Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:44 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Primele suspiciuni privind neregulile la vot - neconfirmate BEJ Constanţa- "Se voteaza normal, nu sunt incidente"

ro

16 Nov, 2014 10:31 2369 Marime text
Primele probleme privind procesul de votare. Potrivit reprezentanţilor unei formaţiuni politice, la secţia de votare nr. 323 din oraşul Năvodari ar fi votat 21 de persoane din judeţul Neamţ şi 20 de persoane din Teleorman. Mai mult, potrivit aceloraşi surse, la spitalul judeţean, o parte dintre votanţii care au solicitat să voteze cu urna mobilă au reclamat că le-ar fi fost luate buletinele de identitate astfel încât să nu îşi poată exercita dreptul la vot. Reprezentanţii respectivei formaţiuni politice au anunţat că vor sesiza organele competente, în speţă Biroul Electoral Judeţean. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE, ora 12.20
Reprezentanţii respectivei formaţiuni politice ne-au transmis că, referitor la cele nouă nereguli sesizate, prezentate anterior în acest material, au fost depuse contestații la Biroul Electoral Județean Constanța.

UPDATE, ora 12,40 Potrivit membrilor BEJ, "Au fost primite două sesizări din partea unei formaţiuni politice, pe care le-am analizat şi le-am trimis mai departe IPJ Constanţa pentru efectuarea verificării. Prima dintre ele se referea la existenţa unui panou electronic în oraşul Năvodari, unde se difuzau clipuri electorale. Poliţiştii au stabilit că această sesizare nu se confirmă", a declarat purtătorul de Cuvânt al BEJ Constanţa, Adrian Oprea.

A doua, o sesizare a fost făcută de aceeaşi formaţiune politică. "Un partid politic a preluat sesizarea anonimă făcută de o persoană internată în Spitalul Judeţean, conform căreia s-au luat buletinele persoanelor pentru a nu vota. Am luat legătura cu Poliţia şi cu reprezentanţii secţiei nr. 173. Nu există probleme reale, colecatrea actelor de identitate reprezintă o situaţie normală, personalul medical şi asistentele au obligaşia de a lua cărţile de identitate, de a le verifica valabilitatea şi datele înscrise şi de a vedea în ce tabel se înscriu persoanele care au solicitat urna mobilă, după care le înmânează reprezentanţilor secţiilor de votare, iar procesul de vot se desfăşoară conform regulamentului", a precizat purtătorul de cuvânt al BEJ, Adrian Oprea. Conform reprezentantului BEJ, de la ora 8.30 s-au prezentat la spital reprezentanţii secţiei de votare. "Se voteaza normal, nu sunt incidente"
Aşadar, niciuna dintre sesizări nu a fost confirmată de către BEJ Constanţa şi de către IPJ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mihaela 16 Nov, 2014 17:41 Sunt pacienta a spitalului judetean Constanta si pana la ora asta nu ni s-a adus nici o urna, nu am auzit pe nimeni sa fi votat. Am intrebat asistentele, nimeni nu stie nimic. In aceasta situatie, cu cine luam si noi legatura pentru a vota?!