Preşedintele PPE - „Este o zi tristă pentru România”. Ce a declarat despre modificările legilor justiției
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:49 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele PPE - „Este o zi tristă pentru România”. Ce a declarat despre modificările legilor justiției

ro

21 Dec, 2017 15:30 462 Marime text
Preşedintele PPE, Joseph Daul, afirmă că ,independența justiției din România este în pericol. Reacția acestuia vine ca urmare a votului privind modificarea legilor justiției, relatează Digi 24.

„Astăzi este o zi tristă pentru România şi pentru toţi cetăţenii români care au protestat în stradă pentru a apăra independenţa justiţiei. Separarea puterilor în stat este un pilon al democraţiei. Sistemul de justiţie nu ar trebui pus niciodată sub control politic într-un stat membru al Uniunii Europene. Acţiunile majorităţii politice condusă de socialişti subminează statul de drept din România. Sunt simptome ale unei democraţii bolnave”, afirmă preşedintele PPE.

 
Joseph Daul subliniază că modificările legilor justiţiei şi amputarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt alarmante.
 
„Prin intensificarea controlului asupra instituţiilor din România, socialiştii poate că îşi cresc puterea, dar slăbesc România. Sunt în joc stabilitatea şi credibilitatea ţării”, continuă Daul.
 
El exprimă sprijinul PPE pentru magistraţii, judecătorii, procurorii şi toţi oamenii care luptă împotriva corupţiei şi pentru o justiţie dreaptă şi independentă în România.

„O justiţie slăbită înseamnă mai multă corupţie; mai multă corupţie înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obişnuiţi. Cu un an înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiţie independentă şi combate corupţia”, susţine Joseph Daul.
 
Preşedinte PPE şi-a exprimat, totodată, „regretul profund cu privire la voturile UDMR, partid membru al PPE”, care sprijină guvernul socialist.

Sursă foto: wikipedia.ro


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii