Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:36 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prosport Echipa lui Hagi, acuzată de blat!

ro

16 Jul, 2012 14:13 1244 Marime text

ProSportcontinuă serialul Mafia Umbrelor cu mărturii şocante dintr-un fotbal sugrumat de blaturile pentru pariuri şi de legăturile bolnăvicioase cu diferite grupări interlope. Patru oameni, fotbalişti şi conducători din Liga I şi Liga a II-a, vor scoate la iveală, prin mărturiile lor, mizeria pe care ceilalţi încearcă să o ascundă sub preş. Din motive uşor de înţeles, indentităţile lor vor fi protejate. Lucrul acesta nu ştirbeşte însă gravitatea faptelor pe care ei au ales să le dezvăluie. Zeci sau chiar sute de mii de euro, întâlniri dubioase în miez de noapte şi combinaţii dintre cele mai periculoase, acestea sunt doar câteva dintre indicii. Horia Ticu*, atacantul, Arpad Lorincz*, conducătorul de club, Ion Pascu*, fundaşul, şi Nicu Linte*, mijlocaşul. Acestea sunt pseudonimele alese de ProSport pentru oamenii care au ales să rupă tăcerea în noile episoade din Mafia Umbrelor.

"Păi, n-a văzut toată lumea ce a fost acolo?", spune răstit Arpad Lorincz*, parcă deranjat de întrebare. "Un blat ordinar!", răspunde tot el, pentru sine. E vorba despre un meci din ultima etapă din Liga a II-a, o competiţie coruptă până în măduvă. O lume condusă după regulile interlopilor. Partida în cauză este cea dintre Viitorul Constanţa şi Săgeata Năvodari (2-0), iar contextul, la ora meciului, era unul mai mult decât favorabil pentru un blat. Problemele financiare ale celor de la Săgeata erau deja de notorietate. O echipă dată pe mâna autorităţilor locale, cu jucători terminaţi psihic din cauza salariilor restante deja de luni bune, putea fi uşor momită cu câteva mii de euro.

Ping-pong cu fotbalişti

Înapoi în timp cu câteva luni. În iarnă, în pauza competiţională, Săgeata Năvodari era la un pas de desfiinţare. Investitorul principal, un machidon implicat în afaceri cu energie eoliană în zonă, rămăsese fără bani. Fotbaliştii au fost anunţaţi că nu mai sunt fonduri pentru susţinerea echipei şi că sunt lăsaţi să plece fiecare unde vede cu ochii. "Săracii, până în iarnă nu şi-au luat oricum niciun ban. I-au anunţat că se defiinţează echipa şi au fost lăsaţi în vacanţă vreo două luni. Apoi i-au chemat înapoi la Constanţa. S-au răzgândit machidonii! Au făcut o săptămână antrenamente, apoi le-a zis Dumitru Rida, patronul, că nu mai are bani. Jucătorii au plecat iar la casele lor, ca după puţin timp să li se spună, pentru a doua oară, să revină la antrenamente. Rida şi-a luat nu ştiu ce angajamente faţă de ei şi a dat echipa la Primărie", spune Lorincz*, conducătorul de club. Un meci de ping-pong cu fotbalişti într-o iarnă friguroasă.
Lucrurile nu s-au terminat însă aici: "Rida, patronul echipei, a făcut o foaie cu primarul din Năvodari, în care scria că, atunci când o să-şi revină cu banii, o să ia echipa înapoi şi o să achite cheltuielile care aveau să fie suportate până atunci din bugetul local. Jucătorii urmau să joace în aprilie, doar pe prime, şi aveau să îşi primească treptat salariile din urmă". Un plan elaborat pe fugă fără niciun rezultat în conturile goale ale fotbaliştilor. Între timp, antrenorul Costel Gache avea să plece de la echipă, iar în locul său era adus Aurel Şunda, un om de casă al conducerii.

Săptămâna pregătirilor

Şunda e cel care a fost pe bancă la meciul cu Viitorul. În zilele de dinaintea jocului, zvonurile conform cărora partida ar urma să fie aranjată se înmulţeau. Iar un amănunt sesizat în vestiar le întărea convingerea jucătorilor că "trebuie să stăm drepţi cu Hagi". "Băieţii auzeau că «Profesorul» mergea tot mai des pe la Iaki, că era tot timpul pe acolo. Ore în şir!", spune Horia Ticu*, atacantul. Cu două zile înainte de meci, lucrurile erau clare pentru toată lumea: "Trebuie să dăm meciul Viitorului!". Preţul fusese stabilit, 10.000 de euro, iar plata avea să fie făcută în două tranşe. Jumătate înainte de meci, jumătate după. Partea de bani ce avea să fie împărţită după partidă în vestiarul celor de la Săgeata avea să fie ridicată de un angajat al Primăriei din Năvodari!

Primă pentru absenţă!

La meci, Săgeata s-a prezentat într-o formulă jenantă. Fără Sorin Chiţu, golgeterul echipei, şi fără Florin Popa, căpitanul, lăsaţi liberi după partida cu CSMS Iaşi, fără portarul titular şi cu o bancă de rezerve formată din doar cinci jucători. Dintre care doi erau goalkeeperi! O altă absenţă curioasă a fost cea a lui Ovidiu Vezan, titular de drept în echipa lui Şunda. Fără să fie accidentat sau în conflict cu antrenorul sau conducerea, mijlocaşul a lipsit de la meci. El era deja acasă, la Arad. "Simplu! A primit primă dublă şi a plecat acasă!", rupe misterul Horia Ticu*. Prima tranşă fusese deja plătită de Viitorul, iar Vezan se urca în maşină şi pleca spre casă cu prima de victorie pentru un meci ce încă nu se jucase!

Bătaia pe bani, nu pe puncte

Două goluri marcate de Iancu şi de Puţanu rezolvau meciul-parodie de pe stadionul Viitorului şi Hagi cobora din lojă să fie stropit de jucători cu şampania învingătorilor. În timpul acesta, la stadionul din Năvodari, se purtau discuţii aprinse pe tema împărţirii banilor veniţi de la proaspăta promovată în Liga I. Calculele complicate sunt divulgate cu ajutorul lui Nicu Linte*: "Şunda mai avea de luat, din nu ştiu ce combinaţii ale lui cu ăştia de la Primărie, vreo 5-6.000 de euro. Bani de la semnătură sau datorii mai vechi. Şi ce-a zis: «Băi, daţi-mi mie din banii ăştia partea mea, ca să nu mai scoateţi voi din Primărie alţi bani»". Antrenorul îşi voia dreptul, plus o primă de încă 1.000 de euro: "El lua dublu la fiecare victorie", continuă Linte*. Aşadar, un blat e socotit tot ca un succes.

Magazinerul - 300 de euro, jucătorii - 100 de euro!

După câteva ore de aşteptare şi de discuţii despre bani, fiecare fotbalist a fost chemat să-şi ridice dreptul pentru un meci în care s-au făcut de râs. Porţiile se ştiau de dinainte: 500 de euro pentru titulari şi firimituri pentru ceilalţi. Unii au avut însă parte de o surpriză, una de proporţii: "Imaginează-ţi următoarea situaţie: intri pe teren, te faci de râs, că n-ai încotro, şi nu iei nici bani. Câţiva dintre băieţii titulari au luat în jur de 100-200 de euro pentru meciul ăsta. Cineva şi-a tras din bani, îţi dai seama", explică Linte*, mijlocaşul.
Ridicolul avea să fie complet în momentul în care cei păgubiţi au aflat un alt amănunt. Uşor comic, ce-i drept: "Magazinerul a primit 300 de euro, mai mult decât unii dintre ei!". Probabil pentru ca oamenii care au pus la cale circul de la Ovidiu să fie siguri că nicio informaţie nu va ieşi din vestiarul pătat. În urmă rămâne o singură întrebare: Cât ştie Gică Hagi din lucrurile pe care le fac oamenii săi?

"Nu noi suntem corupţii din fotbalul românesc!"

Peniu neagă orice implicare a echipei sale în subteranele din fotbalul românesc. Preşedintele Viitorului admite totuşi existenţa corupţiei în fotbal

Domnule Peniu,ProSporta obţinut mărturiile a patru oameni din fotbal care susţin că meciul dumneavoastră cu Năvodari a fost aranjat...
(face o scurtă pauză) Da... Dacă aveţi mărturiile astea...

Patru oameni, sub protecţia anonimatului, spun acest lucru...
Cum adică? Păi, şi eu pot să arunc cu pietre în oricine fără să îmi asum. Vă spun, este un lucru foarte urât ceea ce faceţi. Aruncaţi cu noroi într-o muncă de trei ani şi jumătate, că s-au trezit patru aşa-zişi oameni corecţi care să spună nu ştiu ce mizerii! E curios cum apar aceste atacuri murdare cu o săptămână înaintea începerii campionatului.

Sugeraţi un interes al vreunei alte echipe, ceea ce este exclus.
Vedeţi cine sunt aceşti oameni care vă spun lucrurile astea. Vedeţi ce au făcut ei în carierele lor, vedeţi în faţa cui au stat drepţi! E o surpriză atât de mare că noi am bătut în ultima etapă o echipă cu multe absenţe, o echipă fără obiectiv şi ai cărei jucători erau neplătiţi de luni de zile? Haideţi, domnule, că mă faceţi să râd! Aveam nevoie de un egal la meciul acela, credeţi că nu am fi putut să îl obţinem?

În fotbal, calculele hârtiei se pot schimba.
Năvodari a pierdut cu 4-0 sau 5-0 cu Botoşani. Acolo nu aţi întrebat ce a fost?

Ba da. Şi am aflat situaţia în care se afla echipa din punct de vedere financiar.
Păi vedeţi? Şi noi nu am fi putut să batem o astfel de echipă? În meciul acela au vrut să joace?

Nu, părerea mea este că nu au vrut. Dumneavoastră aţi fi putut învinge orice echipă, dar, cu toate astea, aţi pierdut cu Gloria Buzău, o echipă într-o situaţie mai delicată decât Năvodari.
Dacă dumneavoastră îmi spuneţi că jucătorii noştri nu au vrut să joace meciul acela....vă spun eu, nu au putut la acel moment.

Nu am sugerat nimic. Era doar un exemplu că în fotbal se poate întâmpla orice...
Domnule, eu refuz să mai vorbesc cu dumneavoastră despre fotbal. (anterior, Paul Peniu a socotit logica reporterului drept imposibilă când acesta încerca să îi explice că, indiferent de situaţia în care se aflau jucătorii de la Săgeata, o surpriză tot ar fi fost posibilă în meciul direct).

Sursa: http://www.prosport.ro/sport-life/special/echipa-lui-hagi-acuzata-de-blat-ca-sa-fie-sigura-de-promovarea-in-liga-i-viitorul-a-aranjat-meciul-cu-sageata-navodari-cat-a-costat-blatul-9866916

Ti-a placut articolul?

Comentarii