Gimnastică aerobică. Interviu cu antrenoarea Cristiana Spînu CSM Constanța și Naționala României - „Cu pasiune, calități și muncă, reușim!“ (VIDEO) (P)
Gimnastică aerobică. Interviu cu antrenoarea Cristiana Spînu: CSM Constanța și Naționala României - „Cu
23 Sep, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
133
Marime text
133
Marime text
- Antrenor emerit, arbitru internațional și tehnician cu rezultate la toate marile competiții, Cristiana Spînu are o vastă experiență în gimnastica aerobică, lucrând și performând cu multe generații de sportivi.
Sportivii CSM Constanța au avut, recent, evoluții reușite și au obținut clasări favorabile la Campionatul Mondial de seniori la gimnastică aerobică de la Pamplona (Spania) - la care a fost atins și podiumul, dar și la World Youth, întrecere rezervată tinerilor sportivi.
Cristiana Spînu, antrenoare la CSM Constanța, dar și la lotul național de juniori (antrenor principal) și la cel de seniori (antrenor secund în prezent, antrenor principal fiind Mădălina Cioveie) ale României, a subliniat valoarea participării tricolore la aceste întreceri, implicit succesul sportivilor clubului de pe litoral.
Un profesionist de top, cu o vastă experiență, antrenor emerit și arbitru internațional de foarte mulți ani, cu rezultate deosebite înregistrate cu sportivii la marile competiții internaționale și cu multe generații formate și trecute prin toate categoriile de vârstă pe scenele internaționale, Cristiana Spînu a făcut, cu ocazia unui interviu la ZIUA de Constanța, și o pledoarie pentru gimnastica aerobică, un sport al spectacolului, dar, în egală măsură, și un spectacol al sportului.„Nivel foarte ridicat“
La Campionatul Mondial de seniori 2026, România a urcat iar pe podium. Cum a fost competiția și cum au evoluat tricolorii?
A fost un campionat mondial de un nivel foarte ridicat, cu țări cu tradiție în gimnastica aerobică, cu care ne batem de ani întregi, dar și cu țări noi, care au crescut foarte mult în valoare. Am reușit să luăm o medalie de bronz, la individual masculin (n.r. prin Leonard Manta), având doi finaliști, Leonard Manta și Daniel Țavoc (n.r. și acesta legitimat la clubul de pe litoral). Ei sunt antrenați la nivelul lotului național de mine și de colega mea, Mădălina Cioveie, antrenor în București. Împreună am reușit aceste rezultate, dar și calificarea în finală în proba de grup, ceea ce ne-a asigurat participarea la Jocurile Europene de la anul.
„Toată lumea întreba care este rezerva“
De remarcat, într-adevăr, și parcursul de la grup, în condițiile în care a existat un eveniment nefericit, o accidentare a unui sportiv.
Da, după prima zi de concurs, eram puțin dezamăgiți pentru proba de trio, în care s-a accidentat Vlăduț Popa, de la CSM Arad. Aveam șanse la a obține încă o medalie, oricum intram în finală, dar accidentarea lui Vlăduț ne-a dat puțin peste cap, a doua zi fiind calificările pentru proba de grup, foarte importante pentru că primii opt calificați din cadrul Europei vor participa la Jocurile Europei de anul viitor. Și atunci chiar nu ne permiteam să nu putem intra și participa, pentru a ne juca șansele la o calificare. Motiv pentru care, imediat, în acea seară, am băgat rezerva, pe Mădălin Boldea, și el de la CSM Constanța. El nu mai repetase pe rolul lui Vlăduț, dar s-a descurcat foarte bine, cu ajutorul echipei, al colegilor, și trebuie să-i mulțumim pentru efortul pe care l-a făcut. În seara aceea, am modificat exercițiul, construcțiile, am repetat, ca să putem concura în finale a doua zi. Și a fost un exercițiu reușit, toată lumea întreba care este rezerva, că nu s-a văzut deosebirea dintre el și restul colegilor! Ne-am bucurat că am putut participa în proba de grup și că am obținut o calificare pentru Jocurile Europei. Sigur, șansele de a lua o medalie ne scăzuseră, odată ce am intrat cu rezerva și am schimbat niște construcții care erau mult mai deosebite, dar cel puțin ne-am îndeplinit obiectivul de a ne califica.
„Ne bucurăm că CSM Constanța ne poate susține“
Secția de gimnastică aerobică a CSM Constanța are o nouă configurație, la nivelul lotului de sportivi, după ce s-au realizat mai multe transferuri. În martie 2026, de pildă, clubul de pe litoral a anunțat două achiziții de marcă, Daniel Țavoc și Leonard Manta, amândoi de la CS Farul Constanța. „Ne bucurăm că CSM Constanța ne poate susține, poate recompensa sportivii, ca ei să-și poate continua cariera în grupele de performanță. Ei sunt sportivi care au practicat gimnastica aerobică la CSS1 Constanța (la nivel de juniorat), la CS Farul Constanța, iar acum sunt sportivi ai CSM-ului“, a declarat Cristiana Spînu.
În plutonul fruntaș și la World Youth
În Spania s-a derulat și competiția „World Youth“, rezervată categoriei 12 - 14 ani, cu Nadia Zelesneac, Robert Ristea și Luca Greu, de la CSM Constanța, printre participanți. Evoluții reușite și clasări bune și din partea lor.
Pentru categoria 12 - 14 ani a fost primul concurs de acest nivel la care am participat. Am avut trei sportivi (la individual masculin - Luca Greu, la individual feminin - Nadia Zelesneac, iar la cuplu - Robert Ristea și Nadia Zelesneac), calificați în urma competițiilor interne, ei au câștigat în România această calitate de a participa la Campionatul Mondial. Sunt sportivi ai CSM-ului, iar toate această participare a fost posibilă prin susținerea clubului CSM Constanța.
„Este o speranță a României“
O mențiune specială pentru Nadia Zelesneac, o fetiță de doar 12 ani!
Da, ea a împlinit această vârstă în august, deci e proaspătă în această categorie. Dar este o speranță a României. Ea de la opt ani câștigă tot în România. A obținut în calificări locul șase, iar în finală s-a clasat pe poziția a opta, un rezultat care ne face să sperăm că va ajunge și pe podium foarte curând. S-a comportat foarte bine, dar nivelul competiției a fost foarte ridicat. De aceea a intra în finală este un rezultat foarte bun. Detalii AICI.
Încep gimnastica aerobică la cinci - șase ani
Vedem, rezultate la seniori, rezultate la categoriile mai mici de vârstă. Ce stă în spatele acestor performanțe, cum au ajuns copiii la ele?
Prin muncă. Ei încep sportul la cinci - șase ani și muncim. Zilnic au antrenamente. Aproape de competițiile mari, avem câte două ședințe de pregătire. Muncesc și sâmbăta, duminica, fac pregătire fizică. Încearcă să îmbine performanța cu școala, ei fiind și elevi foarte buni. Cu pasiune, calități și muncă - reușim!
Un sport complex
Fiecare sport are specificul său, așa și gimnastica aerobică. Ce ar trebui să aibă special un copil pentru a reuși și a face performanță în acest sport?
Pe lângă conformația specifică gimnasticii, trebuie să aibă și mobilitate, și forță, și expresivitate, pentru că e un sport care se desfășoară pe scenă, cu muzică. Și atunci ei trebuie să transmită publicului și arbitrilor. Trebuie multe calități, viteză, coordonare, deci aproape toate calitățile le cuprinde gimnastica aerobică, de aceea este și așa complexă. Sigur, la momentul de începere a sportului, ei trebuie să prezinte câteva calități, pe care noi, prin muncă, le dezvoltăm și ajung să facă elemente din ce în ce mai grele.
„Ne adresăm tuturor copiilor“
Dacă ar fi să aveți acum în față un copil, interesat de gimnastica aerobică, și ar trebui să-i descrieți în câteva cuvint acest sport, ce i-ați spune despre acest sport?
Că e un sport foarte frumos, în care se muncește mult, dar ai și satisfacții. Că ești într-un colectiv de copii foarte frumos, că ai preocupări frumoase, că e pe muzică, că e un sport și de băieți și de fete, deci ne adresăm tuturor copiilor. E foarte frumos să te duci la concurs, să cunoști copii din alte țări, să îți faci noi prieteni, să ai noi preocupări. Deci e o activitate frumoasă.
„Și după atâția ani, în momentul în care cântă imnul, plâng“
Întotdeauna, sportivii, performerii sunt întrebați ce simt când ajung pe podium, la festivitatea de premiere, când le cântă imnul național. Eu v-aș întreba și ce simte un antrenor în aceste momente de împlinire și mare emoție.
Antrenorul are emoții pentru toți sportivii în egală măsură și, cu cât sportivul e mai bun, iar miza e mai mare, cu atât emoțiile cresc. Ai o mare satisfacție să vezi că munca avută împreună - sportiv și antrenor - are roade, sunt emoții și vă mărturisesc că, și după atâția ani, în momentul în care cântă imnul, plâng. Emoția e din ce în ce mai mare, iar să câștigi o medalie la nivel european și mondial e din ce în ce mai greu. Și atunci satisfacția e și mai mare.
„Emoțiile sunt de toate felurile“
Care a fost cel mai emoționant moment pe care l-ați trăit până acum în cariera dumneavoastră?
Sunt multe astfel de momente, pentru că se întâmplă foarte multe lucruri în spatele scenei, pe care arbitrii și spectatorii nu le văd. Copiii au fel de fel de reacții, de trăiri, apar tot felul de momente neprevăzute, la care trebuie să iei niște decizii. Se accidentează, au emoții. Uneori, e foarte greu să-i convingi că sunt buni, că au de luptat, că pot câștiga. Și atunci emoțiile sunt de toate felurile. Și bune, și rele.
„Sunt foarte mândră de ei“
De-a lungul carierei, v-au trecut prin mână mulți sportivi și sportive, unii dintre ei, firesc, au încheiat activitatea competițională, sunt oameni în toată firea acum. Anca Surdu de pildă mai are puțin și devine mămică, e căsătorită cu fotbalistul Denis Alibec, de la Farul Constanța. S-a creat, așa, o legătură specială între dumneavoastră și ei, mai țineți legătura, vorbiți?
Da, ținem legătura, sunt foarte mândră de ei. Îi văd pe toți cum cresc, cum își aleg cariere diferite, nu neapărat în sport. Sunt niște copii deosebiți, disciplinați, care își întemeiază familii frumoase. Mă duc la nunțile lor, deja din generația trecută majoritatea s-au căsătorit. Ținem legătura, ne întâlnim în timpul liber, atunci când putem, și îmi face mare plăcere să-i aud povestind ce realizări mai au.
Selecția e permanentă
Cu siguranță, ca la toate sporturile, și la CSM Constanța, la secția de gimnastică aerobică, este o selecție continuă, astfel că, vă rog să ne spuneți, pentru copiii care ar vrea să practice acest sport, de la ce vârstă este indicat să înceapă și cum pot ajunge la secția de la CSM Constanța?
Da, trebuie să facem tot timpul selecție, aceasta este permanentă. Ne bucurăm că mulți copii se îndreaptă spre gimnastica aerobică. Noi îi așteptăm tot timpul, acum ne antrenăm la sala din Complexul Sportiv Tomis (strada Flămânda), în sala de dans, nu în cea de gimnastică artistică. Acolo ne găsesc pentru înscrieri. Primim copii, atât fete, cât și băieți, de la vârsta de patru - cinci ani. Este un sport care începe foarte devreme și începe frumos, cu elemente ușoare, pe muzică. Iar apoi, bineînțeles, acei copii care sunt dispuși să muncească mai mult rămân în performanță.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Gimnastică aerobică
Medalii multe! CSM Constanța, la înălțime la Cupa Mondială și la Romgym Trophy - Nadia 10 (P)
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


