va fi, de fapt, „condus de animale“, în sensul că MONA ar urma să protejeze drepturile şi libertăţile necuvântătoarelor.
La finalul întrevederii, parlamentarul şi-a expus opiniile cu privire la şansele posibililor viitori contracandidaţi în cursa pentru prezidenţiale, singurii pe care i-a creditat cu şanse de câştig fiind Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii