Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul parlamentarilor a fost trimis la Parchet Drumul proiectului Roşia Montană de la senatori la procurori

ro

19 Nov, 2013 22:59 1327 Marime text
Camera Superioară a Parlamentului a respins ieri proiectul de lege privind Roşia Montană, în forma transmisă de Guvern. Camera Deputaţilor este însă for decizional.
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat ieri, în cadrul dezbaterilor privind Roşia Montană, că toţi cei implicaţi şi care au dat semnături în acest dosar nu vor avea sărbători liniştite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General. „Pentru liniştea celor implicaţi în ceea ce a însemnat acest proiect, de când s-a aprobat, de când ¬s-au făcut transferurile şi ¬până ¬astăzi, raportul a fost trimis la Parchetul General”, a spus ¬Sârbu.
„Vine vremea, şi după şase ani, şi după opt ani. Trece timpul, trece, dar nu trec şi dosarele penale. Măcar această satisfacţie să o avem, noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la persoane, nu ştiu care e vinovăţia unuia sau a altuia, dar Parchetul, când are în faţă un document atât de important de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, nu cred că îşi va permite să se joace", a mai declarat Ilie Sârbu.
Sursa: România liberă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii